Bullying-ul este un pericol real! A dovedit-o și o întâmplare recentă petrecută la Colegiul „Ion Vidu” din Timișoara, unde câțiva colegi din clase mai mari au batjocorit timp de câteva zile un băiat de clasa a IX-a. La Timișoara se va discuta această practică într-un eveniment cu participare gratuită dedicat părinților.
Academia Mămicilor din Timișoara, în parteneriat cu Departamentul de Asistență Socială (UVT) și Asociația Inițiativă în Educație organizează conferința „Bullying-ul – un pericol real!”, susţinută de psihologul Laura Jacan. Aceasta va avea loc în 5 noiembrie, între orele 18 și 20, la Universitatea de Vest, amfiteatrul A01. Conferința se adresează părinților, cadrelor didactice și specialiștilor care lucrează alături de copii. Participarea este gratuită. Formularul de înscriere îl găsiți aici.
Bullying-ul este o acțiune de folosire a puterii psihice și a influenței pentru a intimida o altă persoană, în special cu scopul de a determina persoana respectivă să facă ceva anume și se întâmplă cu precădere în incinta școlilor. La evenimentul de la Timișoara vor fi abordate teme precum posibile cauze ale bullying-ului, efectele și strategii de evitare a acestuia, precum și prevenție.
Comentarii prin facebook