Mici, bere si pături printre masini: distractie de 1 Mai la Timisoara / FOTO

Timișorenii au decis să profite din plin de mini-vacanța de 1 Mai. „Înarmați” cu grătare, pături și băutură, oamenii au luat cu asalt Pădurea Verde. Unii au participat la evenimentele organizate la Muzeul Satului Bănățean, iar alții s-au apucat de gătit în jurul acestuia. Totul, în fum de mititei și acompaniament de muzică populară.

1 mai muncitoresc20

Miros de grătare, multă bere, jocuri pentru copii și muzică tradițională românească. De asta au avut parte timișorenii care au decis să petreacă sărbătoarea de 1 Mai la Muzeul Satului Bănățean. Pentru cei mari, atracția au fost, desigur, grătarele sfârâinde, iar pentru cei mici, trenulețul sau mașinuțele mecanice. Pofticioșii au avut de unde alege: mici, frigărui, pâine proaspătă, murături, clătite sau… hamsii. Pe la muzeu au trecut și președintele CJ, Titu Bojin, vicepreședintele Marian Vasile, dar și consilierii Marcel Mihoc sau Adrian Negoiță. Bojin le-a promis celor care asistau la spectacolul folcloric că, în cel mai scurt timp, va fi instalată din nou copertina de lângă scenă, astfel încât la viitoarele evenimente, în caz de vreme rea, publicul să nu fie nevoit să stea în ploaie. Între timp, sute de timișoreni au decis să-și instaleze propriile grătare în jurul muzeului. Oamenii și-au pus păturile pe iarbă și, pentru că spațiul nu era destul de mare pentru toată lumea, unii dintre ei s-au așezat printre mașinile parcate, aproape de șosea. Pădurea Verde este unul dintre locurile preferate de timișoreni pentru ieșirile la iarbă verde. Deși neamenajat pentru picnic și grătare, platoul de lângă Muzeul Satului este plin în fiecare weekend, cât e vara de lungă.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (mai 2nd, 2015 at 13:48 )

Vremea incertă i-a cam descurajat pe timișoreni să iasă din oraș, păcat că zonele pentru picnic nu sunt mai bine îngrijite. Unde este iarbă mai înaltă și bălării e plin de căpușe, copiii și animalele de companie fiind primii expuși.

banateanu' a spus: (mai 3rd, 2015 at 21:31 )

Portalul este deBanat nu deTimisoara si cred ca este decent sa scrieti si de festivalul portului banatean ce a avut loc de 1 Mai la Berini ( in Banat) , unde au participat zeci de dansatori, ansambluri folclorice si europarlamentarul Mircea Diaconu. Pacat ca de 1 Mai doar in Timisoara s-au mancat mici si s-a baut bere in orice intersectie, asta stire…
Vesnicia s-a nascut la sat… dar acum a trecut la stat… si doar politicul este interesant…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top