Nu cu mult timp în urmă, deBanat prezenta cazul unui elev de la Liceul de Arte care perturba cursurile, deranjând atât colegii, cât și profesorii prin aceea că… se masturba în timpul orelor. Și nu o dată, de două ori, ci aproape zilnic. Unii „deontologi” ai presei au ripostat că un astfel de articol nu înseamnă presă. Deși subiectul pare mai degrabă de domenul tabloidelor, prin urmările lui cred că poate provoca și o discuție extrem de serioasă.
Concret, în pofida evidentelor deviații de comportament, băiatul de clasa a VIII-a n-a putut fi pedepsit exemplar, respectiv examatriculat, pe motiv că școala ar ajunge cu copii mai puțini și ar trebui desființată o clasă. Așa că urmașul lui Onan poate să continue cu obiceiurile lui, exasperând colegi și părinți fiindcă nu i se poate întâmpla nimic. Apropo, aș vrea să-i văd pe „deontologii” de mai sus ce ar face din poziția de părinți ai colegilor acestui băiat. Asta, în condițiile în care nimeni nu mișcă un deget: școală, inspectorat școlar, poliție și naiba mai știe cine ar trebui să intervină. La nivelul acestor familii se întâmplă mici tragedii, pe care mulți nu le bagă în seamă.
Aici mai trebuie spus că, mai devreme sau mai târziu, onanistul de la „Arte” se va plictisi de năravul lui și va trece la un nivel superior. Astfel, va încerca să-și violeze colegele, profesoarele sau… profesorii. Că doar e artist! Și asta fiindcă a văzut că nu i se poate întâmpla nimic.
La nivel național, acest caz trebuie multiplicat în mii sau zeci de mii de clase. În care își duc veacul și elevi care nu au nicio treaba cu școala. Pur și simplu nu-i interesează. Și dacă nu-i interesează pe ei, fac tot posibilul să-i deranjeze și pe ceilalți. Și poate dacă lucrurile ar rămâne în zona asta, a perturbărilor vocale, n-ar fi o tragedie. Dar, fiindcă nu li se poate întâmpla nimic, mulți devin violenți, iar de la înjurături trec la bătăi.
Fiindcă o altă problemă a școlii românești este escaladarea violenței. Ne-am obișnuit deja să vedem copii bătuți până la sânge, ba chiar și dascăli umiliți și loviți. Mai mult, s-a ajuns și la adevărate tragedii, existând deja câteva cazuri de copii omorâți în bătaie în școli. Și nimeni nu mișcă un deget, să se depisteze cauzele care stau la baza acestor nenorocite efecte.
Se lucrează la tot felul de legi ale învățământului de către „filozofi” care n-au mai trecut de multă vreme pragul unei școli. Așa cum România reală e cu totul alta decât cea cu care au contact guvernanții, și școala reală e cu totul alta decât cea despre care vorbesc tot felul de „specialiști” în domeniu.
Una din marile probleme ar fi că toate loazele trebuie să facă zece clase. Prin lege! Mai mult, sunt unii părinți care-și vor beizadelele și cu liceul terminat, eventual și cu o facultate la „particular”. Și – cine știe? – poate și cu un doctorat luat. Și asta cu toate că progeniturile abia buchisesc, despre Mihai Viteazul sunt convinși că e o rudă a lui Gigi Becali, iar Mihail Sadoveanu este liderul clanului de interlopi cu același nume din București.
Ca responsabil și șef (și) peste sistemul de învățământ din România, Victor Ponta probabil că știe o parte din aceste probleme. Probabil de aceea își și duce copiii la o școală privată. E dreptul lui. Mai neplăcută e ipocrizia premierului când spune că a luat această opțiune fiindcă școala privată era mai aproape de casă. De parcă micuții Ponta ar merge pe jos la școală. Iar ipocrizia este și mai mare când același Ponta povestește cât de perfomant este învățământul de stat din România. O fi, dar nu și pentru propriii copii! Iar la urma urmei, Ponta știe și din propria experiență, că din școala românească poți să ajungi și doctor, chiar dacă n-ai scris în viața ta o lucrare de doctorat. Că a plagia nu e totuna cu a scrie!
Comentarii prin facebook