Primaria toarna asfalt pe strazile de pamant si are liniste cel putin patru ani

Primăria pune ciment și pietriș pe străzile de pământ, iar apoi toarnă un strat subțire de asfalt.. E soluția cea mai ieftină. În plus, spun reprezentanții PMT, e garantată până la șase ani, în funcție de trafic, și nu e nevoie de lucrări de întreținere. În următoarea perioadă vor avea parte de acest tratament străzile din spatele magazinului Selgros. Operațiunea costă 1,8 milioane de lei și va fi executată de firma Confort.

paminy

Municipalitatea a constatat că orașul se dezvoltă foarte mult, mai ales pe orizontală, iar cheltuielile pentru asigurarea utilităților în respectivele cartiere sunt din ce în ce mai mari. În plus, exista deja un număr mare de străzi de pământ sau pietruite, unde nu e nici canalizare. În consecință, reprezentanții PMT au găsit soluția cea mai accesibilă.

„În ultimii ani a fost adoptată o metodă modernă de întreținere a drumurilor care constă în stabilizarea mecanică insitu cu aport de material granulare și ciment a terenului, închiderea suprafețelor se realizează prin așternerea unei îmbrăcăminți asfaltice de tip ușor”, explică, într-un comunicat, viceprimarul Dan Diaconu. Mai simplu spus, pe străzile de pământ va fi turnat un strat subțire de asfalt. Un metru pătrat de drum astfel amenajat costă între 80 și 110 lei.

În ultimul an au beneficiat de acest tratament 30 de străzi din oraș. Altele își așteaptă rândul în următoarea perioadă. Este vorba, mai exact, despre străzile din zona aflată în spatele magazinului Selgros, de pe Calea Aradului. Acestea au o lungime totală de peste 3,6 kilometri, iar lucrarea va fi executată de firma Confort. Primăria va plăti oamenilor lui Georgică Cornu aproximativ 1,8 milioane de lei. Viceprimarul Dan Diaconu spune că, deși metoda este mai ieftină, durata de viață a unei asfaltări este cuprinsă între patru și șase ani. Totul depinde de trafic și, în plus, nu este nevoie de lucrări de întreținere.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

w a spus: (august 29th, 2013 at 08:18 )

Alooooo. Inspectia de Stat in Constructii doarme???? Stricam 400.000 euro ca peste 5 ani sa se refaca strazile din nou???

Drumarii a spus: (august 29th, 2013 at 10:39 )

Iarasi Confort, era in insolventa. Alte firme nu mai exista in Timisoara?

ionel a spus: (august 29th, 2013 at 15:41 )

Domnule Vlad Stoian.
Daca doriti sa faceti senzatie (cu foto) in gazeta debanat, va invit in Cart. Plopi (dupa scoala Rudolf Walter in curba) sa vedeti cum au asfaltat… De toata jena – cum au ramas cel putin 3-4gauri …da… gauri in asfaltul proaspat turnat – si maistorii mergeau mai departe. Sa vada si dl ROBU cum se lucreaza, cum se duc banii nosti – cum ne intoarcem inapoi de unde am plecat…. Va rog mult de tot… Cu stima.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.