A evadat de pe o plantație de afine și a fost prins într-o gară. Deținutul care a fugit acum zece zile din județul Hunedoara a fost săltat de polițiști în județul Timiș.
Tânărul în vârstă de 21 de ani era închis în penitenciarul Barcea Mare, pentru furt calificat. Era recidivist și avea de executat o pedeapsă de patru ani și nouă luni. El se afla la muncă în regim semideschis, pe o plantație de afine când, profitând de un moment de neatenție al gardienilor, a reușit să fugă. A fost dat în urmărire națională și a fost căutat timp de zece zile. Miercuri, tânărul a fost depistat de polițiștii timișeni în gara din Margina. El a fost este audiat și urmează să fie preluat de poliţiştii de la Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, pentru a fi transferat în penitenciar.
Comentarii prin facebook