Robu: Sunt mândru de cum arată Piața Libertății, ea nu a fost gândită ca piață-pădure

Copacii ornați cu flori în Piața Libertății pe durata Timfloralis au răscolit unele sensibilități ale timișorenilor care încă visează la arbori în această zonă a Timișoarei. Primaril Nicolae Robu spune însă că aspectul pieței nu face decât să onoreze înaintașii, care au gândit piața ca una de paradă.

Piața Libertății rămâne subiect de dispută pe rețelele de socializare, chiar și la aproape trei ani de când și-a schimbat înfățișarea. Ultima controversă: aranjamentele de la Timfloralis, care au presupus o reinterpretare a conceptului de „pomul breslelor”. Florista Diana Toma și-a asumat acest lucru, astfel că a instalat în Piața Libertății mai multe trunchiuri de copaci, montate în suporturi de placaj și ornate cu flori și însemne ale vechilor bresle ale orașului. Unii timișoreni le-au apreciat, alții însă și-au exprimat revolta pe rețelele de socializare, considerându-se jigniți și amintind de vechea înfățișare a pieței, din care au dispărut, după reabilitare, câteva zeci de arbori.

Primarul Nicolae Robu spune însă că aceasta a fost viziunea specialiștilor, asumată total, și, în plus, se declară, din nou, încântat de aspectul pieței. Edilul susține că nu s-a întâmplat nimic altceva decât „alinierea” acesteia la tradiția europeană. „Eu sunt mândru cum arată Piața Libertății după transformările pe care le-am făcut cu acel proiect de reabilitare. Sunt mândru că am avut tăria să nu cedez la toate cârcotelile și injuriile care mi-au fost aduse în acea perioadă. Lumea care vede cum arată piețele orașelor celebre din lume, în special din Europa, admiră piața. Niciun oraș din România nu se poate lăuda cu trei piețe ca ale noastre, Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Unirii. Sunt piețe în adevăratul sens al cuvântului”, a explicat primarul. Cârcotații pot să spună ce vor. Din punctul de vedere al lui Robu, Piața Libertății este exact așa cum au vrut cei care au desenat-o. „Asta înseamnă piață și respect pentru înaintașii nostri. Cei care au proiectat-o așa au gândit-o, ca piață de evenimente, de paradă, nu ca piață pădure”, a conchis acesta. Cândva, Pieței Libertății i se spunea Paradeplatz, dar la fel de adevărat este că, în multe ilustrate de epocă, din peisaj nu lipsesc copacii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

corial1 a spus: (mai 1st, 2018 at 20:52 )

O fi mandru Robu, de Piata Libertatii, dar NOI nu suntem mandri de el si nici de ideile lui nastrusnice (citeste tampenii). Pana acum a dovedit ca este spaima copacilor! Unele lucruri facute de el sunt OK, dar modul de rezolvare (circulatia) execrabil! Cred ca majoritatea orasului s-a cam saturat de tampeniile de grandomania si famfaronada lui! Sunt curios cum vor arata Parcul Scudier si Parcul Alpinet!

cetățean a spus: (mai 2nd, 2018 at 06:59 )

Piața Libertății a fost gândită ca și piață de paradă atunci când exista garnizoana învecinată. Adică ofițeră și solați care să defileze. Cum ar fi ca primarul Parisului să nu mai întrețină spațiul verde dintre Scoala militară și Turnul Eiffel pt. că odată era teren de instrucție al armatei? Mai multă logică și mai puține invective nu strică!

Mbombe Ion a spus: (mai 2nd, 2018 at 08:09 )

Da tovarasi,doar PSD !!!

corial1 a spus: (mai 2nd, 2018 at 09:15 )

Daca spui lucrurilor pe nume, nu se numesc invective! Sau ar trebui sa folosim termeni medicali, ca sa nu „deranjam” susceptibilitatile cuiva? daca inca nu v-ati saturat de toate „ghidusiile” primarului, ALEGETI-L si la urmatoarele alegeri! Ca doar e cinstit si a facut multe pentru oras. Doar pe Ciuhandu il tot improscati cu noroi. Dar, as vrea sa stiu si eu, cum de nu s-a sesizat DNA sau DIICOT, daca ceea ce spuneti e real. As intrebasi eu ceva: Oare vilelel cumparate de rromi, erau ale primariei? Ca, de fapt nu poti vinde decat ceea ce iti apartine.Ori, eu cred ca acele vile aveau proprietari in strainatate si aceia , de fapt au fost tepuiti. Mentionez ca NU sunt si nu am fost fan Ciuhandu!

Pompi a spus: (mai 2nd, 2018 at 10:17 )

Ca de obicei, Robu e „mândru” de isprăvile lui de-a dreptul scandaloase. A defrișat Piața Libertății fără să întrebe pe nimeni, fără să ia în seamă opiniile și sfaturile peisagiștilor și ale celor care se pricep la amenajarea urbană. A tăiat tot, deși piața s-ar fi putut recupera și moderniza foarte frumos cu copaci cu tot, pentru că, dacă vă uitați la imaginile de acum 100 și ceva de ani, acolo era „pădure”. O oază de verdeață. În schimb, Robu ne-a lăsat o piață curățată de vegetație, cu copaci sfrijiți în ghivece, unde se desfășoară tot felul de „evenimente” îndoielnice. În rest, vara acest loc nici nu poate fi traversat, e sufocant să stai acolo mai mult de 1 minut.Eu sper ca Robu să nu mai fie ales în 2020 pentru că Timișoara are nevoie de un primar capabil să lucreze în echipă, căruia să nu-i meargă mintea la tâmpeniile care afectează întregul oraș. Megaloman, narcisist, mincinos, răzbunător, ranchiunos, cu totul lipsit de caracter. Nu avem nevoie de un asemenea individ la Primărie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.