Jale în tribunele din Ronaț. Explicația lui Robu: Primăria a avut alte priorități / FOTO

Are titluri naționale și cupe ale României, joacă în competiții europene, dar „acasă” înseamnă, pentru Timișoara Saracens, un teren ale cărui tribune arată mai rău ca într-un sat uitat de lume. Primăria promite din nou reparații, după ce anul trecut a făcut uitată o investiție de 800.000 de lei.

În primăvara lui 2017, reprezentanții PMT promiteau că, în câteva luni, terenul de rugby „Gheorghe Rășcanu” va arăta decent, după ce va trece prin reparații capitale urgente și absolut necesare. „Sunt multe lucruri de făcut acolo, și tribunele, și vestiarele, inclusiv la suprafața de joc vor fi făcute anumite intervenții. Vom prevedea bani în buget, iar apoi dăm drumul la SF și PT. Nu sunt investiții foarte mari, este vorba despre o reabilitare. Dacă toate merg bine, până la finele anului, am putea avea o bază reabilitată, civilizată”, spunea, în martie 2017, primarul Nicolae Robu. În bugetul local pe anul trecut, pentru reabilitarea completă a stadionului din Ronaț a fost prevăzută, suma de 800.000 lei. „Este vorba despre refacerea tribunelor, refacerea vestiarelor, care acum sunt în niște containere închiriate, refacerea completă a gazonului și a aleilor. Deci, practic, modernizare. Vom avea o bază decentă, dar probabil că numai din sezonul viitor”, declara, la rândul lui, Radu Țoancă, președintele SCM Timișoara. La tribună ar fi trebuit schimbate scaunele și refăcute scările.

A trecut, de atunci, un an și jumătate. Din promisiunile legate de o bază decentă și modernizată s-au îndeplinit doar cele legate de reabilitarea unuia din cele două vestiare. În rest, pauză. Oricine merge pe „Rășcanu” este șocat de aspectul deplorabil de la tribune. Spectatorii au la dispoziție niște scaune „coapte”, decolorate de soare, și niște scânduri triste, parcă puse în bătaie de joc. De pe scheletul metalic al tribunei se cojește vopseaua, ruginea își face de cap, iar vegetația crește în voie. Pe scurt, condiții execrabile, fie și pentru un teren sătesc, darmite pentru unul dintr-un oraș cu pretenții precum Timișoara. Primarul Nicolae Robu încearcă o explicație a delăsării în acest caz, fiindcă nu mai există nici scuza neintabulării, care n-ar fi permis investiții. „Deocamdată, la stadionul «Gheorghe Rășcanu» am refăcut vestiarele. Trebuie să intervenim și la tribune, pentru că, într-adevăr, arată jalnic. Chiar dacă nu va fi o lucrare de investiție, reparații trebuie să facem. Intervenim. Până acum a fost prioritate începerea anului școlar”, a spus, pentru deBanat.ro, edilul. „Tribunele trebuie și vopsite, trebuie și completate. Eu zic că se poate face în acest an. Într-adevăr arată foarte urât”, a completat acesta. Robu nu a putut preciza cam când ar putea fi făcute aceste reparații de bun simț. „Gheorghe Rășcanu” este una dintre cele mai vechi arene din Timișoara aflate încă în circuitul sportiv și este „casa” echipei de rugby de la jumătatea deceniului trecut. În bugetul local pe 2018 nu a fost prevăzut niciun leu pentru reparații aici.

Între timp, suporterii s-au mobilizat și se vor apuca ei de treabă. „Proiectul de schimbare la față pentru tribuna din Ronaț a fost demarat. Mulțumesc tuturor celor care au făcut donații! Orice ajutor este apreciat! Astăzi am strâns în jur de 2.400 de lei. Împreună cu ceilalți voluntari am pus la punct un plan de bătaie”, a postat, pe Facebook, Andra Bambu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 16th, 2018 at 14:08 )

LAE ŢOANCĂ şi ai lui, cascadorii râsului. Râsu-plânsu… E o tribună bio, cresc arbuşti în mod natural printre rânduri! Brava Răducule!

leo di taio a spus: (septembrie 17th, 2018 at 13:19 )

Cand au adus baietii trofeul de campioni, poza alaturi de trofeu a fost prioritate D-le PRIMAR?
E bine sa iti faci campanie electorala pe munca altora.
Nici o problema, decontezi D-ta toate promisiunile neonorate la alegeile din 2020.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top