Confundati si… bagati in spital. Doi tineri acuza ca au fost batuti de politisti si jandarmi

Doi tineri internați în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara susțin că au fost rupți în bătaie de polițiști și jandarmi. Oamenii legii ar fi crezut că unul dintre ei era urmărit internațional. Poliția și Jandarmeria fac anchete interne, pentru a afla ce s-a întâmplat.

Incidentul s-ar fi petrecut miercuri seară, pe un drum de la marginea Timișoarei. Polițiștii și jandarmii erau în căutarea unui urmărit internațional, iar la un moment dat ar fi văzut în trafic o mașină ca aceea pe care o vizau. Au tras pe dreapta autoturismul în care se aflau doi tineri, iar de aici povestea devine neclară. Tinerii spun că au fost duși la o secție de poliție, fiind lăsați, în cele din urmă, liberi, după ce oamenii legii și-au dau seama că au greșit. Cei doi au mers la Urgențe, unde au spus că au fost bătuți de polițiștii. „Miercuri seară, doi tineri de 34 de ani au ajuns în stare gravă la Urgențe, fiind preluați de medici și duși direct în sala de operație. În prezent sunt internați pe Secția de Chirurgie III, starea lor fiind stabilă”, spune Andreea Borboros, purtător de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara. Unul dintre tineri avea ruptură de splină, organul fiindu-i îndepărtat în timpul operației, iar celălalt s-a prezentat la UPU cu mai multe coaste rupte.

A fost deschisă o anchetă în acest caz. „Polițiștii și jandarmii timișeni au desfășurat activități în vederea depistării unui bărbat urmărit la nivel național și internațional. Pe numele bărbatului căutat, Tribunalul Timiș a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru comiterea infracțiunilor de comiterea unui grup infracțional organizat, furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj. În timpul acțiunii pe raza localității Urseni, a fost oprit în trafic un autoturism care corespundea descrierii autovehiculului despre care existau informații că l-ar utiliza persoana urmărită. Ocupanții autoturismului, doi bărbați de 34 de ani, au fost conduși la sediul poliției pentru verificări. Ulterior acestei activități, cei doi bărbați s-au prezentat la o unitate spitalicească, susținând că ar fi fost agresați de efectivele angrenate în acțiune. La nivelul Poliției Române nu sunt tolerate astfel de practici, motiv pentru care am dispus ofițerilor din cadrul Biroului control intern demararea de verificări și sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, fiind întocmit dosar penal în care cercetările vor fi efectuate sub urmărirea penală proprie a procurorului. Vom sprijini ancheta Parchetului, astfel încât în cel mai scurt timp să se clarifice întreaga situație, iar în cazul în care se vor constata încălcarea legii, cei vinovați să fie trași la răspundere”, a declarat, joi, comisarul șef Alin Petecel, șeful Inspectoratului de Poliție Timiș. Adjunctul comandantului Grupării Mobile de Jandarmi, locotent colonel Claudiu Zagan, a completat, la rândul lui: „Nici Jandarmeria Română nu tolerează astfel de practici, motiv pentru care, chiar în momentul de față, se desfășoară verificări pentru a afla adevărul. Susținem demersul efectuat de către Poliția Română în vederea aflării adevărului”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

£a€ Baro$$anul a spus: (noiembrie 23rd, 2017 at 13:25 )

Buey, aşa ninjia vreau sa am si la badigarjii mei de la politia locala, cum ma jicneste unu care nu stie valuarea mea sa-si ia mortu.

sile a spus: (noiembrie 24th, 2017 at 11:48 )

ancheta qulii. dezechiparea de uniforma si expediati cu dosar penal din jandarmerie.
dar asta nu o sa vedem deoarece in scolile militare gen invata doar sa ciomageasca. coruptia a facut ravagii si acolo. poti sa-i futti, toti is la fel.

nirciulică a spus: (decembrie 2nd, 2017 at 16:29 )

Niste vite tovarăși .. niste vite !!!! ….păsteau pe o pășune
Câtva boi da ce boi boi încălțați !!!!! trăgeau o căruță.
Organul gândeste cu b(P)ulanul.
Ce atîta discuție să fie mulțumiți că nu i-a omorât.
Pșotoner major Tuzgureanu Aurel

petre a spus: (decembrie 14th, 2017 at 14:56 )

este inimaginabil ca in orasul european civilizat Timisoara, in 2017, se petrece asa ceva. Au fost 2 echipaje, suficient cat sa nu aibe motiv fie agresivi din cauza ca se simt in pericol. Au incalcat din prima clipa orice regulamente. Au actional in civil, nu au legitimat perosana, au trecut direct la violente, fara sa administreze in prealabil ordine:”culcat cu mainile pe cap”. Au facut ancheta ilegala pe loc, cu intrebari neprofesioniste:”unde-i ala”, in timp ce loveau la coaste. Aceste fiare nu au ce cauta in politie. Incep sa nu ma mai simt in siguranta in tara asta. Un bucuretean a povestit un caz similar, acum un an, cand a fost smuls din masina, izbit de pavaj, legitimat, confunzie,! si lasat liber. Sa nu uitam si cazul sefului de post de la Gataia, care acum vreo 4 ani a omorat in bataie un om in sectia de politie, dupa ce a mobilizat o duba de jandarmi ca sa il debarce din autobuz si aduca in sectie.

petre a spus: (decembrie 14th, 2017 at 15:30 )

Aceste evenimente fac necesar ca sa fie legal, si nu interzis, sa fie filmati si inregistrati politistii de catre populatie, in timpul actiunilor realizate in spatiul public, asupra unor oameni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun

Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare

CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara
Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Pe lista de cumpărături şi cadouri de Paște nu trebuie să lipsească florile sau aranjamentele florale. Florăriile Horticultura vă aşteaptă cu aranjamente pascale și specii variate de plante la ghiveci. Sunt atât plante colorate, precum Kalanchoe, Guzmania, Saint Paulia, cât și plante decorative prin frunze, precum Dracaena, Philodendron, Sansieveria și multe altele. Prețurile încep de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura vă oferă cele mai colorate şi înmiresmate cadouri de Paşte/Foto
În cadrul cercetărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrației ilegală din noaptea de 1 mai, s-a constat faptul că un cetățean român, șofer de taxi, a transportat din municipiul Timișoara, migranții și pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. Totodată, ieri dimineață, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un şofer de taxi, principalul ajutor pentru traficanţii de migranţi, care au şi rănit doi poliţişti de frontieră
Top