Daniel Funeriu se gandeste sa candideze la Primaria Timisoarei!

Imediat după ce a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, susţine că va fi prezent mult mai des la Timişoara, ba chiar are trei proiecte importante pentru capitala Banatului. El vrea să candideze la alegerile europarlamentare şi se gândeşte chiar şi la o candidatură la Primăria Timişoarei. În cazul în care va lupta împotriva lui Nicolae Robu, Funeriu este sigur că va câştiga.

daniel funeriu

După demisia din funcţia de consilier prezidenţial, există posibilitatea să vă stabiliţi la Timişoara şi să vă implicaţi activ în viaţa oraşului? Ideea a fost susţinută de dumneavoastră în mai multe rânduri pe blogul personal.

Voi fi mult mai prezent în Timișoara și, inevitabil, mă voi implica în viața orașului. Pentru început, mă angajez să susţin trei proiecte: „Timișoara Capitală Culturală Europeană”, o universitate metropolitană de top, prin fuziunea celor patru universități din Timișoara şi „Timișoara, centru tehnologic”. Am alocat în mandatul meu de ministru 40 de milioane de euro universităţilor şi spitalelor din Timişoara pentru noi institute de cercetare. Cel de la Medicină e gata! Primăria să se implice în susţinerea lor, pentru că guvernul USL nu o mai face.

Aţi putea prelua conducerea filialei judeţene a Partidului Mişcarea Populară Timiş?
Da, aş putea, dar nu o fac. Actuala conducere face ce trebuie. Voi ajuta filiala să se dezvolte. Sigur va lua o noua dinamică după înregistrarea partidului.

Doriţi să candidaţi la europarlamentare? În ce condiţii?
Da, am spus acest lucru. Condiţia este sprijinul colegilor. Am mai fost în Parlamentul European şi ar fi un mare avantaj pentru România ca un ministru cunoscut la Bruxelles să se întoarcă acolo.

Vă gândiţi la posibilitatea ca în 2016 să candidaţi pentru funcţia de primar al Timişoarei?
Grea întrebare! Mă intrebaţi, de fapt, ce aleg: dragostea sau raţiunea… Aleg o dragoste raţională. Dacă va exista riscul ca Timişoara să fie furată timişorenilor de către PSD sau dacă domnul Robu, pe care-l monitorizez atent, nu-şi îndeplineşte contractul cu Timişoara, aş lua în serios ideea unei candidaturi. Desigur, dacă până atunci constat că dragostea mea pentru Timişoara e apreciată şi de timişoreni. Sper ca până atunci PNL să se debaraseze de Antonescu, să se lepede de Satana PSD şi să se regăsească împreună cu adevarata dreapta, Mişcarea Populară. Cert este că dacă voi candida voi câştiga.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Marcel a spus: (februarie 1st, 2014 at 18:21 )

Un tip energic, educat, normal, ambitios si cu curaj. Vs unul obsedat de propria importanta. Grea alegere…

ino the perfect spirit a spus: (februarie 2nd, 2014 at 01:06 )

ROBU ESTE PESTE EL ORICUM! FUNERIU DOAR PROMITE DAR ÎN REST NIMIC!!!!TAM TAM!!!

zorro a spus: (februarie 1st, 2014 at 18:31 )

Dupa ce ne arata diplomele in original. Ne-am saturat de pacalicii astia. Ce a facut acest individ pentru Timisoara? Ce a facut pentru invatamantul romanesc? Cand va avea raspuns la aceste intrebari poate mai stam de vorba. Si poate ne mai spune si de ce a fugit din tara pe vremea cand era doar elev. Nu de alta. dar poate gasim raspuns pentru comportamentul; total deplasat pe care il are. In nici uin caz al unui om normal…

narcis a spus: (februarie 1st, 2014 at 19:03 )

funeriu asta e un fel de robu. narcisist si egolatru. plin de el si de ifose. stai departe de orasul asta, ca stai bine!

daniel funebru a spus: (februarie 2nd, 2014 at 07:49 )

Mu ie asta ne mai lipseste ca sa completam vitrina cu prosti.

un vechi proverb trac,preluat de daci a spus: (februarie 2nd, 2014 at 08:10 )

spune ca sigur ar face intre 1% si 3% !

Problema e 80% a spus: (februarie 2nd, 2014 at 10:51 )

Practic va fi o singura „problema” la alegeri : face , sau nu face ROBU 80% ?!?

John a spus: (februarie 2nd, 2014 at 12:57 )

La ce-o sa gasiti dupa comunistul de robu si latrina3 o sa va razganditi in sec 2.

In acelasi timp trebuie sa recunoastem ca infruntarea nu mai poate fi amanata, si nici usoara.
Veniti, suntem foarte multi care nu ne-am dus la vot, stiti d-voastra de ce. Sila, bat-o vina!

Da’ incercati sa scapi de vaca aia de udrea!

funny a spus: (februarie 2nd, 2014 at 15:00 )

a plecat din romania pe vremea lui ceausescu. oficial! asta inseamna ca e fiu de securist! cine putea pleca din tara in strainatate in acele vremuri? de ce am alege in locul lui robu un robu mai tanar?

ilia-srb a spus: (februarie 2nd, 2014 at 16:14 )

ce specialisti repede avem,ba ca-i securist,ba ca-i basist sau i-o stiu ce,toti olteni si moldoveni isi dau cu parerea, noi nu o sa avem primar nici odata cum merita Timisoara ca nume nu ca oameni pentru ca nu-l lasa sistemu. Primari buni am avut pana in 1920 uitativa cine o fost si cum arata orasu in comparatie cu alte orase din actuala Romania.Asa ca ori cine vine tot aia va fi ca si acum!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante

Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă

La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
La Timișoara vor fi organizate un număr de 50 de locuri unde vor putea fi amplasate materiale de afișaj electoral. Aici, partidele își vor putea prezenta candidații pentru alegerile locale și cele europarlamentare. Primăria Timișoara a anunțat că a stabilit locurile speciale de afișaj electoral. Cu ocazia desfășurării campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite locurile de afișaj electoral de la Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile). Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Top