Dans, dans, dans. Timișoara, gazda unui campionat mondial și a unui festival cu tango și street dance

La Timișoara vor avea loc, în următoarea perioadă, mai multe evenimente dedicate dansului, în organizarea celor de la Magnum Team. Vor fi atât Festivalul Internațional de Dans Timișoara, cât și Campionatul Mondial de dans sportiv U21 Standard.
dans
În perioada 17-21 octombrie, sub umbrela Festivalului Internațional de Dans Timișoara și a Campionatului Mondial de dans sportiv U21 Standard se vor desfășura mai multe evenimente în diferite spații din oraș. Campionatul Mondial de dans sportiv U21 Standard va avea loc în 20-21 octombrie, în organizarea Magnum Team, împreună cu Federația Română de Dans Sportiv și Federația Mondială de Dans Sportiv. La Timișoara sunt așteptate în jur de 100 de perechi.

Această competiție este una de tip open – deschisă, federațiile de dans sportiv ale fiecărei țări având posibilitatea de a desemna un număr nelimitat de perechi participante, cu condiția ca sportivii care formează perechea să aibă sub 21 de ani. Perechile care au confirmat deja prezența vor veni de pe trei continente. Acestea vor fi arbitrate de oficiali din: Statele Unite, Polonia, Belgia, Italia, Croația, China, Africa de Sud, Germania, Grecia, Rusia și Suedia.

În paralel cu această competiție se va desfășura concursul de tradiție, ajuns la cea de-a șaptea ediție – Timișoara Open Championship, la secțiunile Standard și Latino, care va aduce la start alte zeci de perechi din întreaga lume. Festivalul va fi deschis oficial miercuri, 17 octombrie, la ora 17, în fața Operei Naționale. Galele finale ale Festivalului Internațional de Dans Timișoara și a Campionatului Mondial de dans sportiv U21 Standard au loc sâmbătă și duminică, de la ora 18, în Sala „Constantin Jude”

Timișoara International Dance Festival include și alte secțiuni foarte importante. Tango Story are loc între 18 și 21 octombrie și include showuri excepționale cu maeștri de calibru mondial din Argentina și Turcia, concert cu cea mai bună orchestra de tango din Europa, Solo Tango la Hotel Boavista și Hotel Senator, și 20 de seminarii de tango pentru toate nivelurile la Sala Vieneză. De asemenea, vor fi petreceri de tango de zi la Anturaj Pub.

Westie Fest, între 19 și 21 octombrie, este o premieră. Vorbim despre un festival de west coast swing, cu trei maeștri internaționali, petreceri în fiecare seară, concurs de WCS. Invitatul special este Benjamin Schwimmer – So You Think You Can Dance Season 2 winner și de 12 ori campionul U.S. Swing. Westie Fest va avea loc la mansarda Bastionului Theresia.

Street Dance, battle de hiphop și nu numai, „Show and Prove” care va avea loc la Iulius Mall, cursuri de street dance și petreceri pentru dansatori la Sala Paladium.

Flamenco, între 18 și 20 octombrie, este un spectacol inedit de flamenco cu muzică live și trupa de dansatori Aire Flamenco din Sankt Petersburg. Spectacolul „Crescendo” are loc la Filarmonica Banatul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Vlastartm a spus: (octombrie 16th, 2018 at 09:00 )

Nu am inteles absolut nimic, am incercat sa citesc printre randuri si nu m-am prins: CAND are loc si UNDE acest eveniment? Sau mai multe evenimente!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top