“In cazul mitropolitului Banatului e vorba despre o conspiratie”

Aproximativ 50 de credincioși au fomat un lanţ uman duminică, în faţa Catedralei Mitropolitane, într-un gest de solidaritate cu mitropolitul Banatului. Oamenii spun că dreptul de semnătură al mitropolitului este pe viață și că, în cazul altor doi înalți ierarhi, nu s-a pus niciodată problema unei decăderi din drepturi, deși aceștia erau grav bolnavi.

La protest au fost prezente şi mai multe personalităţi timişorene: fostul senator Tănase Tăvală, Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, economistul Nicolae Ţăran, vicepreşedintele PD-L Timiş, Petrișor Morar, profesorul universitar Viorica Bălteanu şi jurnalistul Lia Lucia Epure. „S-au schimbat câteva lucruri la catedrală după ce mitropolitului Nicolae i s-a retras dreptul de semnătură. În primul rând, slujba nu se mai termină la 12 fără zece, ci mult mai târziu. Oamenii sunt mai trişti, iar slujbele devin mai înfricoşătoare. În ultima vreme, liniştea nu mai poate fi regăsită la catedrală. Sper ca biserica să revină ce a fost. Înaltul trebuie repus în drepturi, el este doar bolnav fizic, nu poate să umble, nu are nimic din punct de vedere mental. Dreptul de semnătură este pe viaţă”, spune vicepreşedintele PD-L Timiş, Petrişor Morar, unul dintre participanţii la miting. Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, a fost prezent şi el la adunarea de susţinere pentru Înalt Prea Sfinţitul Nicolae. „Este absurd ce se întâmplă, Înalt Prea Sfinţitul trebuie repus în drepturi. S-a invocat starea de sănătate şi că nu vine la şedinţele Sfântultului Sinod şi la şedinţele Consiliului Eparhial. Sănătatea mentală a mitropolitului este excelentă. Atât mitropolitul Anania, cât şi mitropolitul Plămădeală nu au venit, înainte de a muri, doi ani la şedinţele Sfântului Sinod şi nimeni nu şi-a pus problema să le retragă dreptul de semnătură. În cazul mitropolitului Banatului este vorba despre o conspiraţie care a pornit mai demult. Încă din 2008 s-a propus caterisirea Înalt Prea Sfinţitului când a avut o deschidere către celelalte culte. Fundamentalismul religios câştigă teren în biserica ortodoxă română şi asta nu e bine deloc”, spune Mihalcea. Cei care vor ca mitropolitul să fie repus în drepturi au organizat patru mitinguri de protest în faţa catedralei din Timişoara şi au trimis o scrisoare Patriarhiei Române, semnată de 100 de personalităţi din zonă. Protesetele vor continua joi, 9 iunie, când, de la ora 18,30, este programată o nouă adunare de susţinere a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae. Organizatorii acesteia vor cere luni o aprobare oficială de la Primăria Timişoara.

[nggallery id=498]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

SD a spus: (iunie 5th, 2011 at 22:07 )

JOS IONEL POPESCU SI PAISIE!!!! EI AU TOATA VINA!

regat a spus: (iunie 5th, 2011 at 23:20 )

De ce nu il luati la voi pe bisnitzarul vostru banatean Daniel,hirotonisit mare patriarh peste biserica noastra romana si sa-l puneti capetenie la voi?Va reprezinta cel mai bine tzara voastra banat.Intreprinzator si mare afacerist,pupincurist la securitate..exemplu ptr Romania de sluga,calca in biserica noastra,unde neamul vostru de tarfa nu a visat vreodata sa ajunga

regata a spus: (iunie 6th, 2011 at 07:40 )

pai vi-l lasam voua, slugi netrebnice ce sunteti

konya a spus: (iunie 6th, 2011 at 14:55 )

a te naste in Banat este una,iar apoi sa te „educi” in moldova este alta. L-ati castigat voi…a ajuns unde-i este locul. Pacat ca ne influenteaza si pe noi deciziile D-lor lor!?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO

Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Ziua de duminică, aduce de la ora 11 o nouă ediție a evenimentului Picnic în pustă. Dulceață pe pâine, povești locale și experiențe autentice, toate vor fi oferite participanților. Recuperarea tradițiilor culinare locale prin valorificarea produselor ce se adună în cămările sătenilor odată cu venirea toamnei reprezintă, încă o dată, laitmotivul evenimentului care aduce anual...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică are loc o nouă ediție a Picnicului în Pustă la Otelec
Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) a finalizat prima etapă majoră în identificarea și promovarea tinerelor talente din regiune. Peste 100 de copii din întreg județul au fost convocați la cele patru noi selecționate județene, corespunzătoare generațiilor de jucători născuți în anii 2013, 2014, 2015 și 2016. Acești mici fotbaliști vor îmbrăca tricoul reprezentativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016
Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Agenţia AsTour Timişoara vă propune pentru această toamnă un sejur de vis în Bali, supranumită „Insula Zeilor”. Bali este locul unde natura, cultura și relaxarea se îmbină perfect pentru a crea o vacanță de neuitat, la preţul de numai 2.100 de euro, cazare la un hotel de 5 stele şi sevicii de masă all inclusive....
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Anul acesta Check Art marchează 10 ani de existență cu o ediție specială, care va avea loc la Iulius Town Timișoara. Publicul este invitat să descopere o producție de amploare, la care vor participa peste 30 de artiști: acrobați, dansatori, actori, cântăreți vocali și artiști specializați în acrobație aeriană. Check Art este un festival de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.