UTA – Poli nu se mai joaca!

Meciul amical dintre UTA și Poli, programat sâmbătă, a fost anulat. Anunțul a fost făcut marți seară, pe site-ul oficial al „Bătrânei Doamne”. Galeriile celor două echipe stabiliseră ca, pe parcursul partidei, să protesteze împreună împotriva lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.

Acțiunea de protest a suporterilor arădeni și timișoreni ar fi reprezentat o premieră absolută, în condițiile în care rivalitatea fotbalistică dintre cele două orașe este arhicunoscută. Dumitru Dragomir, președintele LPF, a declarat însă luni seară, într-o emisiune televizată, că dacă meciul are loc în condițiile anunțate, UTA și Poli riscă sancțiuni și s-ar putea ajunge chiar la dezafilierea celor două cluburi. Amenințările voalate și fără precedent ale șefului LPF au avut, se pare, efect. „Clubul UTA anunță, de comun acord cu conducerea clubului Politehnica Timișoara, că meciul amical împotriva echipei de pe Bega, ce urma să se desfășoare sâmbătă, 10 martie, nu va mai avea loc. Conducerea clubului își exprimă regretul față de suporterii ambelor echipe, de a nu putea organiza acest meci, o întâlnire ce putea fi benefică pe plan sportiv, social și nu numai. Această decizie a fost luată și pentru a evita orice motiv de tensiune în plus asupra jucătorilor înainte de startul returului, vis-a-vis de presiunea mediatică creată în jurul acestui eveniment”, se precizează în comunicatul publicat pe site-ul www.uta-arad.ro. Meciul care ar fi trebuit să se joace sâmbătă ar fi fost primul amical dintre eternele rivale, jucat în ultimii nouă ani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

mov-alb-violetul a spus: (martie 6th, 2012 at 20:03 )

Cine mai proceda asa ? Unul Hitler, sau asa ceva?

Aqwilla-Violla a spus: (martie 6th, 2012 at 20:05 )

Dar tara asta, are constitutie?

alb-violet a spus: (martie 6th, 2012 at 22:04 )

Inca o flegma pe obrazul suporterilor din vestul Romaniei… Pana cand ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
Top