ASU Politehnica „desăvârşeşte” o etapă neagră pentru echipele timişorene

Trei echipe, niciun punct în etapa a 16-a a ligii secunde. Fotbalul timişorean este departe de ce vor fanii, iar cele trei divizionare B din oraş nu reuşesc să contrazică această stare de fapt. ACS Poli este în pragul colapsului din toate punctele de vedere, Ripensia se află pe poziţie retrogradabilă, iar ASU Politehnica nu se află nici ea departe de zona roşie…
asu
După ce Ripi a pierdut la Ploieşti şi ACS la Piteşti, nici ASU nu a reuşit mai mult în etapa a 16-a. În ultimul joc al rundei, violeţii lui Cosmin Petruescu au început perfect duelul cu Sportul Snagov, dar au terminat în genunchi. Singurul lucru bun rămâne ataşamentul rar întâlnit al suporterilor, care îşi încurajează echipa indiferent de situaţie sau scor.

Revenind la jocul din această seară de pe stadionul Dan Păltinişanu, Bilia a a deschis scorul printr-o execuţie superbă în minutul 10, dar tot el a şi egalat 5 minute mai târziu, cu un autogol destul de stupid, 1-1. Huiban, cel mai bun jucător de pe teren a reuşit un gol superb în minutul 29, gol care avea să cântărească mult, adică 3 puncte.

În partea secundă, Politehnica a căutat poarta adversă, dar fără ambiţie sau determinare, în timp ce Snagovul a avut ocazii să mărească ecartul. Până la urmă, ASU – Sportul a fost 1-2, al patrulea eşec în cinci jocuri pentru violeţi, în timp ce ilfovenii revin pe locul 2.

Runda viitoare, Politehnica va juca afară la Baloteşti, Ripensia acasă cu Mioveni, iar ACS Poli tot acasă, dar cu Petrolul.

ASU Poli: Murariu (D. Munteanu 46′) – Bilia, Mera (cpt.), Coadă, Dr. Cojocaru – Lazea, Vidrăsan (Velici 46′), Poparadu – Schieb, Bozian (Popescu 75′), I. Plămadă
Antrenor: Cosmin Petruescu

Snagov: Fl. Iacob – Şt. Vlădoiu, Lică, Fl. Ilie, Stancu – Bărbulescu (cpt.), Borţoneanu – Hlistei (L. Ion 90+1′), Huiban, Oanea (Gîţ 80′) – Al. Ioniţă (Buia 85′)
Antrenor: Laszlo Balint

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

mumuland a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 20:19 )

Sampania e la rece!Dspare si echipa psd-ului,in cuirand.

Poli 21 a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 20:32 )

Aline, echipa drogatilor de numeste asu POLITEHNICA si nu Poli.

praf a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 21:29 )

Atmosfera in echipa este de cacat.Marele conferentiar nu are nicio treaba cu antrenoratul(Popa,Balint i-au aratat ce inseamba sa fi antrenor).Ii promoveaza pe cei adusi de la Lugoj,cica ii este rusine fata de ei,si pe cei de la Viitorul(se vede prin titularizarea catastrofei de portar).La cele doua Poli e praf,poate la Ripensia Pelici sa ma salveze ce a mai ramas din acest fotbal timisorean.

Poli 21 a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 21:38 )

Mai aline si tu faci parte din gasca cenzorilor ??

Mihai a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 21:52 )

De la comentatorii TV am inteles ca jucatorii de la Snagov au salarii in medie cam 1000 de euro, si joaca fotbal si au si antrenor. Si culmea,nu sunt sustinuti de primarie!!!. Chiar nu-si permite un oras ca Timisoara sa plateasca asemenea jucatori si antrenori. Probabil ca vina este a conducatorilor.

Poli 21 a spus: (noiembrie 12th, 2018 at 22:08 )

Cu regret constat ca si tion se inscrie in rindul asa ziselor publicatii din Timisoara care cenzureaza tot ce nu va convine sau este in contradictie cu linia trasata de cei ce va platesc,

Poli suntem noi! a spus: (noiembrie 13th, 2018 at 09:25 )

Cu siguranta vom fi alaturi de ei si la bine si la greu!!
Pe banii nostri facem ce vrem! Este echipa noastra si nici nu se pune problema, pana la urma vom reusi!!
Haide Politehnica!

drucker a spus: (noiembrie 13th, 2018 at 09:48 )

Indiferent cat de mult ne place sa credem , echipa nu e a suporterilor , ci a Institutului Politehnic. Druckeria , forma organizata a suporterilor , are un contract de management incheiat cu Politehnica .
Audienta , in nota obisnuita, 3-4 sute de spectatori .
Sloganuri gen „pe banii nostri facem ce vrem „, nu vor aduce niciodata mai multi spectatori , din contra .
Jocul prestat in teren a fost lamentabil .
Fotbalul timisorean se scalda intr-o mediocritate care va mai dura multi ani de acum inainte .

adis a spus: (noiembrie 13th, 2018 at 10:54 )

asa cum v-am spus si acum cateva zile, ozn-ul nu ne-a dezamagit si a jucat asa cum m-am asteptat
placa asta cu echipa suporterilor pot sa o inteleg pana la o limita(aceea de a nu cadea in ridicol)
nu am mai fost la un meci de fotbal la Poli de pe vremea lui Iancu cand puteai sa vezi ceva pe teren nu doar niste tentative de jucatori care nu au ce cauta in liga 2
nu sunt fan Iancu dar de cand a parasit echipa Timisoara nu a mai avut fotbal
sa fie clar fotbal de performanta fara bani nu exista orice ar spune suporterii

adis a spus: (noiembrie 13th, 2018 at 14:08 )

PENRU POLI SUNTEM NOI

1.pe banii vostri puteti face ce vreti
2.din banii vostri nu aveti cum sa tineti echipa
3.nu voi tineti echipa ci Institutul Politehnic
4.aveti mare grija sa nu veniti in clasament langa cea care trebuia sa se desfiinteze si sa ne parasiti impreuna
5.oricum nici una nu meritati sa reprezinte Timisoara

@adis a spus: (noiembrie 13th, 2018 at 14:54 )

+1

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top