Timiseanul Deian Boldor, aproape de debutul in Serie A, la AS Roma

Deian Boldor, fotbalist originar din Sânnicolau Mare, dar crescut la LPS Banatul, a fost una din rezervele vicecampioanei Italiei, AS Roma, în ultima etapă a campionatului italian. Pe aceeaşi bancă de rezerve au stat alţi trei români: Bogdan Lobonţ, Vlad Marin și Mihai Bălaşa.

boldor

La 19 ani, Deian Boldor este considerat unul dintre cei mai valoroşi din actualul lot de tineret al lui AS Roma. El a intrat în atenţia primei echipe la începutul acestui an, când a fost chemat la antrenamentele echipei mari de tehnicianul Rudi Garcia. Anul 2014 a fost excelent pentru Deian Boldor, care a fost selecţionat în echipa Viarregio Cup, cel mai important turneu de juniori din lume. Deian este asemănat de mulți specialiști cu Cristian Chivu, un alt bănăţean care a îmbrăcat tricoul lui AS Roma. Chiar dacă nu duce lipsă de oferte, Boldor va fi reţinut în lotul formaţiei italiene, fiind considerat vital pentru viitorul echipei. El a plecat cu echipa mare a lui AS Roma in SUA, alături de Totti și celelalte vedete italiene. Deian Boldor, deşi cu un an mai mic, a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a LPS Banatul din care îi mai putem aminti pe Steliano Filip, Alin Roman, Alin Dobrosavlevici, Darius Buia, Samuel Feraru, Alex Birău sau Andrei Vaştag, antrenor fiindu-le Cristi Petcu. (sursa foto: www.facebook.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 21st, 2014 at 12:48 )

ORICE AR FI NUMAI POLI TIMIȘOARA SĂ JOACE ȘI LA ANUL ÎN LIGA1!HAI POLI TIMIȘOARA ȘI SUCCES!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.