În sfârșit, vom avea cinema de artă la Timișoara. Și chiar mai mult decât atât

La aproape două luni de când Primăria Timișoara a preluat cele 8 actuale și foste cinematografe de la RADEF, s-a făcut primul pas pentru respectarea promisiunii legate de un cinematograf de artă. A fost semnat o declarație de colaborare cu Institutul Francez, compania Groupama, Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Asociaţia Română a Filmului Independent (Timishort).

La Primăria Timişoara a fost semnată, marți, o declaraţie de colaborare între PMT, Institutul Francez din România, compania Groupama şi Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Asociaţia Română a Filmului Independent (Timishort), în vederea creării unui cinema de artă în centrul oraşului, în perspectiva anului 2021 şi sub cupola reţelei Europa Cinemas. Viitorul cinematograf de artă va fi renovat cu sprijinul companiei Groupama şi al Institutului Francez, în colaborare cu asociaţiile locale din domeniu. El va avea forma unui centru cultural, care va promova filmul european, românesc și de autor. Declarația poartă mai multe semnături: Nicolae Robu, primarul Timişoarei, Dan Diaconu, viceprimar, François Coste, director general Groupama Asigurări, Christophe Gigaudaut, director, Institutul Francez din România şi consilier de cooperare şi acţiune culturală al Ambasadei Franţei la Bucureşti, Cyrille Fierobe, director delegat, Institutul Francez Timişoara, Nicoleta Ciocov, vicepreşedinte, Pelicula Culturală, Richard Marius Ilie, vicepreşedinte, Marele Ecran, Florin Iepan, preşedinte, Documentor, Cristina Docea, preşedinte Asociaţia Română a Filmului Independent.

„Urmează să se facă un studiu de arhitectură sau legat de percepția asupra acestui centru cultural. Din câte am înțeles, va fi sponsorizat de Groupama și va fi ulterior donat primăriei. În perspectivă se va face un centru cultural, o instituție distinctă, care va fi în subordinea primăriei, unde se vor organiza activități împreună cu sectorul independent. Nu numai organizațiile care au semnat aici, oricine vrea să organizeze ceva în oraș în sectorul film, în funcție de programare, va avea acces la aceste facilități. Vrem să facem și un working space, unde profesioniștii din domeniu să-și facă birouri, un studio de sunet, nu știu, o bază de echipamente care pot fi închiriate și cursuri de educație prin cinematografie pentru copii și tineri. În linii mari, va fi mult mai mult decât o simplă sală de cinema, pentru că experiența sălilor de cinema simple ne-a arătat ele funcționează la o capacitate foarte mică dacă sunt doar spații care pot fi închiriate din când în când. Va fi o zonă cu activitate continuă, zi de zi”, spune Florin Iepan, de la Documentor. Conform acestuia, în viitorul plen al CL se va stabili dacă noul centrul cultural va fi la Cinema Studio sau la Cinema Timiș.

Proiectul de la Timișoara este primul în acest domeniu desfășurat de Institutul Francez din România. „Activitatea Institutului Francez din România este foarte vastă, cuprinde multe domenii, dar o atenție specială este acordată cinematografiei. Activitatea cinematografică nu se reduce doar la Sala «Elvira Popesco» din București, ci și la educarea publicului în a aprecia producțiile cinematografice europene. La București lucrăm foarte mult cu publicul tânăr și foarte tânăr și ne propunem să facem acest lucru și la Timișoara. Urmează sezonul Franța – România, urmează 2021, sunt date importante care ne motivează să avansăm în acest proiect. În ceea ce privește cinematografia și a pune bazele unei săli de cinema, acesta este primul proiect de care ne ocupăm în afara Bucureștiului. Este esențială contribuția Primăriei Timișoara. Am semnat o declarație de colaborare, care este un prim pas. Pasul următor este un protocol de colaborare, detaliat, care va preciza atribuțiile și contribuțiile fiecărei părți implicate în proiect”, a explicat Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România.

Vă reamintim, la aproape un an de când a pierdut procesul cu Primăria Timișoara, RADEF a semnat, în decembrie 2017, protocolul de predare-primire pentru cele șapte cinematografe pe care le avea în orașul de pe Bega. În aceeași lună, protocolul de predare-primire a fost votat de consilierii locali. Abia la jumătate lunii aprilie 2018, municipalitatea a reușit să le preia, alături de cel de-al optulea, Studio. „Cinematografele sunt, în sfârșit, toate pe Primăria Timișoara, inclusiv Studio. Sunt înregistrate în cartea funciară cu proprietar Municipiul Timișoara. Drept urmare, vom accelera în perioada următoare procedurile de eliberare a spațiilor”, declara primarul Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top