IPS Ioan îi răspunde lui Vasile Popovici: Nu mi-e rușine că prin poziția mea am susținut familia creștină în esența sa

IPS Ioan, mitropolitul Banatului, îi răspunde profesorului universitar Vasile Popovici. Acesta îi ceruse, luni, să-și asume eșecul referendumului pentru modifcarea Constituției și îi sugerase că ar fi bine să se retragă.

Universitarul și diplomatul Vasile Popovici i-a cerut public mitropolitului Banatului, IPS Ioan Selejan, să facă un pas în spate și să se retragă, după implicarea acestuia în referendumul eșuat pentru revizuirea Constituției. Scrisoarea deschisă a lui Vasile Popovici a fost publicată pe pagina de Facebook a Inițiativei Timișoara și nu face economie de cuvinte grele.

IPS Ioan i-a răspuns pe site-ul Arhiepiscopiei Timișoara, unde a fost publicată următoarea epistolă:

Stimate domnule profesor Vasile Popovici,

Cu smerenie și pace în suflet, răspund scrisorii dumneavoastră, având menirea unui text public, chiar dacă rânduielile noastre bisericești ar putea îndemna spre «întoarcerea celuilalt obraz». Vă adresez aceste rânduri pentru creștinii care cred în Biserica noastră Sfântă, nu doar pentru ortodocșii care au fost ieri la referendumul pentru familie, ci și pentru catolici, protestanți, neoprotestanți, evanghelici-luterani, greco-catolici, evrei, poate și musulmani.

Cu toții am susținut campania pentru familia creștină, mai ales că în Timișoara, oraș martir, s-a murit cu rugăciunea «Tatăl nostru…» pe buze, pentru democrație, pentru libertate și pentru pluralitatea opiniilor (religioase, politice, sociale).

Ca oameni ai Bisericii, clerici și credincioși deopotrivă, avem obligația de a susține familia creată de Dumnezeu și binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu am face acest lucru, ar însemna că ne dezicem de principiile credinței și ale moralei evanghelice, precum și de valorile neamului nostru românesc.

Așadar, nu mi-e rușine, Domnule profesor, că prin poziția mea am susținut familia creștină în esența sa, chiar dacă cu privire la aceasta mai avem încă multe de învățat. Familia creștină a fost, este și va fi pentru mine personal și pentru Biserica din care fac parte un proiect de țară, pe care îl voi susține din adâncul ființei mele.

Domnule profesor Vasile Popovici, eu sunt călugăr, am fost mulți ani în mănăstire, am slujit două decenii la frații români din munții Covasnei și Harghitei, după care, la chemarea credincioșilor și a clericilor bănățeni, am venit la Timișoara. Știu că Banatul, spațiu multiconfesional, multietnic și multicultural, are o cultură regională multiseculară, care poartă pecetea unicității. Respect această cultură, așa după cum respect credința fraților aparținători altor confesiuni creștine. De aceea, aș fi fost bucuros dacă, înainte de a scrie că sunt «anti-ecumenic într-o Timișoară ecumenică», i-ați fi întrebat pe reprezentanții cultelor religioase și ai comunității israelite despre bunele relații pe care le avem.

Cât despre «reîntoarcerea la operele sociale» regret, de asemenea, că nu v-ați informat cu privire la casele pe care le-am construit sau le-am cumpărat pentru familiile nevoiașe din Banat, inclusiv pentru cele cu aparținători în penitenciar.

Prin aceste rânduri nu încerc să mă justific, ci încerc să arăt cât de importantă este implicarea mea în viața cetății noastre și a Banatului în care trăim cu toții.

Precizez, totodată, că poziția Bisericii noastre și a Consiliului consultativ al cultelor religioase recunoscute în România față de referendum nu are legătură cu politica.

În final, Vă asigur că respect poziția Domniei voastre față de familie și Vă rog ca și Dumneavoastră să binevoiți a respecta opinia mea.

Cu cele mai curate gânduri, † IOAN, Mitropolitul Banatului

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 9th, 2018 at 09:14 )

Sub aparenta blândeţe a Vlădicii pare a se ascunde o „mână de fier”, cum s-ar spune spune. Sinceritatea IPS Ioan Selejan a fost folosită la maximum de pesediştii lui Dragnea, Olguţa, Codrin, Şerban Nicolae, dar de şi alţii, ca Norica Nicolai,Tăriceanu sau Orban, şi tot nu a fost de ajuns pentru a prosti o naţie întreagă! Ce l-o fi apucat pe Bazil să intre într-o asemenea polemică zmucită, nu se poate ştii… Grapini, prim ministru!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.