Salarii taiate pentru toata lumea la ACS Poli, inclusiv pentru Alexa

Schimbările de la ACS Poli au adus nu doar un nou staff tehnic și un nou director al Consiliului Director, ci și reduceri salariale pentru toată lumea. Noul antrenor Dan Alexa nu are licență Pro, dar poate sta pe banca tehnică atât vreme cât are lângă el un deținător al acesteia. În vară ar urma să fie stabilită o structură nouă.

DSC_0372

Primarul Nicolae Robu a explicat de ce a fost nevoie de acest șoc la echipă. „Am pornit la drum într-o anumită formulă, eu şi Titu Bojin, ca finanţatori principali. Începutul a fost bun, nu e uşor să realizezi o nouă construcţie fotbalistică şi să promovezi după un an. Am început în Liga 1 foarte bine, dar cu aceiaşi oameni lucrurile nu au mai mers. Tot împreună am hotărât, amiabil, fără tensiune, măsurile luate. Rezultatele de atunci şi până acum nu au fost cele mai bune şi ne-am decis ca măsurile să fie şi mai radicale”, a declarat liberalul.

Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a fost ceva mai categoric. „La precedenta schimbare de antrenor, atunci când l-am numit pe Şunda, am spus că la următoarea întâmplare nefericită vom face mişcări radicale (…) Le mulţumesc celor care au plecat şi celor care vor părăsi clubul. Trebuie să găsim motivarea, recunosc că am umblat şi la salarii, s-au redus salariile la toată lumea, inclusiv la Dan Alexa şi Ioan Timofte (…) Nu o să ne vedeţi în vestiar şi banca tehnică să dăm indicaţii preţioase, dar vom fi alături să rezolvăm problemele”, a spus Bojin. Conform președintelui CJ, principalii finanțatori vor avea răbdare până la vară. „Avem posibilitatea să dormim liniştiţi, dar nu o vom face. Nu-mi doresc ca nimeni din cei care au pierdut funcţiile să plece de lângă echipă. Vom avea răbdarea pentru vară, când vom stabili o structură nouă”, a mai afirmat Bojin.

Noul tehnician Dan Alexa a început deja antrenamentele. „Mă bucur că ne revedem, practic m-am reîntors, dar la altceva, mi-am dorit să revin acasă, aici este casa mea. Mă bucur foarte mult. M-am întors antrenor, încep o nouă etapă în viaţa mea, le mulţumesc celor care au avut încredere în mine. Una dintre caracteristicile mele este curajul, am încredere în echipă, sunt jucători de caracter, sper să le transmit încrederea”, a declarat „Chirurgul”. Alexa nu deține încă licență Pro, dar poate sta pe banca tehnică, atâta vreme cât alături se află cineva care are așa ceva.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (martie 19th, 2014 at 16:10 )

Ia auzi si la asta: „Am pornit la drum într-o anumită formulă, eu şi Titu Bojin, ca finanţatori principali.” Se crede mare finantator pe banii orasului, respectiv judetului. Si sa mai zici ca nu -i nimic patologic …

din cei 82% a spus: (martie 19th, 2014 at 18:45 )

sa moara de ciuda biciclistii si drukeria

dan a spus: (martie 19th, 2014 at 19:37 )

asa finantatori asa echipa,mai pe banca sa-i vedem sa dea indicati atunci luam campionatu sigur, cred cas mai multi in stafu tehnic ca si lotul echipei, oare au si carnet de membru partid usl sau usd.

ORICUM mult peste paulica a spus: (martie 19th, 2014 at 22:09 )

efervescenta spumibonda pe la gura a drukerilor, nu poate ascunde realitatea: ROBU este la fotbal mult-mult peste bilionarul paulica a lui mamica !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 20th, 2014 at 01:07 )

DUPĂ VICTORIA CU VASLUI ȘI STEAUA SĂ VINĂ BANI LA BĂIEȚI!SUCCES POLI TIMIȘOARA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale

Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP

Potrivit ultimului sondaj INSCOP în rândul votanților puternic mobilizați, PSD e sub PNL (16,6% față de 16,9%) și aproape de USR (14,4%), în timp ce AUR are 38,8%. Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot AUR are 37% , urmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală

Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
La solicitarea Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier pe strada Diaconu Coresi, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Cosminului și intersecția cu strada Piața Axente Sever. Astfel, în perioada 15.04.2026 – 10.05.2026, circulația rutieră va fi restricțioată în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restricții de trafic rutier pe strada Diaconu Coresi
Jurizarea a luat sfârșit! De pe Bega, până în Mediterană, Banatul va trimite patru produse inedite care vor reprezenta regiunea la concursul internațional World Food Gift Challenge 2026, organizat de Institul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism (IGCAT), în Creta, pe 19 mai. Preselecția din acest an a adus în prim-plan creativitatea, autenticitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurizarea a luat sfârșit! Banatul va trimite patru produse inedite care vor reprezenta regiunea la concursul internațional World Food Gift Challenge 2026
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în mai multe școli timișene. Acțiunea își propune să aducă educația ecologică mai aproape de elevi, într-un mod interactiv și ușor de înțeles. În această ediție, aproximativ 500 de elevi au participat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes crescut și elevi tot mai implicați în protejarea mediului la “Ora Reciclării”, campanie organizată de RETIM
Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
Într-o lume aflată într-o schimbare continuă, în care incertitudinea pare să devină o constantă, alegerea drumului după absolvirea liceului nu mai este doar un pas firesc, ci o decizie care poate influența întreaga viață. În acest context, întrebarea nu mai este doar „ce facultate aleg?”, ci mai ales „cum îmi construiesc viitorul?”. Iar într-o realitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Admiterea la UPT în anul 2026: Nu urma viitorul. Construiește-l
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.