Penalitățile de 20-30 milioane de lei pe an omoară Colterm. Robu vrea renegociere cu partenerii

Colterm este pe un mic plus și, dacă s-ar reuși renegocierea penalităților aferente datoriilor istorice, societatea de termoficare ar fi aproape salvată. Este ceea ce crede primarul Nicolae Robu,care speră că și alții gândesc dincolo de valoarea propriu-zisă a banului. Între timp, Colterm a plătit, într-un an, jumătate din suma datorată furnizorului de cărbune.

Consiliul Local Timișoara s-a întrunit, săptămâna trecută, de două ori în 36 de ore, pentru a rezolva problema certificatelor pentru gaze cu efect de seră (EUA) ale Colterm. Ca mare poluator, acesta are obligația să achiziționeze astfel de certificate, în caz contrar urmândă să fie amendat cu o sumă care ar fi ajuns la 25 de milioane de euro. Ele vor fi cumpărate de la Termoficare Oradea, către care va fi plătită o sumă de 15 milioane de lei. Orădenii au cerut garanții suplimentare de la primărie: un grafic de plată, dar și asigurări că municipalitatea va plăti ratele, în cazul în care Colterm va avea conturile blocate. Totul, din cauza situației financiare a societății de termoficare, care încă este îngropată în datorii și penalități. Conturile acesteia au fost deblocate chiar în ziua între cele două plenuri ale CL.

Care este, de fapt, situație explică directorul Colterm, Emil Șerpe. „Nu mă întrebați cât sunt datoriile, nu pot să vă spun o sumă acum, dacă sunt doi sau trei lei. Am mai explicat. Sunt două mari datorii istorice: datoria la CFR și datoria la CEO. Cea la CEO este eșalonată de un an și o plătim de un. Am plătit aproape jumătate din datoria la CEO, care era undeva la 24-25 milioane lei. Cu CFR am semnat eșalonarea săptămâna trecută. Este tot o eșalonare făcută în genul celei cu CEO, cu rate inegale. Pe perioada verii, când avem încasări mai mici, ratele sunt mai mici. Acolo, prin executare s-au mai tras niște bani, au rămas vreo 15 milioane”, a declarat Șerpe. Colterm plătește lunar și către furnizorul de gaz, astfel încât timișorenii să nu rămână fără apă caldă.

În același timp, primarul Nicolae Robu spune că, în acest moment, „funcționarea curentă a Colterm este pe plus. Un ușor plus, diferența între venituri și cheltuieli este una pozitivă, dacă lăsăm deoparte acele penalități uriașe”. Conform edilului, penalitățile sunt cele care sufocă societatea de termoficare a orașului, iar soluția ar fi renegocierea acestora. „Acestea ajung la nivelul a 20-30 milioane de lei pe an. I-am cerut mai demult directorului Emil Șerpe să negocieze cu partenerii, mă implic și eu în negociere, să reducă penalitățile. Și partenerii noștri trebuie să devină realiști, să înțeleagă că o împovărare cu penalități a Colterm poate duce societatea în foarte mari dificultăți, încât să nu mai poată plăti nici datoriile. Se poate face un acord al părților, e vorba de parteneri privați. Părțile pot să renegocieze. Eu am încercat să-i sensibilizez, ca să deschid discuțiile, și nu exclud să fie de acord. O să vedem, repet, pentru că altfel riscă să piardă mai mult decât să câștige, menținând aceste penalități”, susține Robu. Primarul Timișoarei spune că el „vede” dincolo de valoarea strictă a banului. „Recunosc că eu nu prea le am cu banii și mă gândesc că și alții tratează problemele ca și mine, gândind dincolo de valoarea propriu-zisă a banului”, a conchis acesta.

În decembrie 2017, Colterm a înaintat, la finele săptămânii trecute, o solicitare pentru a primi ajutor financiar de la guvern. „Vă rugăm să ne sprijiniți în regim de urgență pentru a asigura continuitatea serviciul de furnizare a energiei în Timișoara, în caz contrar existând riscul întreruperii acestui serviciu. Pentru a asigura furnizarea energiei termice (…) Colterm are nevoie urgentă de 30 de milioane de lei. Din această sumă, 12 milioane reprezintă consumul de gaz aferent lunii decembrie (…) Până în data de 8 decembrie, trebuie achitată către E-On Energie SA suma de mai sus, în caz contrar furnizorul nu va mai semna un nou contract, iar municipiul Timișoara va rămâne fără încălzire în plin sezon rece. Suma de 15 milioane de lei pentru cărbunele necesare sezonului de iarnă 2017/2018 și transportul aferent – facturile au ajuns deja la scadență (…) Sumele de mai sus reprezintă datoriile curente ale societății și nu conțin datoriile mai vechi, care se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei”, scria în acest document.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.