„Să fie clar pentru toată lumea! N-avem voie să pierdem la Viitorul!”, a dictat pe Facebook primarul Nicolae Robu cu emfaza cu care ar spune: „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”. S-a întâmplat imediat după semieșecul de pe teren propriu cu „CraiOlguța”. A fost de fapt și primul meci în care Robu a văzut că ceva-ceva nu merge la echipă. A dat însă vina doar pe „apatia și lipsa de concentrare” a jucătorilor. Cum-necum, după șapte etape, ACS Poli a adunat doar cinci puncte, având un minus 7 la adevăr și loc retrogradabil. Acum nu ar fi o chiar o mare tragedie poziția din clasament și punctele acumulate dacă…
… dacă Robu nu ar fi fixat la începutul campionatului drept obiectiv calificarea în play-off și un loc în cupele europene. Obiectiv la care nu a renunțat nici după primele etape, când se vedea clar că echipa scârțâie din toate încheieturile. Nu spun că e rău să ai aspirații mari și să-ți fixezi obiective îndrăznețe. Dar acestea trebuie făcute cu multă atenție, fiindcă există o graniță sensibilă pe care, dacă o depășești, curajul se transformă în ridicol. Ce vreau să spun? Nu promiți un metrou de zece kilometri, când reușești să faci un pasaj subteran de 100 de metri în mai mult de doi ani. Nu promiți stadion de 50.000 de locuri și o sală de 15.000, când de trei ani te chinui și nu reușești să termini o amărâtă de sală cu 2.000 de locuri. Așa cum nici un jocheu din lume nu promite să câștige cursa de la Ascot călare pe un măgar.
Fiindcă așa pare ACS Poli acum: o gloabă pusă să câștige o cursă regală. Joacă urât, la rezultat și culmea… n-are nici rezultate. Nu caut vinovați acum, fiindcă sunt peste tot, de la jucători și antrenor la managerul sportiv (prezent mai mult în studiourile unei televiziuni de sport). Și chiar Robu, cu a lui „pedagogie”. De exemplu, după prima etapă, în loc să vadă în Cânu un vinovat, i-a luat apărarea, cum c-a greșit arbitrul când l-a eliminat. Culmea cinismului, cică n-ar fi ieșit destul sânge din adversar, pe când el, Robu, juca fotbal chiar și când din genunchi îi ieșeau șuvoaie de sânge. Ce s-a întâmplat la revenirea pe teren a „eroului” Cânu? A omorât meciul cu Astra.
Acum vine partida cu „mânjii” lui Hagi. Robu a transmis „pentru toată lumea” că n-avem voie să pierdem acolo. Dar dacă totuși pierdem? Cu ghinion, arbitri, jucători nepoziționați corect etc, dar pierdem. Ce se întâmplă? Se schimbă ceva la echipă? Sau ne lamentăm iar că ne fură arbitrii și jucătorii sunt apatici? Sau poate chiar se iau măsuri radicale? De exemplu, sunt schimbați copiii de mingi și femeile de serviciu. Rămâne de văzut. Altfel, cred că la începutul campionatului era mult mai OK dacă se fixa drept obiectiv evitarea retrogradării și formarea unei echipe omogene. Evident, dacă o fi și-o fi, nu se refuză nici play-off-ul. Dar acest obiectiv era mult mai corect și față de iubitorii fotbalului, cărora li s-au inoculat speranțe deșarte. Apropo, poate Robu ar trebui să intre mai mult printre cei „4.000 de suporteri, poliști adevărați” (cum i-a catalogat pe spectatorii de la meciul cu Craiova). Să vadă ce cred „poliștii adevărați” despre joc, echipă, Alexa, Stanciu și alți șefi din club. Dacă i-ar fi auzit, probabil imediat le-ar fi pus eticheta de PSD-iști și dușmani ai lui Poli. Cu toate că nu e așa. A iubi o echipă (chiar și o țară) nu înseamnă a-i lăuda toate defectele.
În fine, cum suntem mai aproape de Liga a II-a, adică de celebrul ABBA (una în A, două în B), poate că e momentul ca primarul să anunțe care este obiectivul real al echipei și nu cred că ar fi mare supărare. Așa cum ar putea transmite de exemplu, chiar și pe Facebook, și un alt lucru: „Omul e supus greșelii și, fiind și eu om, am greșit. Am studiat ideea mai bine și am aflat că nu există în lumea asta oraș cu sub 500.000 de locuitori care să aibă metrou. Și dacă mai punem la socoteală că solul Timișoarei este mlăștinos, e aproape imposibil. Aș fi ridicol să merg mai departe cu acest proiect!”. Și nimeni nu s-ar supăra în fața acestei sincerități.
Comentarii prin facebook