Daca nu Petre Tutea, merge Mihail Roller?

„Revoltă la Timișoara după ce o stradă s-a decis să fie botezată Petre Țuțea”, a titrat luni un ziar național. M-am panicat câteva momente, fiindu-mi teamă să nu mă prindă „revolta” prin oraș pe frigul ăsta. Mi-am revenit repede, știind că timișoreanul nu se mai revoltă nici măcar atunci când guvernul îl fură ca-n codru, darmite pe motiv c-o stradă va lua numele lui Petre Țuțea.

petre tutea

Citind articolul am realizat că, de fapt, revolta se referă la patru cadre universitare de la UVT cărora nu le-a căzut bine o inițiativă a viceprimarului Dan Diaconu. (Pentru buna informare, un proiect de hotărâre în acest sens nu figurează pe ordinea de zi a ședinței consiliului local de marți.) Cei patru au trimis CL o scrisoare prin care cer într-un mod destul de imperativ ca nu cumva numele lui Țuțea să apară pe vreo stradă. Pe scurt, motivele invocate sunt următoarele: 1. Petre Țuțea n-are o relație biografică cu Timișoara. 2. A fost, în tinerețe, membru al nomenclaturii legionare. 3. Numele lui Țuțea este legat de „o configurație istorică de extremă dreapta străină de identitatea orașului nostru”. Așadar, nici vorbă de revoltă, ci mai degrabă de un protest, ca să nu zic un semi-protest, dacă observăm că nume importante ale lumii academice și culturale din Timișoara nu s-au alăturat semnatarilor. Cât despre cele trei puncte, primele două pot fi considerate corecte, în timp ce ultimul e discutabil, Timișoara fiind în perioada interbelică un centru puternic al Mișcării Legionare. Ironia sorții, dintre cei patru semnatari, doi sunt lugojeni, orașul unde a profesat câțiva ani… Horia Sima. Dar e dreptul fiecăruia să protesteze.

Deranjant, ca să nu spun revoltător, este altceva. În numele politically correctness, continuă dubla măsură în care sunt judecate extrema stângă, respectiv extrema dreaptă. Or, cel puțin în România, crimele comuniștilor au fost infinit mai multe și mai sângeroase decât ale extremei legionare. Mai mult, comunismul a contribuit simțitor la degradarea fibrei morale a poporului român în perioada în care a fost doctrină de stat. Cu toate acestea, reprezentanți de marcă ai comunismului nu doar că au fost și rămân tolerați, dar au continuat să dețină pârghiile puterii în Romnia post-comunistă. Nici pe departe nu vreau să fac aici apologia Mișcării Legionare, mulți dintre liderii ei fiind niște criminali scelerați. Dar se poate face o evaluare individuală a membrilor ei. Cu cât ar fi cultura română mai săracă dacă am arde toate cărțile produse de ei? Poate ar trebui scos și Mihai Eminescu din librării și manuale pentru scrierile sale politice. (De altfel, legionarii l-au considerat un precursor al Mișcării.)

Ce a făcut, de fapt, Petre Țuțea? Da, a făcut parte din Mișcarea Legionară, ca alte zeci sau sute de mii de tineri, majoritatea studenți, din acea perioadă. Greu de spus c-a fost membru al nomenclaturii legionare, pentru funcția sa din Ministerul Economiei. El a rămas în guvern, în Ministerul Războiului, și după rebeliunea legionară, atunci când toți legionarii importanți care n-au reușit să fugă din țară au fost arestați de Ion Antonescu. Dasă era mare legionar, era păstrat de Antonescu în guvern?

Ca să nu mai spun că Petre Țuțea a plătit prin 13 ani de pușcărie comunistă, apoi prin filaj permanent al Securității, toate greșelile tinereții. Lui Țuțea nimeni însă nu-i poate lua meritul de-a fi unul dintre cei mai importanți gânditori români din secolul trecut. Altfel, în Timișoara, avem o piață cu numele lui Mircea Eliade, un legionar mult mai important decât Țuțea. Au fost „revolte” la adresa lui sau a fost prea important ca să te legi de el? Ca să nu mai spun că în Lugoj, orașul natal a doi dintre semnatari, există o piață și o universitate cu numele lui IC Drăgan, fost membru al Mișcării Legionare. S-au revoltat semnatarii sau prietenia lui Drăgan cu Ceaușescu l-a exonerat de așa ceva? În fine, poate că în spiritul invocatei politically correctness, ar trebui ca în Timișoara o stradă să primească numele lui Mihail Roller, cel care a căsăpit istoriografia românilor în perioada comunistă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Victor a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 15:35 )

Foarte trasa de par argumentatia. Deci legionarii is ok pentru ca au fost comunistii mai rai. Iar legionarului care a facut puscarie ii putem sterge cu buretele pacatele.
Si n-a propus nimeni sa dam foc cartilor legionarilor si nici operelor lui Eminescu – aici chiar manipulati penibil. Cum nu dam foc nici cartilor lui Sadoveanu, desi a fost un profitor nesimtit al regimului comunist si in calitate de presedinte al Marii Adunari Nationale a semnat niste condamnari la moarte cu manuta lui de scriitor genial.
Nici francezii nu-l scot din istoria literaturii pe Celine. Dar nici nu dau numele lui vreunei strazi.
Asta ca sa stim cum stam cu minima moralia.

@victor a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 15:54 )

victoras, poate mai citesti o data textul. hai, incearca. poate vei intelege ce mesaj a vrut sa transmita autorul lui.

pavel a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 18:03 )

tutea era un antisemit, si nu unul oarecare, ci unul cunoscator de istorie. nu-i arzi cartile sau spusele, dar pana unde sa-l cinstesti? nu poate fi ignorat, era un geniu al oralitatii spun contemporanii lui, era un filozof.

a avut un destin dramatic si in ciuda vremurilor a demonstrat un caracter adevarat.ma indoiesc ca le-a dorit moarte evreilor, chit ca-i ura.
ceea ce ma intriga e ca in Banat nu vorbim niciodata de evreii care au construit, mult mai mult decat altii, la urma urmei.

Victor a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 21:28 )

Pentru postacul care se da superior: am observat ca multi baieti cred ca daca i te adresezi cuiva cu diminutivul (adica „Victoras” in loc de „Victor” – ca sa nu te blochezi, ca poate nu stii ce-i aia DEX), il cobori cumva asa, la nivelul tau. La fel si indemnul gen „bueeey, mai citeste o data, ca nu inteleji, nu esti dastept ca mine gen” – bineinteles, fara a aduce vreun argument.
Ok, ai fost jmecher. Ca inca vreo cateva mii de prosti care nu stiu sa dialogheze. Ce s-ar face netu’ fara voi…

@Victor a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 10:49 )

victoras, mai citeste o data textul. fa efortul asta, daca nu e prea mult. eu cred in tine si stiu ca poti. de un lucru sunt convins, cand ma uit cum te exprimi. esti cam la nivelul anei pauker, nimic mai mult. multa sanatate iti doresc.

Victor a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 11:35 )

Ok, Costica. Scuze ca am vrut sa port o conversatie cu tine. E bine asa cum spui, nu te stresa.

@Victor a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 12:44 )

na, acum te-ai suparat ca am spus despre ana pauker. du-te repede si pupa-i poza.

Victor a spus: (ianuarie 29th, 2014 at 21:24 )

Cum as putea sa ma supar pe tine, sarmanule:)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top