Inca un episod din razboiul pe stadion. Robu: CJ nu e in stare nici macar sa intretina o toaleta acolo

Orice, dar să nu se demoleze stadionul „Dan Păltinișanu”! Primarul Nicolae Robu are o propunere pentru CJ Timiș, care vrea să înceapă procedurile pentru demolarea vechii arene. Oricum, edilul spune că un nou stadion este promis de Compania Națională de Investiții, deci nu înțelege ce treabă are Județul.

În următoarea ședință, consilierii județeni vor avea pe ordinea de zi un proiect care vizează inițierea procedurilor de elaborare a studiilor și documentațiilor necesare în vederea dezvoltării unui complex sportiv pe actualul amplasament al stadionului „Dan Păltinișanu”. Raportul de experiză plătit de CJ spune că variantele pentru viitor sunt realizarea unui stadion acoperit, cu structură metalică sau din beton armat, respectiv reabilitarea stadionului, cu realizarea unor tribune acoperite pe rambleul actual consolidat. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, susține varianta demolării, urmată de construirea unei noi arene.

Stadionul „Dan Păltinișanu” are o suprafață totală de 55.423 mp, din care 38.193 mp suprafață construită. Arena are în prezent o capacitate de 32.821 locuri pe scaune și o instalație de nocturnă de 1.456 lucși. În 1963, când a fost construit, avea o capacitate de 40.000 de locuri. Stadionul este în proprietatea Județului Timiș din anul 2002 și, până în 2008, a fost renovat de mai multe ori.

Primarul Nicolae Robu se declară uimit de propunerea CJ și crede, din nou, că este vorba despre o manevră politică. „Eu fac demersuri din 2012 și pentru sala polivalentă, și pentru stadion, și pentru centură. Ce constat? Că din nou CJT politizează și asta. Nu a făcut nimic CJ Timiș, nu are nicio realizare, în loc să își caute proiecte, în loc să facă ceva cu Muzeul Banatului, în loc să facă ceva cu terenul de vizavi de Hotel Timișoara unde a fost centrul militar, mereu vine și intră peste obiectivele Timișoarei. Păi stadionul din Craiova este al CJ Dolj sau după ce l-a construit CNI l-a dat primăriei? Sălile polivalente de peste tot sunt ale consiliilor județene? Eu mă mir că dumneavoastră nu vă solidarizați cu mine, ca om politic, nu cu persoana Robu, ci cu interesele orașului Timișoara. Cum e posibil ca în Timișoara să vină acest partid, care nu știu unde va ajunge în relația cu cetățenii, continuând să sfideze orice normă de respect… (…) Ce își închipuie PSD, că va face excepție în istorie, să nu dea socoteală de toate fărădelegile pe care le comite? Ei sfidează și ideea de justiție, sfidează și ideea de afacere, sfidează ideea de administrație publică, sfidează interesele orașelor și ale cetățenilor acestei țări. Nu se poate așa ceva”, a tunat edilul.

Nicolae Robu are totuși o propunere pentru administrația județeană. „Declarația a fost vom demola stadionul «Dan Păltinișanu» și vom face un nou stadion. Evident că nu îl face CJT, îl face CNI, dacă tot o să se facă. Dar întreb eu, nu e păcat, dacă noi tot nu avem stadioane în orașul nostru? Echipa de rugby joacă unde joacă, întreb eu, nu e păcat să demolăm stadionul «Dan Păltinișanu»? (…) Eu, primar liberal, propun să pună primăria la dispoziția CJ un teren pe care CNI să construiască stadionul și să-l dea în administrare CJ, care nu e în stare nici măcar să țină o toaletă civilizată în stadionul actual. Ți-e groază să intri în toaletă, îngheți acolo, e vai și amar”, a declarat edilul. În aceste condiții, mai spune Robu, vechiul stadion ar putea ajunge la… primărie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (decembrie 12th, 2017 at 21:35 )

cind te uiti la Dobra, atunci iti dai seama ca toate cele spuse se pot intimpla.

pif a spus: (decembrie 12th, 2017 at 21:38 )

asta si premierul de 3 luni nu au facut NIMIC pentru orasul asta, sta numai asa si se uita in dunga la tine.

anteconbega a spus: (decembrie 13th, 2017 at 06:41 )

CJT-ul dlui Dobra e în stare să îngrijeacă două toalete publice deodată, ALDE Robi e mai răutăcios ca un bideu în acest caz!

ion a spus: (decembrie 13th, 2017 at 08:39 )

cei de la cj timis nu au facut nici un proiect sa l tin minte in ultimii 10 ani. Niste inutili

£a€ Baro$$anu a spus: (decembrie 13th, 2017 at 10:06 )

Buey, in orasul meu decat eu dezvolt in forzza, cine incearca vreo realizare fara mine isi ia shotokan de la Vasile, s-a inteles buey zdrentzelor care esteti voi hahalere?

leo di taio a spus: (decembrie 13th, 2017 at 10:18 )

De promis a promis multe, dar in domeniul infrastructurii sportive (,sala de sport, stadion, stadion ptr. echipa de rugby)realizarile sant ZERO

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top