PMP Timis se lauda ca a luat 40 de liberali de la Recas, Popoviciu le doreste succes cu un candidat de 8%

PMP Timiș anunță că a luat 40 de liberali de la Recaș, în frunte cu Marinel Pașca, fost primar și președinte al organizației, care dă vina pe Nicolae Robu și Alin Popoviciu. Acesta din urmă nu crede că în Recaș mai erau 40 de membri la PNL și spune că oricum Pașca nu mai era președinte de două săptămâni. Popoviciu are și o urare pentru „populari”.

marinel pasca

Partidul Mișcarea Populară Timiș a anunțat, miercuri, o „captură” importantă de liberali, cu ceva mai mult de două săptămâni înainte de alegerile parlamentare: ar fi vorba despre mai bine de jumătate din membrii PNL Recaș, în frunte cu fostul primar Marinel Pașca. „După 20 de ani în care am fost membru în cadrul aceluiași partid, am decis să îmi dau demisia din PNL, din cauza implicării negative a lui Nicolae Robu și Alin Popoviciu în organizația Recaș. La fel de greu a cântărit și faptul că desemnarea candidatului pentru funcția de primar al orașului Recaș a fost tărăgănată până în ultimul moment, ceea ce a compromis rezultatul alegerilor locale din iunie 2016 Alături de mine, au plecat din PNL Recaș, încă 40 de persoane, ceea ce reprezintă peste 60% din numărul membrilor”, afirmă Marinel Pașca. Din 1996, acesta a fost consilier local, viceprimar și primar, timp de două mandate, al Recașului, din partea fostului PDL. La alegerile din iunie 2016, Pașca a adunat cam 8,5% din voturile recășenilor, dar a reușit să obțină totuși unul din cele două mandate de consilier local ale noului PNL.

Alin Popoviciu deputat (4)

Secretarul general al PNL Timiș, Alin Popoviciu, spune însă că lucrurile nu stau chiar așa, iar Pașca nu mai era președintele organizației Recaș de vreo două săptămâni. „Dacă își dădea demisia înainte de a fi schimbat din funcție, poate aș fi înțeles. Ne-a implorat mai multe zile să nu-l schimbăm înainte de alegeri, că episodul iunie 2016 a fost un accident. Atât eu, cât și președintele Nicolae Robu i-am spus că plecarea sa din funcția de președinte la Recaș nu este negociabilă. Le-am dat termen o săptămână să stabilim un nou președinte acolo. Acum vreo două săptămâni, l-am numit președinte pe Alex Crăciun, un tânăr om de afaceri foarte activ”, a declarat, pentru deBanat.ro, Popoviciu. Acesta n-a vrut să comenteze prea mult performanțele politice și administrative ale demisionarului Pașca, dar admite totuși un lucru. „Ce pot să spun despre un om care a fost primar și care ia 8% din voturi? Recunosc că în iunie am făcut tot posibilul ca el să nu candideze la Recaș. Abia acum, după numirea noului președinte, s-a reactivat organizația PNL de acolo și am reușit să discutăm cu vreo 30 de oameni. Dacă PMP mai există peste patru ani, le doresc să-l aibă pe Marinel Pașca drept candidat la primărie și să ia măcar 40 de voturi, câți membri spune că a luat acum cu el. Nu cred că mai erau 40 de membri în organizație”, a mai spus Alin Popoviciu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

raul a spus: (noiembrie 24th, 2016 at 11:23 )

Minunat. Cine se aseamana se aduna….toti traseistii PDL care au doar rolul de a distruge.( Popoviciu, Falca,Blaga,Pasca, etc)
Dupa ce au intrat prin PNL si l-au coborat bine in sondaje, acum merg si in PMP si vor reusi acelasi lucru; nu ca PMP ar avea ceva sustinatori dar….
Pe cand si in PSD ca e nevoie si acolo de scadere???
Totusi, decat PSD mai bine PNL dar …dupa ce fac curatenie in partid….
Dupa 26 de ani suntem la fel de naivi si supusi………ne meritam soarta

SERBAN a spus: (noiembrie 24th, 2016 at 14:40 )

CE OAMENI, MAH! SA O LASE BALTA PE NEPRIHANITA ALINUTZA DE TECUCI, PE PAVEL – LUMINATORUL NORVEGIEI SI PE BEN-ONI – ACEST IANCU DE HUNEDOARA CU CETATEA LA TIMISOARA…MARINEL PASCA, ESTI UN OM RAU. SA-TI FIE RUSINE. 😉

PS (PE BUNE) – PNL SE SINUCIDE, VOM VEDEA PESTE DOI ANI. O SA RAMANA DOAR ROBU PE POZITIE, PRECUM ERA CIUHANDU LA PNTCD.

Volo a spus: (noiembrie 24th, 2016 at 18:43 )

Cu pnl se cam termina treaba în câțiva anișori. Dupa pnt și liberalii. Contrarevolutia fesenista a reușit pe deplin cu largul concurs al prostiei de care au dat dovada liberalii atunci când s-au unificat cu pdl. Nici nu mai merita sa trăiască acest partid, prea s-a acoperit cu zoaie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș

Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.