Initiațiva Timișoara despre mitingul PSD: Tipul de organizare aduce aminte de cămășile brune naziste

Reprezentanții Federației Inițiativa Timișoara privesc cu îngrijorare mitingul PSD care va avea loc la București, sâmbătă, în 9 iunie. La miting vor fi aduși din țară, cu trenuri și autocare, câteva sute de mii de membri PSD.

Mitingul PSD va fi unul de protest față de abuzurile din justiție și fiecare organizație PSD din țară va trebui să asigure un anumit număr de participanți, de la 2.000-3.000, până la 10.000-15.000. Reprezentanții Inițiativei Timișoara susțin că modul de organizare a acestui miting este copiat după „structurile paramilitare”. Nu se face economie, spun aceștia, de la șantaj și amenințări și există un site care monitorizează neregulile semnalate din teritoriu.

„Pentru a mobiliza mulțimi mari de oameni, conducerea PSD a trecut la acțiuni de șantaj și amenințare împotriva funcționarilor publici aflați în subordonarea unor structuri politizate, de o amploare nemaicunoscută până acum. Colegii noștri de la Geeks for Democracy au creat o pagină web, prin care monitorizează toate plângerile generate de fărădelegile săvârșite cu acest prilej. Deja există un număr foarte mare de astfel de plângeri, provenite din toate zonele țării. Ne adresăm organelor de ordine ale statului să se sesize împotriva acestor abuzuri grave, care pun la îndoială ordinea constituțională. Tipul de organizare al unui astfel de miting, impus de un partid aflat la guvernare, copiat după structurile paramilitare (grupuri, grupe, detașamente), ținută de o anume culoare, dat în vileag în presă, aduce aminte de cămășile brune naziste conduse de Ernst Rohm în anii “30. România se întoarce în noaptea regimurilor autoritare, bazate pe forțe paramilitare, pe manifestări mamut organizate cu forța, pe provocări și simulări de violențe”, transmite Laurențiu Ștefănescu, președinte al Federației Inițiativa Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (iunie 6th, 2018 at 13:22 )

Ei, PSD-iștii, au cămășile roșii. Deci modelul trebuie căutat în altă parte. Pe la tătucul Stalin!

corial1 a spus: (iunie 6th, 2018 at 13:23 )

Posibil sa aiba dreptate! Nu am trait pe vremea aceea sa pot sa confirm sau sa infirm afirmatia…Ma intreb insa, daca se afirma asta despre un miting care inca nu a avut loc, probabil ca cel in cauza o fi vre-un clarvazator….Dar mitingurile celor de la #REZIST, care au avut loc si care se repeta in momentele cele mai convenabile unora, oare cu ce se pot compara? Sau acelea sunt „benefice”?Mentionez ca nu sunt nici membru nici simpatizant PSD sau ALDE, dar nici PNL,PMP sau USR, dar as vrea sa salvez tara, de acesti papagali, si aserviti puterilor straine, care vor sa acapareze tot ce mai pot! Iar presedintele,le face jucul, cu inversunare! Oare pentru ce a fost decorat de Germania? Pentru imensele servicii aduse tarii. dar nu Romaniei!

anteconbega a spus: (iunie 6th, 2018 at 14:53 )

Dl Laurenţiu Ştefănescu, dacă nu greşim ex brooker la celebrul Gelsor al lui S.O. Vântu, confundă soula cu prefectoura, ce mai toura, voura! Ernst Bohm a fost ditamai ofiţerul imperial în Armata Kaiserului în Primul Război mondial, abia apoi lider nazist. Liviu Dragnea ce a fost? A fost membru marcant al PD-ului lui Traian Băsescu, ba chiar lider local al Partidului Democrat din Teleroman, fucnţie în care a stat exact cât acest partid s-a aflat la Putere cu CDR, vreme în care Băsescu l-a trimis la o specializare administrativă în Italia. Bohm a fost ucis din ordinul lui Hitler în anul 1934, Liviu Dragnea a devenit roşu salvator după ce Năstase a ajuns la putere, în 2000, iar acum fostul băsist este preşedintele Camerei Deputaţilor Bolşevici. Nu poţi compara PSD-ul mitingist al lui Dragnea cu SA-ul lui Bohm! Poate cu Armata Roşie a lui Ceapaev, asta da! @Timişorean are dreptate.

corector a spus: (iunie 7th, 2018 at 08:11 )

Ernst Roehm este numele corect al fostului căpitan din Reichswehr. El a fost ucis în 1934 în cadrul operațiunii „Noaptea cuțitelor lungi” din ordinul lui Hitler. Viitorul Wehrmacht nu avea nevoie de încă o armată paralelă. Cea a milițiilor SA.

anteconbega a spus: (iunie 7th, 2018 at 10:32 )

Domnule Corector, vorba lui Ovidiu, NOMINA ODIOSA. Am scris Bohm, involuntar. Aveţi dreptate, pe jumătate. Numele nazistului homosexual folosit uzual era Ernst Julius Günther Röhm. Aşa apare şi în „The Holocaust: An Encyclopedia and Document Collection” [4 volume] Mai rar e folosită varianta Roehm. Ernst Julius Günther a fost ucis în 1934, când Reichswehr-ul nu fusese transformat în Wehrmacht. La moarte lui Röhm, SA număra către 450.000 de membri. SA a supravieţuit asasinării şefului ei şi pe vremea Wehrmacht-ului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare

De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Alianța Dreapta Unită a ales Timișoara pentru a lansa oficial campania electorală pentru alegerile locale și cele europarlamentare. În componență integrală, cu toți liderii naționali ai partidelor componente, alături de localii Dominic Fritz, Alin Nica sau Ligia Dugulescu, reprezentanții alianței au umplut Sala Constantin Jude pentru un show cu lumini colorate, muzică live și discursuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită a lansat, la Timișoara, campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare și cele locale
Top