Angajatii AIT, trimisi la cursuri de specializare

Peste 100 angajaţi ai Aeroportului din Timişoara au urmat cursuri în cadrul Proiectului de formare profesională a angajaţilor din aeroporturi, implementat de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR). Proiectul a durat 30 de luni, a cuprins 47 de sesiuni și a costat peste 5,2 milioane de lei, bani proveniți din programul POSDRU.

Proiectul de formare profesională a angajaţilor din aeroporturi, implementat de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR), în parteneriat cu SIVECO Romania, s-a încheiat miercuri, 26 iunie, cu o sesiune de prezentare a rezultatelor, desfășurată la Cluj-Napoca. El a început practic în 24 februarie 2011 și s-a întins pe durata a 30 de luni, bugetul consumat estimat fiind de 5,2 milioane de lei.

La cele 47 de sesiuni de formare profesională organizate în Timişoara, Cluj-Napoca/Tureni, Constanţa, Oradea, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare şi Sibiu au participat 631 cursanţi, din care 301 angajaţi femei). Numai de la Timișoara s-au supra-specializat 108 angajaţi ai aeroportului international, din care 57 femei. Cele nouă programe de formare profesională au acoperit activităţile de bază aeroportuare: operator handling, operator dispecer sisteme de monitorizare şi aparatură de control, tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului, tehnician în construcţii şi lucrări publice, manager al sistemului de management SSM, inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, analist resurse umane”, agent de curăţenie clădiri şi mijloace de transport, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC).

„Prin desfăşurarea celor nouă programe ale proiectului s-a reuşit creşterea adaptabilităţii angajaţilor din domeniul transportului aerian şi asigurarea calităţii proceselor şi serviciilor de transport aerian. Important este ca activitatea comisiei de monitorizare a strategiei să continue să funcţioneze pe o perioada de cel puțin trei ani, pentru a multiplica informaţiile şi cuprinse în cursuri către un număr mai mare de salariaţi” a declarat Dan Idolu, manager al Proiectului de formare profesională a angajaţilor din aeroporturi. Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe site-ul Asociaţiei Aeroporturilor din România, secțiunea POSDRU, precum și pe pagina aeroportului din Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

CORUPTIE a spus: (iunie 27th, 2013 at 04:17 )

uitati aici prin ce firma s-au facut aceste cursuri si cum acest infractor a deturnat fonduri europene in buzunarul propriu si personal: http://ddiconsulting.ro/despre-noi/ DNA dormi????

carpinteyrotpe a spus: (august 15th, 2015 at 15:16 )

ルイヴィトン マルチカラー スーパーコピーこれからもレビュー書き続けますね♪ 皆さんも当選を信じてレビュー書いてみてはいかがですか??201457-20150110-0708082232以前使ってて香りが好きだったのを思い出して購入しました。http://trulynolen.com.pt/images/tit.html エルメス 布 財布,chanel財布スーパーコピー注目度NO.1http://alcony.eu/img2/icons/nail.html ルイヴィトン エピ 財布 スーパーコピー

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal

Primăria Timișoara a anunțat că activitatea Direcției de Evidență a Persoanelor a fost reluată după ce în urmă cu aproximativ o oră a avut loc un incendiu în cadrul clădirii din centrul Timișoarei. După rezolvarea situației, angajații de la Buletine au revenit la ghișee și vor prelungi programul atât cât este necesar pentru a-i prelua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara se lucrează normal
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”

Transfer… local! Tânărul mijlocaș Alexandru Nicolae Micșa (19 ani), ultima dată la CS Timișul Șag, a semnat cu Politehnica Timișoara. Alex s-a născut pe 25 august 2006, la Timișoara, și evoluează pe postul de mijlocaș central. A crescut la CFR Timișoara, ACS Poli, Juventus Colterm și Ripensia Timișoara. A debutat la seniori pentru cea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vara aceasta, Iulius Town vă invită să vă creați amintiri la film, în aer liber, la Movie Nights in My Town. În fiecare weekend, până pe 2 august 2026, în Iulius Gardens vor rula proiecții pentru toate gusturile, de la filme care inspiră, până la animații îndrăgite și musicaluri spectaculoase. Participarea este gratuită. Timp de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seri cu filme în aer liber pentru toată familia, la Iulius Town. Weekend-ul acesta: „Zootropolis 2” și „The Greatest Showman”
Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Transfer… local! Tânărul mijlocaș Alexandru Nicolae Micșa (19 ani), ultima dată la CS Timișul Șag, a semnat cu Politehnica Timișoara. Alex s-a născut pe 25 august 2006, la Timișoara, și evoluează pe postul de mijlocaș central. A crescut la CFR Timișoara, ACS Poli, Juventus Colterm și Ripensia Timișoara. A debutat la seniori pentru cea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Poli Timișoara a mai venit un jucător de perspectivă la categoria „sub 19”
Clubul Sportiv Municipal Timișoara derulează, în perioada iulie–octombrie 2026, proiectul „Mișcare, Energie și Performanță pentru Timișoara – SCM 2026″, finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara, în cadrul programului „Orașul în Mișcare 2026”. Proiectul îmbină susținerea performanței sportive a clubului cu o componentă dedicată copiilor și comunității locale. Prin acest program se urmărește:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță pentru sportivi, oportunități pentru copiii Timișoarei
Societatea Drumuri Municipale va începe o serie de lucrări de refacere a carosabilului și a liniilor de tramvai la intersecția dintre străzile Take Ionescu – Bărnuțiu – Piața Badea Cârțan – Kogălniceanu. Intervențiile vor elimina degradările apărute în zona șinelor de tramvai și vor îmbunătăți siguranța și confortul circulației, atât pentru șoferi, cât și pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe reparațiile în intersecția de la Piața Cârțan
Pompierii salvatori încearcă în aceste momente să salveze un bărbat, surprins de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale. La fața locului s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat, peste care a căzut un zid. UPDATE
Centrul de Proiecte propune un mod inedit pentru descoperirea Timișoarei, de ziua orasului: un parcurs despre memorie, patrimoniu, cartiere, film și experiențe urbane, prin 18 locuri din cartierele orașului. Între 31 iulie și 3 august 2026, Ziua Timișoarei așteaptă publicul să descopere orașul prin proiectele finanțate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți Timișoara de ziua orașului, prin 18 locuri din cartiere
Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
Pista de biciclete de pe malul Begăi devine sâmbătă, 4 iulie, de la ora 10:00, locul de desfășurare a unei acțiuni de tipul Treasure Hunt, o experiență inedită pe două roți, dedicată mișcării sustenabile, istoriei locale, patrimoniului de pe Bega și turismului lent. Aventura începe la ecluza din Sânmihaiu Român și continuă pe pista de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Top