Deranj pentru Robu și PSD. Deputații au votat pentru revenirea la două tururi la alegerea primarilor

O nouă fractură în coaliție, după ce ALDE a votat în bloc, alături de opoziție, pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Împotriva acestui gen de scrutin s-a numărat PSD și… primarul PNL al Timișoarei, Nicolae Robu.

Proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin a intrat, miercuri, la votul final în Camera Deputaților, cu propunere de respingere, lucru dorit de PSD. Acesta nu a întrunit numărul necesar de voturi, astfel că proiectul a fost retrimis pentru dezbatere la comisiile de specialitate.

Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin a fost propus de PNL, USR și PMP, la el raliindu-se însă și ALDE. Adoptat tacit în Senat în iunie 2016, proiectul figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din februarie 2018. Actualul sistem cu un singur tur de scrutin favorizează primarii în funcție și, implicit, PSD, care are cel mai mare număr de edili.. De altfel, chiar primarul Nicolae Robu a avut o poziție contrară PNL în privința revenirii la două tururi de scrutin, deși el se laudă că peste 80% dintre timișoreni l-ar vota în orice moment.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Gigi a spus: (noiembrie 7th, 2018 at 18:27 )

În visele lui are 80%… Personal l-am votat de 2(ori),cred ca este destul. Sa vina un primar mai tânăr, mai energic și cu viziune mai buna pt. oras.

Anubis a spus: (noiembrie 7th, 2018 at 21:25 )

PNL e un partid care nu se poate reforma. PSD e un partid de politruci din ce in ce mai ieftin. Vrem altceva!!!!!

anteconbega a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 07:37 )

Domnule Anupu, o fi PSD un partid ieftin, dar costă ţara asta tare mult. Enorm!

Anoup a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 09:31 )

@anteconbega sunt perfect de acord cu tine, dar trebuie sa sublieniez ca pe noi, timisorenii, ne costa mai mult administratia locala liberala. PSD ne fura la centru, corect… dar PNL ne da cu parul in cap si ne ia ce ne-a mai ramas aici in Timisoara. E grav si asa ceva nu s-a intamplat nici in cealalta administratie (care e pe locul 2 la administratii deficitare dupa Robu).

timisoreANCA a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 10:24 )

acum 6 ani din 200.000 cetateni cu drept de vot la Timisoara, pe Lae l-au votat 42.000!
acum 2 ani l-au mai votat 34.000!
ESTE DREPT CĂ I -A IEȘIT FIIND UN SINGUR TUR FĂRĂ LIMITĂ DE VOTURI MINIME…
acum în 2020 urmează … 2 tururi !
sa vedem cine mai iese la vot…pentru Lae!

Sirius a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 11:20 )

Doar in cazul unui miracol nu va mai castiga un nou mandat.

Timisorenii nu vor vota un reprezentant PSD (si e normal sa nu voteze), singurul partid care ar putea sa faca ceva in privinta asta USR-ul sta la cutie. Vor prezenta candidatul mult prea tarziu din pacate si Robu se va reaseza confortabil pe scaunul de primar, iar administratia va mai primii o infuzie de angajari a tinerilor liberali.

@sirius a spus: (noiembrie 8th, 2018 at 20:54 )

USR? Daca timisorenii nu voteaza psd si bine face, ca se trag din pcr, dar voteaza un partid sustinut de securistii de azi, inseamna ca s-a ales praful de orasul asta.

Sirius a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 08:41 )

@@sirius da-mi un alt exemplu de partid pe care il putem vota pentru a ne scapa de meritocratia actuala, dar daca vorbim de securisti macar sa avem decenta sa ii enumeram si pe cei aflati deja in PNL si PSD. Daca vrei putem sa discutam mai multe despre ei, dar nu cred ca iti va convenii discutia.

@sirius a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 11:18 )

Mie sa nu imi convina? 🙂 Decenta? Securistii s-au infiltrat in toate partidele. Nu le-a ajuns , asa ca si-au facut unul. Si unii naivi ii vad salvatori.

Sirius a spus: (noiembrie 9th, 2018 at 21:17 )

@@sirius iti repet solicitarea, da-mi un exemplu de partid pe care il putem vota. Sper ca raspunsul tau sa nu includa PNL, PSD sau alte derivate. Nu vad nicio naivitate cand aleg o varianta mai putin nociva decat partidele cancerigene mentionate in propozitia precedenta.

anteconbega a spus: (noiembrie 10th, 2018 at 10:46 )

Domnule Anoup, e şi cum zici matale, dar la Timişoara, că judeţul colcăie de pesedism, altfel la conducerea Consiliului Judeţean s-ar fi aflat Coifan V., nu urmaşul dlor B. Titu, O. Lae şi M. Viorel de la UNPR

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă

Partida din etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 3 a fost una de maximă intensitate, având o miză uriașă pentru echipa bănățeană: promovarea matematică în eșalonul secund cu două etape înainte de finalul sezonului. Momentul decisiv: unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 60 de către Călin Toma, care a transformat cu sânge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timişorenii circulă tot mai mult cu mijloacele de transport în comun

Mijloacele de transport în comun sunt tot mai des folosite de timişoreni, înlocuind astfel automobilele.  Potrivit primarului Dominic Fritz, anul acesta s-au înregistrat cu 20% mai multe călătorii cu transportul public, comparativ cu anul trecut.  De exemplu, media lunară e de 1,1 milioane de călătorii doar cu tramvaiele, afirmă Dominic Fritz. Această creștere se vede...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii circulă tot mai mult cu mijloacele de transport în comun

Economic vezi arhiva Economic

Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

În data de 5 mai 2026, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Evenimentul a fost organizat sub egida Alianței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mijloacele de transport în comun sunt tot mai des folosite de timişoreni, înlocuind astfel automobilele.  Potrivit primarului Dominic Fritz, anul acesta s-au înregistrat cu 20% mai multe călătorii cu transportul public, comparativ cu anul trecut.  De exemplu, media lunară e de 1,1 milioane de călătorii doar cu tramvaiele, afirmă Dominic Fritz. Această creștere se vede...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii circulă tot mai mult cu mijloacele de transport în comun
Partida din etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 3 a fost una de maximă intensitate, având o miză uriașă pentru echipa bănățeană: promovarea matematică în eșalonul secund cu două etape înainte de finalul sezonului. Momentul decisiv: unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 60 de către Călin Toma, care a transformat cu sânge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că, deşi este dorit în PNL Timiş, el nu vrea să se mai întoarcă acolo. Fost secretar general al PNL Timiş, Groza a fost exclus din partid în urmă cu aproape doi ani, principal responsabil de acest lucru fiind Alin Popoviciu, cel care l-a succedat în funcţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, despre relaţia cu PNL: “Ei mă vor. Eu nu îi mai vreau!”
Mai sunt doar câteva zile până când va fi emisă și autorizația de construire pentru demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la Fabrica de Zahăr, anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Conform acestuia, acel pasaj este una dintre verigile slabe ale rețelei rutiere a orașului. Lucrările ar urma să fie demarate din această lună. ”În câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va emite, în câteva zile, autorizația de construire pentru pasajul de la Fabrica de Zahăr
Ridicarea și dotarea cu aparatură nouă a noii clădiri a Clinicii ORL din Timișoara, a ajuns la final, a anunțat vineri Primăria Timișoara. A fost o investiție de 2,6 milioane de lei, finanțată prin Programul Operațional Regional 2014–2020 și, ulterior, prin programul Operaţional Sănătate (POS) 2021-2027. Iar în câteva zile, acolo vor fi tratați primii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
Într-o perioadă în care expunerea la soare este tot mai intensă, iar incidența afecțiunilor dermatologice crește de la an la an, prevenția devine esențială. La L’Architect Clinic din Timișoara, tehnologia de ultimă generație este integrată în protocoale medicale menite să ofere pacienților nu doar rezultate estetice, ci și siguranță. Una dintre cele mai importante investiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Asistăm la o pierdere de control, la o reconfigurare a sistemului. În politică există momente în care instituțiile rămân pe loc, dar puterea se mută în altă parte. Când un președinte află printr-un bilețel că se schimbă majorități, avem dovada că decizia funcționează în afara locului unde ar trebui să existe. Centrul s-a dizolvat. Există...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea se redistribuie. Se mută în altă parte
As Tour, prietenul vacanțelor tale te invită să evadezi într-o vacanță de vis pe una dintre cele mai spectaculoase insule ale Greciei! Descoperă farmecul Mării Egee și bucură-te de un sejur relaxant în stațiunea Faliraki, una dintre cele mai apreciate destinații turistice din insula Rodos. Rodos este insula unde soarele strălucește aproape tot timpul anului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concediu în spectaculoasa insulă Rodos, cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.