Masterat de la UVT, in Top 20 mondial!

Opt masterate predate studenţilor de la Universitatea de Vest Timişoara au ajuns în unul dintre topurile de specialitate pentru ţările Europei de Est. Unul dintre aceste programe de studii, în domeniul turistic, a prins chiar un loc între primele la nivel mondial la categoria sa, spun cei de la UVT.

Opt programe de studii de master de la UVT au fost incluse în „Eduniversal Ranking for Best Masters and MBA’s in the world”, ediția 2017, care reunește cele mai bune 4.000 de programe de aceste gen din lume. Mai mult, cinci din cele opt ocupă poziții foarte bune în topurile pe domenii de studii din Europa de Est: International Corporate Finance – poziţia 16 în top 200, domeniul Corporate Finance; Management și integrare europeană – poziția 15 în top 200, domeniul General Management; Managementul resurselor umane – poziția 10 în top 200, domeniul Human Resources Management; Sisteme informaționale pentru afaceri – poziția 10 în top 200, domeniul Information Systems Management; Publicitate și Promovarea Vânzărilor – poziţia 18 în top 200, domeniul Marketing. La nivel mondial, programul de studii masterale „Administrarea afacerilor în turism și industria ospitalității” ocupă poziția 20 în top 100 pe domeniul Hospitality Management, mai spun cei de la UVT.

„Trebuie remarcată poziționarea foarte bună la nivelul Europei de Est. Avem programe de top 10, top 20. Acest ranking nu este un scop în sine pentru noi, ci reprezintă un rezultat al muncii tuturor celor implicați în procesul educațional. În plus, ne ajută să știm la ce capitole mai avem de lucru, ce facem bine și unde este loc de îmbunătățire”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea. Pentru stabilirea clasamentului au fost analizate răspunsurile a 5.000 de companii de recrutare, 800.000 de absolvenți și peste 10.000 de reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior. La realizarea topului au fost avute în vedere reputația programelor de studii de master în rândul companiilor de recrutare, cuantumul salariului primit la primul loc de muncă imediat după absolvire și nivelul de satisfacție al absolvenților față de programele de studii de master finalizate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT

Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional

Marţi, de la o oră neconvenţională, 12, s-a disputat un meci important din cadrul play-off-ului din elita futsalului românesc între CFR Timişoara şi campioana în exerciţiu, United Galaţi. Partida a fost extrem de spectaculoasă, s-a jucat deschis, la victorie, dar de meci s-au bucurat doar vreo 40 de spectatori. Cam atât poate publicul timişorean într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Miei de Paște

Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anuță că desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, dar și a celor specifice de 1 mai. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș face o serie de recomandări pentru consumatori.  Sunt vizate de control, în mod special, produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
În ședința extraordinară a Consiliului Local de astăzi, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea noului adăpost pentru animale fără stăpân. Acum câteva luni primarul Dominic Fritz anunța că Primăria Timișoara are în plan construirea unui nou adăpost pentru animale fără stăpân în zona Freidorf. Pe terenul destul de mare se dorește adăpostirea a 600...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe munca la noul adăpost pentru câini
Marţi, de la o oră neconvenţională, 12, s-a disputat un meci important din cadrul play-off-ului din elita futsalului românesc între CFR Timişoara şi campioana în exerciţiu, United Galaţi. Partida a fost extrem de spectaculoasă, s-a jucat deschis, la victorie, dar de meci s-au bucurat doar vreo 40 de spectatori. Cam atât poate publicul timişorean într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest va fi parte din  organizarea primului eveniment regional de cybersecurity adresat întreprinderilor mici și mijlocii din zona de Vest a României – CyberTM 2024. Tematica vizează provocările actuale în domeniu și soluțiile la dispoziția IMM-urilor în materie de securitate cibernetică: software, hardware și opțiuni de finanțare. ADR Vest este partener...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc CyberTM, primul eveniment regional de securitate, destinat IMM
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anuță că desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, dar și a celor specifice de 1 mai. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș face o serie de recomandări pentru consumatori.  Sunt vizate de control, în mod special, produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști
Societatea Colterm a anunțat că a obținut un preț cu o treime mai mic pentru gazul furnizat de Romgaz pentru luna mai. ”Colterm reușește să recâștige încrederea partenerilor de afaceri de pe piață! În ultimii ani, societatea a dovedit că este un jucător serios, care își achită datoriile conform înțelegerilor, iar acest lucru este susținut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm obține un preț la gaz cu 30% mai ieftin
Colegiul Național „Ana Aslan“ este prima clădire care va intra în procedura de licitație, la jumătatea lunii mai, dintre cele pentru care administrația locală timișoreană a obținut finanțare prin PNRR 2020-2026, Componenta C10: Fondul Local.. Odată contractate lucrări, acestea au un termen de realizare de 12 luni. Proiectul face parte din obiectivul de investiții „Realizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În mai se lansează licitația de reabilitare a clădirii Colegiului Aslan, din bani publici/FOTO
Top