Nokia si-a facut la Timisoara centru de cercetare de 73 de milioane de euro

Una dintre cele mai mari companii din domeniul telecomunicaţiilor a anunţat extinderea campusului dezvoltat la Timişoara, cu o investiţie de 73 de milioane de euro. Aici sunt angajaţi 1.300 de specialişti, fiind cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare din industria de specialitate.

Nokia a anunţat extinderea campusului din Timișoara cu cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare din industria de telecomunicații din România. Centrul dezvoltă tehnologii broadband wireless care sunt aplicate în domenii precum Internet of Things, big data și noile tehnologii de comunicații mobile. În urma extinderii, Nokia Campus din Timișoara va avea o suprafață de 27.000 de metri pătrați. În prezent, peste 1.300 de angajați sunt în campus, iar 600 de ingineri lucrează în departamentul de cercetare şi dezvoltare, inaugurat acum. Peste 700 de specialiști sunt deja la centrul global de operare de rețele, deschis în prima etapă de relocare a echipei din Timișoara, în decembrie 2015. Cea de-a treia și etapa finală de relocare a echipei în Nokia Campus va fi finalizată în prima jumătate a anului viitor.

Nokia are acum 1.600 de angajați în România și va deschide în total 300 de poziții noi până la finalul anului. Campusul din Timișoara găzduiește cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare (R&D) din industria de telecomunicații din România, precum și unul dintre cele mai mari centre de operare de rețele de telecomunicaţii cu tehnologii multiple. „În cei 25 de ani de prezență în România am fost o companie-cheie în dezvoltarea telecomunicațiilor pe plan local și la nivel regional. Am construit una dintre cele mai experimentate echipe din industrie și am dezvoltat colaborări de durată cu mediul academic și alți actori esențiali pe plan local. Suntem mândri de istoricul nostru și cu atât mai nerăbdători pentru viitor: tehnologiile pe care le dezvoltăm, precum 5G, GFast, IoT, IP, cloud, vor continua să transforme fără precedent modul în care lumea se va conecta”, a declarat Raoul Ros, Country Senior Officer și General Manager.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Georgiana a spus: (iunie 20th, 2017 at 21:54 )

Electromotor. Cea mai veche fabrică de motoare electrice din România, o uzină pionier în domeniul electrotehnicii. Era atât de cunoscută încât în țările arabe și egipt electromotor (exacta așa pe românește) se numea orice era pe motor electric, ca la noi adidas. Fabrica a fost falimentată de marii afaceriști coate goale Cristeștii. Rușine vouă!

anteconbega a spus: (iunie 21st, 2017 at 20:53 )

In sfarsit o veste buna!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT

Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional

Marţi, de la o oră neconvenţională, 12, s-a disputat un meci important din cadrul play-off-ului din elita futsalului românesc între CFR Timişoara şi campioana în exerciţiu, United Galaţi. Partida a fost extrem de spectaculoasă, s-a jucat deschis, la victorie, dar de meci s-au bucurat doar vreo 40 de spectatori. Cam atât poate publicul timişorean într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Miei de Paște

Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anuță că desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, dar și a celor specifice de 1 mai. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș face o serie de recomandări pentru consumatori.  Sunt vizate de control, în mod special, produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
În ședința extraordinară a Consiliului Local de astăzi, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea noului adăpost pentru animale fără stăpân. Acum câteva luni primarul Dominic Fritz anunța că Primăria Timișoara are în plan construirea unui nou adăpost pentru animale fără stăpân în zona Freidorf. Pe terenul destul de mare se dorește adăpostirea a 600...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe munca la noul adăpost pentru câini
Marţi, de la o oră neconvenţională, 12, s-a disputat un meci important din cadrul play-off-ului din elita futsalului românesc între CFR Timişoara şi campioana în exerciţiu, United Galaţi. Partida a fost extrem de spectaculoasă, s-a jucat deschis, la victorie, dar de meci s-au bucurat doar vreo 40 de spectatori. Cam atât poate publicul timişorean într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest va fi parte din  organizarea primului eveniment regional de cybersecurity adresat întreprinderilor mici și mijlocii din zona de Vest a României – CyberTM 2024. Tematica vizează provocările actuale în domeniu și soluțiile la dispoziția IMM-urilor în materie de securitate cibernetică: software, hardware și opțiuni de finanțare. ADR Vest este partener...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc CyberTM, primul eveniment regional de securitate, destinat IMM
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anuță că desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, dar și a celor specifice de 1 mai. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș face o serie de recomandări pentru consumatori.  Sunt vizate de control, în mod special, produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști
Societatea Colterm a anunțat că a obținut un preț cu o treime mai mic pentru gazul furnizat de Romgaz pentru luna mai. ”Colterm reușește să recâștige încrederea partenerilor de afaceri de pe piață! În ultimii ani, societatea a dovedit că este un jucător serios, care își achită datoriile conform înțelegerilor, iar acest lucru este susținut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm obține un preț la gaz cu 30% mai ieftin
Colegiul Național „Ana Aslan“ este prima clădire care va intra în procedura de licitație, la jumătatea lunii mai, dintre cele pentru care administrația locală timișoreană a obținut finanțare prin PNRR 2020-2026, Componenta C10: Fondul Local.. Odată contractate lucrări, acestea au un termen de realizare de 12 luni. Proiectul face parte din obiectivul de investiții „Realizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În mai se lansează licitația de reabilitare a clădirii Colegiului Aslan, din bani publici/FOTO
Top