PSD are în Timiș un avans de patru procente în fața liberalior. O spune un sondaj făcut la comanda social-democraților, ale cărui rezultate nu diferă mult de scorul de la alegerile locale. Marea dilemă privind viitorul premier în cazul în care PSD face majoritate ar putea să aibă dezlegare la Timișoara. Cu ce timișorean seamănă portretul robot al viitorului posibil premier PSD vedeți mai jos.
Primaria a gasit spatii sa dea la CJ Timis, Muzeul Revolutiei ar trebui sa primeasca unda verde
Primăria a găsit în timp record spațiile solicitate de CJ Timiș. Primarul Nicolae Robu spune că i-a transmis deja președintelui CJ Sorin Grindeanu răspunsul oficial, așa că acum așteaptă confirmarea. Grindeanu susține că la el încă nu a ajuns nimic, dar așteaptă cu interes soluția municipalității.
Ycre, amendat cu 900 de lei, dar nu pentru graffiti
Unul dintre cei mai cunoscuți „clienți” ai Poliției Locale a fost amendat din nou vineri noapte. Ycre a fost surprins bând în Piața Unirii, așa că a fost ars la buzunare de agenți. Nu înainte însă de a fi luat pe sus și încătușat, pentru că făcea scandal!
Vandal neamt amendat pe Podul Michelangelo
Jardinerele de pe podul Michelangelo sunt o atracție irezistibilă pentru studenții străini puțin afumați, care par să aibă o plăcere deosebit în a le arunca pe unde nimeresc. Asta susțin polițiștii locali, iar ultimul amendat este un neamț de 20 de ani.
Hoti de buzunare amendati pentru ca… s-au luat la cearta cu politistii locali
Patru hoți de buzunare care plecaseră „la muncă” au fost opriți de polițiștii locali, care s-au urcat după ei în mijlocul de transport în comun în care se pregăteau să dea lovitura. S-a întâmplat joi după-amiază, în tramvaiul 2, iar doi dintre hoți au fost… amendați!
Ionel Bungau nu mai e director la Poli! A fost inlocuit cu un fost lider al CVUCS
Organigrama lui Poli Timişoara a suferit mai multe modificări de când Sorin Drăgoi a fost instalat în postul de preşedinte al clubului. Ultima „mutare” s-a petrecut cu ceva timp în urmă, când Ionel Bungău a fost înlocuit din funcţia de director administrativ.
Handbalistii de la Poli, fata in fata cu istoria
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au plecat în Slovenia, pentru partida retur a dublei decisive de calificare în grupele Cupei EHF. Bănățenii s-au impus în manșa tur cu 27-22 și acum merg încrezători, dar și realiști spre Ribnica, unde se va juca accesul în grupe, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 20.
Transformarea vechii Dermatologii in centru multicultural, depusa pentru finantare pe bani europeni
Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană primul proiect pe POR. Este vorba despre transformarea fostei clinici de dermatologie de pe strada Mărășești în centru multicultural. Suma vizată: în jur de cinci milioane de euro, durata lucrării fiind estimată la trei ani.
Constructia primului cartier ridicat de la zero in Timisoara in ultimii 20 de ani incepe in 2017 / FOTO
Se numește Isho și va transforma zona fostei ILSA, lăsată în paragină vreme de mai mulți ani, într-unul dintre cele mai bune spații de muncit și trăit în Timișoara. Totul va începe din primăvara lui 2017, când va fi pusă prima cărămidă la Isho Offices, noul proiect al antreprenorului Ovidiu Șandor.
Targ virtual de joburi: sute de oferte in strainatate pentru medici, asistenti si infirmieri
Cele mai mari companii de recrutare din lume caută, în continuare, personal medical din România pentru spitalele și clinicile din Europa. Dacă vă interesează, fiți pe fază: începe Târgul Virtual de Joburi pentru Personalul Medical, care va dura trei săptămâni.
(P) PMP Timiș a inceput ecologizarea mediului inconjurator
Partidul Mișcarea Populară Timiș a inițiat o acțiune de ecologizare a malurilor pârâului Nădrăgel, din comuna Nădrag. Cei peste 50 de participanți, membri de partid și simpatizanți, au strâns în mai puțin de o oră, 40 de saci de gunoaie. Grija față de mediul înconjurător este una dintre preocupările Partidului Mișcarea Populară.
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri, 25 decembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Ion Ionescu de la Brad Bl. 124, A. Demetriade (p), Divizia 9 Cavalerie (p), Mureș nr. 13,15, orele 9 – 17; Tormac – zona Sat – partea cu postul trafo spre Sipet și Berini, Bulgăruș, Șandra, Parc Fotovoltaic Ary Wind Energy,…
Prima dezbatere publica la Sag, cu Rosu, Precup si Orza la prezidiu
Cot la cot, primarul din Șag, Flavius Roșu (PSD), și fostul său contracandidat Daniel Precup (ex-PNL), viitor promotor local, au organizat, la Șag, prima dezbatere publică din localitate. Oamenii au fost chemați să-și spună ofurile, iar la prezidiu a stat și independentul Adrian Orza, din postura de posesor al unei „vaste experiențe în administrația locală”.
Statie de epurare si zeci de locuri de parcare de 1,3 milioane de euro, la Spitalul de Boli Infectioase
Primăria Timișoara va plăti peste 1,3 milioane de euro pentru ca Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie „Victor Babeș»” să aibă, în sfârșit, o stație de epurare, iar apa uzată să nu mai ajungă în rețeaua publică. În plus, vor fi făcute locuri de parcare și va fi modernizată stația de abur. Licitația pentru aceste lucrări a fost lansată la un an și jumătate de când consilierii locali au fost de acord cu investiția.
Fuga, fuga, cu… caruta! Cinci atelaje amendate intr-o zi, la Timisoara
Nu e voie, dar asta nu-i împiedică pe unii să circule liniștiți cu căruța prin oraș. Unii au ghinion și sunt prinși câteodată de polițiștii locali, care îi amendează. De la începutul anului au fost sancționați peste 120 de căruțași.
Traian Stancu: Timisenii ar trebui sa-i multumeasca lui Tariceanu!
La 11 ani de la inundațiile devastatoare în timpul cărora o bună bucată din Timiș a fost sub ape, Traian Stancu (ALDE) e convins că oamenii din această parte de țară ar trebui să-i fie recunoscători lui Călin Popescu-Tăriceanu! Premier la acel moment, Tăriceanu ar mai vrea acum un mandat în fruntea guvernului.
Sperantele li s-au naruit: Ovidiu Tender si Marian Iancu raman in puscarie
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în casație formulat de omul de afaceri timișorean Ovidiu Tender și fostul patron al lui Poli Timișoara, Marian Iancu, în dosarul Carom.
Cu Armonia in mijlocul drumului! De vina a fost un pantograf
Un tramvai Armonia a rămas înțepenit într-o intersecție, după ce, spun reprezentanții RATT, vatmanul a pus o frână bruscă, iar pantograful a ajuns pe un fir izolat. Garnitura ar fi revenit foarte repede pe șine și este deja în circulație. Săptămâna trecută, o altă Armonie a avut probleme.
Ajungea Trump presedinte daca cei 289 de electori ar fi votat in Romania?
Republicanul Donald Trump a câștigat alegerile din Statele Unite ale Americii, au titrat șocate mai toate ziarele din lume. Așa e, a câștigat în SUA, dar în România magnatul republican ar fi fost încă departe de prima poziție în stat.
Se cauta un presedinte… turistic! Calin Dobra si-a dat demisia
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT) a rămas fără președinte, după ce actualul consilier județean PSD Călin Dobra și-a dat demisia din consiliul director. Dobra candidează la parlamentare și va părăsi CJ în câteva săptămâni. Asociația, înființată în 2014, e încă în căutarea unor rezultate concrete.