Marian Iancu a anunţat, furios, la finalul jocului dintre Poli Timişoara şi FCM Târgu Mureş, că, în cazul în care titlul nu va ajunge nici anul acesta în oraşul de pe Bega, va face mai multe modificări în lot. Ar urma să plece cel puţin opt jucători.
Poli transfera o rezerva de la Sportul Studentesc
Presa centrală anunţă că Poli Timişoara l-a transferat, pentru următorii trei ani, pe mijlocaşul Marius Postolache de la Sportul Studenţesc. Jucătorul a fost declarat jucător liber de contract în 22 martie.
Petrecere in Heaven
Tinerii amatori de petreceri prelungite au avut ocazia, în noaptea de Înviere, să se distreze copios în Heaven Studio. Aici a fost concert Muneer & The Strangers, aşa ca atmosfera a fost garantată.
Hristos a Inviat!
Sfânta Lumină a Învierii Domnului să vă aducă linişte, dragoste în suflet şi în gânduri! Să aveţi sărbători fericite, cu bucurie, speranţă şi puterea de a trece peste tot ce e greu.
Hristos a Inviat!
Pastorala la Invierea Domnului 2011
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos! Recunoscătoare mulţumire aducem Atotputernicului Dumnezeu că S-a milostivit spre noi şi ne a ajutat să ajungem din nou la „sărbătoarea sărbătorilor“, la praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ori cum obişnuim să-l numim: Sfintele Paşti.
Mesajul Excelentei Sale Martin Roos, episcop de Timisoara, cu ocazia Sfintelor Pasti 2011
Cea mai importantă solemnitate a creştinătăţii este Paştele: Acest moment prin cele trei zile pascale: Vinerea Mare (numită uneori şi Vinerea neagră), Sâmbăta Mare şi Duminica Paştelui constituie punctul culminant al anului liturgic.
Timisorenii au venit in numar mare sa ia Lumina
„Adevărata Înviat” au răspuns, în cor, timişorenii care au venit să ia lumină de la episcopul-vicar al Timişoarei, Paisie Lugojanu, la slujba de Înviere, oficiată la Catedrala Mitropolitană. Sute dintere ei au urmat preoţii în tradiţionala procesiune prin piaţa Victoriei, cu lumânările aprinse în mâini. La finele slujbei au purtat acasă, pe străzile oraşului, Lumina Sfântă.
Sefii lui Poli sunt categorici: alb-violetii au iesit din lupta pentru titlu!
Oficialii lui Poli sunt bulversaţi de ceea ce se întâmplă cu echipa lor. Poli are o singură victorie în şase etape, nu reuşeşte să câştige nici măcar pe teren propriu, iar la cum joacă, Marian Iancu nu o vede nici măcar în primele trei.
Abonati la egaluri
Poli este lider cel puţin până duminică după-amiază, după meciul Oţelului de la Bistriţa. Primul loc nu-i încălzeşte însă nici pe conducătorii clubului, nici pe jucători şi, cu atât mai puţin pe suporteri. Pentru că este clar: dacă Poli nu se trezeşte repede, la ce parcurs are până la finalul campionatului, e imposibil să ia titlul.
Ouale de Paste – simbol al divinitatii si practici populare
Printre bucatele nelipsite de pe masa de Paşte se numără ouăle înroşite, mielul, cozonacul şi pasca. Se spune că găoacele ouălor folosite la prepararea pascăi trebuie să fie aruncate într-o apă curgătoare, ca să ferească găinile de uliu.
AC Recas s-a impus in derby-ul cu Millenium
AC Recaş şi Millenium Giarmata s-au întâlnit, vineri, într-un veritabil derby judeţean, în Liga a III-a, seria a cincea. Cosmin Petruescu, antrenorul recăşenilor, este adeptul fotbalului italian, care presupune organizare spartană în defensivă şi contraatacuri fatale pentru echipele adverse.
Bega, gata pentru vaporase!
Timişorenii vor avea, în curând, posibilitatea de a opta nu doar pentru autobuze şi tramvaie, pentru a ajunge dintr-o parte într-alta a oraşului. Canalul Bega este pregătit pentru ambarcaţiuni, iar din această vară, pe el vor porni primele două vaporetto destinate transportului în comun.
RCM a punctat noua eseuri!
RCM Universitatea de Vest Timişoara a reuşit ce-a de-a doua victorie din Superligă. Elevii lui Alexandru Domocoş au învins Clujul cu 59-10, într-un meci în care a revenit pe teren şi Burcea.
Traditii de Paşte, respectate din generatie in generatie
Până în Joia Mare trebuie terminată curăţenia, în seara aceleiaşi zile se vopsesc ouăle, iar în Vinerea Mare nu se coace nimic. Bucătăriile se umplu din nou, sâmbătă, când se pune la fiert ciorba şi se aşază în cuptor friptura. Fiecare familie are însă propriile obiceiurile pe care le respectă întotdeauna la marile sărbători.
Rochii de mireasa, in parada
În clubul Zambara a avut loc, seara trecută, un eveniment dedicat special tinerelor care se pregătesc să devină mirese. Este vorba despre o paradă a rochiilor pentru această zi deosebită, prezentată de modelele agenţiei Platinium Models
Sub privirile politiei veterinare, în pietele timisorene s-au vandut mii de miei modificati genetic
Am observat că presa de investigaţie nu mai are inimă nici măcar de sărbători. Ministrul Botiş, de la Muncă, a fost obligat să demisioneze de insistenţa mass-media şi din ordinul şefului său de la guvern. Un alt caz este urmărirea de către Adevărul de Seară a traseului bunătăţilor de Paşti de la directorul Apelor Române Banat, liderul PSD Timiş Titu Bojin, şi până la ceva mahări pe ramură de la Bucureşti.
Sfantul Gheorghe, patronul spiritual a peste 17.000 de timisoreni
Primăria Timişoara ştie numărul exact: 17.243 de persoane! Este vorba despre cei care, sâmbătă, de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, îşi aniversează onomastica.
Orar de sarbatori, la aeroport
Peste 60 de curse spre şi dinspre 22 de destinaţii din ţară şi străinătate nu vor zbura, în perioada Sărbătorilor Pascale, de pe Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”.
Maicutele de la Manastirea Timiseni au terminat de vopsit ouale
Măicuţele de la Mănăstirea Timişeni – Şag au vopsit, în Vinerea Neagră, 1.000 de ouă, în vopsele naturale, şi le-au aşezat, pentru a fi sfinţite, conform tradiţiei împământenite aici, în forma crucii.
Farse in bucatarie
Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro