Planeta Aquapic, descoperită la un concurs de roboței, organizat de Agenţia Spaţială Română

Roboței care explorează o planetă necunoscută, situată la marginea Timișoarei. Se întâmplă la finele lunii noiembrie, la competiția națională de rovere Exo-RO, găzduită în premieră de centrul experimental Aquapic de la fosta uzină de apă industrială.

Centrul experimental pentru copii Aquapic, de la fosta Uzină de Apă Industrială, este, în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, competiția națională de rovere Exo-RO. Acesta este organizată de Agenţia Spaţială Română (ROSA) și ESERO România – Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială, cu sprijinul Banat IT și al Universității de Vest, și se adresează tinerilor pasionați de robotică. Concurenții trebuie să finalizeze două misiuni importante, în cadrul scenariului propus de organizatori. Vor explora terenul cu ajutorul unor rovere (vehicule) teleghidate, de mici dimensiuni, construite chiar de ei, și vor stabili dacă mediul explorat poate susține viața. Bazinul de decantare al fostei uzine devine, pentru Exo-RO, lumea acvatică necunoscută a „planetei” Aquapic.

Sesiunea de înscrieri este deschisă până pe 14 octombrie, iar cei interesați trebuie să completeze acest formular. Concurenții trebuie să aibă vârste cuprinse între 14 și 19 ani, să lucreze în echipe mixte de 3-4 persoane, coordonate de un instructor. Exo-RO este la a treia ediție, mediile explorate înaintea „planetei” Aquapic fiind Vulcanii Noroioși din județul Buzău și salina Târgu-Ocna. Obiectivele Exo-RO sunt de a stimula interesul tinerilor faţă de domeniul spaţial şi de a creşte calitatea învăţământului prin formarea de competenţe profesionale.

Centrul Aquapic a fost realizat în 2017 de fundația Aquademica, Asociația Urban Survey și Aquatim, cu sprijinul ING Bank România, fiind câștigător al unei finanțări nerambursabile de 75.000 euro, prin concursul Urbaniada. El se adresează copiilor dornici să învețe despre apă și mediu și promovează educația non-formală, prin joc și experiment. În acest an, Aquapic, care funcționează la fosta uzină de apă industrială, o frumoasă clădire de patrimoniu, construită în 1916 de Laszlo Szekely, a avut peste 2.000 vizitatori.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Aeroportul International Timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Aproape, dar nu destul! Halep pierde o finală pe care a avut-o în mână

După câteva zile de vis, încununate cu o calificare în semifinalele Fed Cup, dar și în ultimul act al puternicului turneu de la Doha, Simona Halep a capotat când cei mai mulți dintre suporteri se așteptau la o victorie. Jucătoarea constănțeancă a avut un set avans și a condus cu break în setul doi, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape, dar nu destul! Halep pierde o finală pe care a avut-o în mână
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste două mii de timişeni au aplicat pentru programul Start Up Nation

Marţi s-au încheiat înscrierile la România Start Up Nation, program guvernamental prin care firmele noi primesc finanțări nerambursabile de până la 200.000 de lei. Timişul conduce topul la nivel naţional, cu 2014 firme înscrise. La nivel național s-au înscris în acest program 33.514 firme, în creștere cu peste 50% față de ediția precedentă. Cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste două mii de timişeni au aplicat pentru programul Start Up Nation

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ministerul Educației Naționale transmite că nu intenționează organizarea unor clase separate pentru copiii cu nevoi speciale, ci dorește integrarea copiilor cu nevoi speciale în sistemul învățământului public de masă. Lămuririle sunt făcute cu privire la o declarație a ministrului Ecaterina Andronescu. Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a făcut o declarație controversată spunând că unii elevi cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Educației: „nu se intenționează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerințe educaționale speciale”
La finalul săptămânii viitoare, pe 23 februarie, la Variaş se va desfăşura prima ediție a Festivalului Ceaunelor din această comună. Pe lângă gulaş, papricaş şi alte bunătăţuri, evenimentul va avea şi o parte artistică. Tot mai apreciate de public, manifestările gastronomice încep să se înmulţească în judeţul Timiş. Astfel, de săptămâna viitoare, pe harta acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou festival gastronomic pe harta Timişului
Accident rutier grav în această după-amiază. Două autoturisme s-au ciocnit în județul Arad, pe DN 79A, între localitățile Bârsa și Buteni. Traficul este blocat în totalitate. În urma accidentului care a avut loc la ieșirea din Bârsa, două persoane se află în stare gravă, fiind stare de inconștiență și încarcerate. La fața locului au intervenit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în vestul țării. Un bărbat a pierit iar o femeie se zbate între viață și moarte / VIDEO / UPDATE
Odată cu apropierea alegerilor europarlamentare, săbiile au început să se ascută în organizaţiile PSD şi PNL din Timiş. Dincolo de declaraţiile politice, bătălia se dă acum şi pe Facebook, acolo unde postările războinice/ironice sunt tot mai dese. Echipele de comunicare din PSD Timiş şi PNL Timiş încep să iasă din amorţeală, odată cu apropierea alegerilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiş şi PNL Timiş încep bătălia pe Facebook, între trotinete şi alocaţii pentru copii
PSD continuă să conducă autoritar în topul preferinţelor românilor din Muntenia şi Moldova, iar PNL se situează pe primul loc în Transilvania (cuprinde şi Banatul). Aceste date sunt desprinse dintr-un sondaj CURS efectuat în ianuarie-februarie şi prezentat de site-ul ştiripesurse.ro. Cu toate că domină încă autoritar în Muntenia şi Moldova, PSD  a scăzut mult şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj pe regiuni. PSD domină în Muntenia şi Moldova, PNL în Transilvania
102 ani a împlinit un locuitor al parohiei Timișoara-Fratelia. Longevivul bărbat a fost vizitat de preotul bisericii din zonă și de credincioși, chiar în 16 februarie, de ziua sa. La împlinirea vârstei de 102 ani, Ion Dumitrașcu, cel mai longeviv credincios al Parohiei Timișoara Fratelia, a fost vizitat de părintele arhidiacon Timotei Anișorac, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seniorul de 102 ani din Timișoara – vizitat de ziua sa de preotul de la biserica din Fratelia
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com