La Uszoda se face iar curatenie, primaria inca nu stie ce va face cu ruina / FOTO

Fosta bază sportivă Uszoda din Parcul Central mai rămâne o vreme în ruină. Primăria, care o are în proprietate de la începutul anului, încă nu s-a hotărât ce vrea să facă acolo, astfel că momentan face doar lucrări periodice de curățenie.

uszoda1

Baza Uszoda a fost un important centru de natație al Timișoarei, dar, în ultimii ani, a ajuns o ruină. Pe cei 4.500 de metri pătrați de teren își fac veacul doar boschetarii, după ce fostul administrator, Clubul Sportiv Școlar nr. 1, aflat în subordinea Ministerului Educației, a abandonat total zona. Ultimele planuri de reabilitare datează din 2007, când se intenționat construirea unui bazin olimpic acoperit, cu peste 1.000 de locuri în tribune. La începutul anului 2016 însă, Uszoda a fost transferată în proprietatea primăriei. „Am intabulat-o acum două sau trei luni. Un arhitect urmează să vină cu câteva variante de amenajare. În principiu, rămâne o bază sportivă, de agrement, depinde ce spune arhitectul că s-ar potrivi să se amenajeze acolo și ce costuri ar comporta”, declara, pentru deBanat.ro, în luna martie, primarul Nicolae Robu. Edilul nu părea prea optimist că lucrurile se vor schimba în bine chiar din acest an, dar spunea că este posibil și ca municipalitatea să nu fie cea care se va ocupa de amenajarea fostei baze sportive. Nu s-a stabilit nici acum exact ce se va face acolo, așa că, momentan, se mai face o tură de curățenie. „Se intervine pentru asanare în zona Uszoda, până când vom avea și acolo intervenții de punere în valoare a acestor proprietăți ale primăriei”, a anunțat Robu.

We cannot display this gallery
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Costel a spus: (noiembrie 7th, 2016 at 08:54 )

De ce sa vina un arhitect? Se putea foarte bine face un concurs de idei, deschis tuturor celor ce doreau sa se implice si aveau cunostintele necesare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

aeroportul-timisoara-stuttgard

Administratie vezi arhiva Administratie

Zeci de amenzi pentru cei care blochează accesul în curți și garaje, la Timișoara

Un loc de parcare este greu de găsit în Timișoara, aproape în orice zonă. Dar asta nu înseamnă că în „disperarea” de a găsi un loc unde să parchezi mașina trebuie să blochezi intrarea în curte a altor oameni. Peste 30 de sancțiuni au dat polițiștii locali din Timișoara, în ultimele zile, celor care parchează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de amenzi pentru cei care blochează accesul în curți și garaje, la Timișoara
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Noul preşedinte al PSD Timiş, Alfred Simonis, atac dur la guvernanţi

Proaspăt numit preşedinte „plin” al PSD Timiş, Alfred Simonis a lansat, în discursul său inaugural un atac extrem de dur la adresa actualului guvern liberal. El a anunţat că „este un gest de igienă națională să-l trimitem pe Orban acasă”. Guvernul liberal actual este unul incapabil, care încalcă regulile democratice, fiind condus de un prim-ministru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PSD Timiş, Alfred Simonis, atac dur la guvernanţi
CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

Ripi a adus în lot un bănățean care s-a remarcat în Bihor și a debutat în Liga 1 la CFR Cluj

Divizionara secundă Ripensia Timișoara s-a înțeles cu jucătorul Cosmin Sîrbu. Tânărul în vârstă de 23 de ani s-a născut la Moldova Nouă, pe 29 martie 1996 și a început să joace prima oară la Liberty Salonta, iar un an mai târziu debuta la Bihor Oradea în Liga a 2-a. În cariera sa a mai evoluat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ripi a adus în lot un bănățean care s-a remarcat în Bihor și a debutat în Liga 1 la CFR Cluj
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Mai puţin de o treime din locuinţele din Timiş au asigurare obligatorie emisă

Timişenii sunt printre cei mai buni platnici în cazul asigurărilor obligatorii de locuinţe. Mai dornici să respecte legea au fost doar cei din zona Bucureşti şi din Braşov. În topul național al asigurărilor obligatorii împotriva dezastrelor naturale cele mai asigurate sunt municipiul București – 38,91% și Ilfov – 38,55%, urmate de judeţele Brașov  (34,8%), Timiș (29,4%)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai puţin de o treime din locuinţele din Timiş au asigurare obligatorie emisă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Timiș au avut mult de lucru în weekendul prelungit. Au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale șoferilor indisciplinați și au reţinut 50 de  permise de conducere. Au amendat peste 450 de șoferi vitezomani. În intervalul 23-26 ianuarie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de vitezomani au fost amendați în Timiș
Băut la volan și fără permis. Ingredientele pentru întocmirea unui dosar penal. Un tânăr de 18 ani a greșit, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal. Polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, în 26 ianuarie, pe strada Brâncoveanu din Timișoara, un autoturism, condus de un tânăr, de 18 ani, care se afla sub influența băuturilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca la 18 ani… Băut și fără permis la volan
Proaspăt numit preşedinte „plin” al PSD Timiş, Alfred Simonis a lansat, în discursul său inaugural un atac extrem de dur la adresa actualului guvern liberal. El a anunţat că „este un gest de igienă națională să-l trimitem pe Orban acasă”. Guvernul liberal actual este unul incapabil, care încalcă regulile democratice, fiind condus de un prim-ministru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PSD Timiş, Alfred Simonis, atac dur la guvernanţi
Apelând la un nou sondaj „promoţional”, primarul Nicolae Robu le cere cetăţenilor să se pronunţe asupra unui clasament despre care nici măcar el nu ştia prea multe. Timişoara a fost clasată într-un top, Innovation Cities Index, referitor la oraşele inovative. Edilul-şef găseşte motive tot mai ciudate pentru a face sondaje la care răspunsurile oferite, dintre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou sondaj marca Robu. Votanţii habar nu au despre subiectul dezbătut
Top