Lui Klaus Iohannis nu i se reproșează că n-a adus opoziția la putere într-un mod absolut contra naturii. Nici nu putea s-o facă, la cum arată aritmetica politică. Opoziția nu a avut candidat pentru postul de premier și nu ar fi avut puterea să adune o majoritate, chiar dacă PNL se strofoca să negocieze un nume rezonabil cu USR și PMP. Iar dacă stai adânc să cugeți, opoziția probabil că n-ar fi nici pregătită să guverneze. PNL nu a prezentat niciun nume, deși ar fi trebuit s-o facă. Nu că ar fi avut vreo șansă să-l și promoveze la Palatul Victoria, ci pentru că așa se cuvenea ca partid de opoziție, să arăți că poți, că vrei și că ai cu cine. O vreme, opozițiile se tot umflau în pene cu guverne din umbră. Îmi amintesc că ultimul premier din umbră al PNL era Cătălin Predoiu, iar omul a rămas finalmente o umbră. Conceptul de premier al opoziției s-a diluat până la dispariție, după ce PSD a pus trei premieri din umbra lui Liviu Dragnea, iar toată afacerea asta cu politica internă a devenit o miștocăreală.
Revin la Klaus Iohannis și la decizia sa de a o desemna pe duduia Viorica prim-ministru al României. Ca politician în accepțiunea personajului capabil că înghită o broască râioasă pe burta goală, președintele probabil că a calculat bine. De ce să riște o suspendare? Pentru ce? Pentru a aduce un guvern al său, cu care să-și erodeze apoi imaginea și șansele la un al doilea mandat? Să dea prilejul PSD să spună că de aia bugetarii nu mai au salariile mărite, că Iohannis a prelungit criza? Că de aia inflația va fi mare, iar pensionarii se vor trezi în pagubă după doi ani de guvernare PSD? Nu, Klaus Iohannis n-a făcut asta, calculând ca un șahist cum se va duce la vale PSD pe propria neputință, odată cu țara. Numai că electoratul său nu prea are nimic de câștigat dintr-o asemenea strategie, iar românul s-ar putea adânci în criză economică, plătind un preț prea mare pentru experimentele tactice ale singurului „opozant” al puterii PSD.
Comunitatea #rezist de astăzi a izvorât în mare parte din acea mulțime ieșită la vot ca lui Victor Ponta să-i pice prost popcornul din timpul prezidențialelor. Acei oameni de acasă și din diaspora aveau nevoie de un personaj care să capitalizeze atitudinea de greață față de ce reprezentau Ponta și PSD, dar și Klaus Iohannis avea nevoie de acel electorat care prea mulți ani și-a pierdut capul în ignoranță sau prea multă muncă. S-a produs o chimie între electoratul trezit și candidatul Iohannis exact la momentul potrivit. Mai apoi, la parlamentare, acel electorat s-a dus din nou la culcare, ca și cum alegerea neamțului ar fi fost suficientă dovadă de civism pentru un deceniu de acum încolo. Așa s-a ajuns la scorul istoric al PSD și la porcăriile de astăzi, pentru că alegătorii lui Iohannis nu au mai ieșit la vot pentru PNL sau USR, cum au ieșit cu un an înainte.
Mulți dintre acești oameni au fost dezamăgiți zilele astea de președintele Iohannis. Așteptau de la el să facă ceva. Dacă nu să aducă opoziția la putere, măcar să creeze daune cât mai mari PSD, să dea aripi unei opoziții în interiorul social-democrației și să nu-l repotențeze la maximum pe Liviu Dragnea. Iohannis n-a făcut nimic din toate astea și a ales să fie strateg politic, nu unul de-al lor, din stradă. Poate așa se face politica, nu prin nerv și naivitate, dar cu siguranță că la fel se va vota și în 2019. Klaus Iohannis a pierdut multe voturi dacă în fruntea protestelor se va poziționa o altă figură publică, mai luptătoare și cu mai puține nostalgii pentru perioada USL.
Comentarii prin facebook