Au trecut 962 de ani la Marea Schismă care-a împărțit creștinismul în două ramuri, cea vestică și cea estică, și doar patru ani de la ruptura din interiorul fenomenului alb-violet al fanilor Politehnicii Timișoara. De atunci, din 2012, nimic n-a mai fost precum odinioară, deși în jurul fostei galerii se nășteau povești de-a dreptul mistice despre ce fac ei acolo pentru continuitatea nepătată a ceea ce înseamnă Poli. Dincolo, la ACS Poli, primarul nu mai putea să țină pasul cu promisiunea făcută ferm contribuabililor că noua Poli, fosta AC Recaș, va deveni cea mai Poli dintre toate Poli și chiar mai mult decât atât. Eventual campioană a României, căci vicecampioană tocmai ce-o făcuseră Marian Iancu, Gheorghe Ciuhandu și Constantin Ostaficiuc, toți trei în mari probleme cu legea pentru ca în Peluza Sud mândria de a fi polist să dea pe dinafară (fapt uitat complet și nedrept de către domnii Mihalcea, Ema, Goran sau Brâncovan).
Nu mai insist asupra acestei povești pornite cu foarte multă agresivitate dintr-una din tabere. Nici n-ar avea sens, atâta vreme cât lucrurile s-au domolit printr-o demobilizare soră cu desființarea. Aritmetica tribunelor arată cumplit de dezolant. 500 de oameni găsești atât pe „Dan Păltinișanu”, la meciurile ACS, cât și pe „Știința”, la meciurile „băieților în ghete”. Unde sunt ceilalți poliști până la minimum 30.000 de spectatori cât au venit la „finala” cu Urziceniul? Dar până la cei 40.000 de iubitori de Poli care au venit demult la un derby de B cu Bihorul? Răsfoind zilele trecute niște hârtii am găsit o chitanță de 20.000 de lei vechi eliberată de FC Politehnica Timișoara SA pentru două acțiuni proprietate la clubul cu o descendență neconstestată din acea Poli a lui Traian Lalescu. Plătitorul era acționar cu acte la „Fotbal Club Politehnica Timișoara SA”. Nu la vreun Poli AEK, Poli 1921, Poli Invest, ACS sau SS Politehnica Druckeria, ci, simplu, la „FC Poli Timișoara SA”.
Mai contează că acea subscriere era de pe vremea lui Eugen Seracin și că acel club a dat în primire la Claudio Zambon printr-un heirupism de alegeri în 2000? Nu mai contează. Tot ce contează este că proprietarul unei mici părți din Poli, două acțiuni (apropo de socios) nu se mai știe astăzi ce este și dacă mai are voie să-și spună „polist”. Dacă omul nu merge la meciurile ligii întâi, fiind dezamăgit de ce se întâmplă la clubul păstorit de Nicolae Robu, dacă nu merge nici pe „Știința” să-i vadă pe „băieții în cizme” din tribune, considerând că nici acolo nu este corect reprezentat, atunci ce mai este el? E cumva utist? E stelist? Poate dinamovist?
Ori poate că e o specie pe cale de dispariție. Da, ca profil, polistul de 40-60 de ani e un polist care nu prea mai vine la stadion, oricare ar fi el, nu consideră nici că primăria și-a onorat promisiuniule fotbalistice – discutabil motivul (prost management, lipsa legislație pentru finanțarea publică etc) – dar nici că ASU Politehnica poate duce Poli mai degrabă spre performanță decât spre braseriile sătești. Ăștia nu sunt poliști, clar. Astăzi trăim în alb și negru. Dacă nu ești cu fosta „Peluză Sud” nici nu exiști. Poți fi acționar la vechea FC Politehnica Timișoara SA, degeaba. Ești dispărut încă dinainte de-a dispărea și ceilalți.
Comentarii prin facebook