Blocurile noi din Timișoara, legate obligatoriu la sistemul centralizat de termoficare. Primăria și Colterm pun reguli noi

Adio centrale termice de casă, apartament sau bloc! Dacă regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică trece de plenul CL, noile construcții ridicate în Timișoara trebuie racordate la sistemul centralizat. Timișorenii sunt chemați înainte la o dezbatere publică.

Primăria Timişoara organizează miercuri, 23 mai, la ora 13, în sala de şedinţe a Consiliului Local, o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.239/2009 – privind Regulamentul serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiul Timişoara. „Cei interesați se pot adresa în scris la Direcţia Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în format electronic, prin e-mail. Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant”, anunță cei de la PMT.

Proiectul a fost publicat luni dimineață pe site-ul PMT și poate fi consultat aici. Prevederea care va stârni cele mai mare controverse este cea legată de obligativitatea racordării noilor clădiri la sistemul centralizat. „Pentru clădirile care vor fi construite ulterior aprobării prezentului regulament, pe terenuri aferente străzilor nominalizate ca făcând parte din zona unitară de încălzire sau pe terenuri eliberate de construcții existente la data aprobării prezentului regulament sau în locul unor clădiri care acum au, potrivit nomenclatorului stradal, adresa pe strada nominalizată la data adoptării prezentului regulament ca fiind într-una din zonele unitare de încălzire, în arealele zonelor unitare de încălzire, încălzirea și prepararea apei calde de consum se vor asigura obligatoriu prin racordarea la SACET. În cazul construcțiilor noi, la solicitarea certificatului de urbanism, Direcția Urbanism va solicita dezvoltatorului aviz tehnic de la operatorul SACET, pentru soluția de încălzire”, scrie în anexa proiectului.

Directorul Colterm, Emil Șerpe, explică ce s-a avut în vedere când a fost propusă această prevedere. „Este vorba și despre apă caldă, și despre încălzire. Regula se va aplica celor din zonele unitare reglementate de Legea 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică. Există zone care au doar acest sistem centralizat ce încălzire. Nu solicităm tuturor celor care fac construcții noi, ci doar celor care sunt aflate în zonele unitare de încălzire. Un careu de blocuri poate fi o zonă unitară de încălzire, pentru că aici există un singur sistem care asigură încălzirea zonei. Astfel de hotărâri de consiliu local sunt, din câte știu, și la Oradea, și la Iași. Există și o directivă europeană prin care clădirile noi, în momentul în care depun pentru certificat de urbanism, să vină și cu o soluție pentru încălzire”, spune acesta. Zonele unitare sunt definite în proiectul de hotărâre astfel: Circumvalațiunii – C. Aradului Est+Vest, Lipovei – I. Ionescu de la Brad, Cetate, Bărnuțiu – Calea Lugojului, Detunata, Sportivilor – Studenți, Văcărescu – Bălcescu – Plevna, Șagului, Martirilor, Soarelui – Buziașului – Cerna, Steaua, Freidorf, CFR, Dunărea, IMT, Aeroport. Proiectul nu are avizul Consiliului Concurenței.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

nero a spus: (mai 14th, 2018 at 14:35 )

astia vor sa tina de monopol si cu dintii daca pot

anteconbega a spus: (mai 14th, 2018 at 16:11 )

Liberalli lui Lae s-au tâmpit, pesediştii lui Freddy s-au prostit, pemepiştii dnei Roxi s-au băsit, aldiştii lui năuneim au viermuit în untura tăriceană, iar USR-iştii autodidacţi s-au înămolit în propria lor neputinţă maronie? Pe când cantine comune ceauşiste la poalele blocurilor noi, încălzite cu bulendrele mentale ale lui Buro? Vă e dor de cincinalele lui Ceaşcă, panaramelor!? Există DNA şi pentru şerpii din Colterm? E vreo legătură între directorul de la Colterm Emil Şerpe şi chestorul Florin Ion Şerpe ot Buziaş? Şi dacă e, ce mare lucru, că doar nu e şarpe de dudău, ci de Bozovici, de-al nost’!

anteconbega a spus: (mai 14th, 2018 at 17:27 )

Scuze, USR-iştii autodidacţi s-au înnămolit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un drum județean să fie transferat municipiului Timișoara. Modificarea de administrare se face în favoarea cetățenilor care locuiesc pe Calea Ghirodei din orașul de pe Bega. Odată transferate acele porțiuni de drum vor intra în reparații și vor asigura un carosabil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara
Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.