Universitatea Politehnica are propriul CoderDojo

Universitatea Politehnica a intrat în reţeaua CoderDojo, pentru că are de acum o astfel de structură specializată în robotică. Grupul este rodul colaborării dintre Asociaţia Banat IT şi Fundaţia Politehnica Timişoara.

Noul Dojo este specializat în robotică şi este condus de profesori de la departamentele de Electronică Aplicată şi Mecatronică ale UPT. Noul club al amatorilor de programare se deschide sâmbătă, în clădirea Departamentului de Mecatronică. Către acest nou club vor fi redirecţionaţi şi cei pasionaţi de robotică din celelalte dojo-uri din Timişoara, dar sunt aşteptate şi noi înscrieri. Activităţile din toate CoderDojo-urile sunt realizate doar pe bază de voluntariat, spaţiile sunt puse la dispoziţie în mod gratuit de instituţii de învăţământ sau firme, în special din domeniul IT, astfel încât nu se percepe nici un fel de taxă de participare. Copiii au posibilitatea de a-şi forma deprinderi şi abilităţi exact pe zona lor de interes și socializează cu alţi copii cu care împărtăşesc pasiuni comune. Studenţii care devin mentori, chiar dacă nu sunt remuneraţi pentru această activitate, au o serie de beneficii: acces direct la comunităţile tehnice şi de IT, recomandări de la CoderDojo Timişoara, oportunitatea de fi parte dintr-o reţea globală de oameni foarte valoroşi, participări la tabere şi concursuri de profil, naţionale şi internaţionale. Iniţiată în 2011, în Irlanda, CoderDojo este o mişcare internaţională cu o ascensiune fulminantă, ajungând la ora actuală în peste 2.000 de locuri din toată lumea. La CoderDojo, copiii între 7 și 17 ani învaţă să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicaţii, programe, jocuri şi multele altele. Mişcarea CoderDojo a avut o dezvoltare accelerată şi în România, unde funcţionează 35 de Dojo-uri, iar Timişoara, împreună cu zona metropolitană, este fruntaşă, cu 20 de asemenea structuri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Nationala Romaniei

Duel cu Islanda şi eventual un „război” balcanic în finala de calificare

În urma tragerii la sorți de vineri, 22 noiembrie, de la Nyon, România va juca play-off-ul Diviziei A din Liga Națiunilor și va întâlni în semifinală pe Islanda, în deplasare. Învingătoarea duelului va întâlni apoi în finala pentru calificarea la Euro 2020 câştigătoarea întâlnirii dintre Bulgaria şi Ungaria.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel cu Islanda şi eventual un „război” balcanic în finala de calificare

Social vezi arhiva Social

Sunt externați din spital o parte dintre pacienții evacuați din blocurile de pe strada Miorița

Încep să fie externați pacienții care au fost internați în spital, în urma tragediei din blocul de pe strada Mioriței nr. 8. Unii au fost externați zilele trecute, iar în aceste zile vor pleca din spital și restul. La Spitalul Louis Țurcanu din Timișoara mai sunt internați 25 de copii, iar doctorii transmit că, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunt externați din spital o parte dintre pacienții evacuați din blocurile de pe strada Miorița

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicolae Robu vrea legislaţie locală mai restrictivă pentru firmele de deratizare, dar nu ştie cum să sune aceasta. Cert este că Primăria Timişoara a avizat „special” doar trei firme de deratizare, descoperire făcută în funcţie de condul CAEN de activitate, acesta fiind unul comun cu cel al firmelor de curăţenie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara are în scripte doar trei firme autorizate pentru activităţi de deratizare şi dezinsecţie
Consilierii județeni din Timiș au votat vineri, într-o ședință extraordinară, alocarea a 1,2 milioane de lei pentru plata lucrărilor la trei drumuri aflate în șantier din Timiș. Decizia a fost luată pentru că nu au venit sumele prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL – de la Guvern. A fost alocată suma de aproximativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrări la drumuri plătite de Consiliul Județean Timiș, în așteptarea banilor de la Guvern
Două partide va disputa echipa SCM Timişoara sub 16 ani la primul turneu din cadrul fazei secunde a campionatului rezervat categoriei de vârstă menţionate. Repartizaţi în grupa K-B, singura de trei formaţii din totalul de 11, elevii lui Radenko Toroman vor evolua sâmbătă la Bucureşti împotriva a două localnice. În primul meci, Baschet SCM Timişoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi juniorii mici intră în acţiune sub panou
Un spectacol folcloric de anvergură, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, va avea loc la sala Capitol. Evenimentul este dedicat Zilei Naționale a României. Spectacolul „Cânt și suflet românesc” va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2019, de la ora: 18.30, în sala Capitol din Timișoara. Vor urca pe scenă soliștii Ciprian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol folcloric de anvergură de Ziua Națională a României, la Timișoara
Dacă Timişoara a ales să achiziţioneze tramvaie noi produse în Turcia, partenerii din alianţa Vestului se vor dota cu mijloace de transport româneşti, realizate la Arad. Cu motorizări şi comandă realizată de germanii de la Siemens, tramvaiele din oraşul de pe Mureş vor circula în anii viitori atât în oraşul gazdă, dar şi în Oradea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaie turceşti versus tramvaie româneşti. Cele produse la Arad vor dota toate oraşele din Alianţa Vestului, dar nu şi Timişoara
Top