Fara vinovati: 100.000 de euro de la clanul Carpaci, nerecuperati intr-un an de primarie / FOTO

Angajații primăriei nu au fost în stare să recupereze, într-un an, niciun cent din datoria de 100.000 de euro pe care o are de plătit clanul Cârpaci pentru că a făcut modificări la clădirea de pe str. Eminescu 6. Viceprimarul Traian Stoia a făcut această constatare, după ce a Poliția i-a cerut mai multe documente referitoare la unele imobile din Timișoara, printre care și acesta. Totuși, nu poate indica un vinovat.

Eminescu 6 (4)

În clădirea de pe str. Eminescu 6 sunt cinci imobile. Patru dintre aceste au fost cumpărate pe Legea 79 și vândute, aproape imediat, către membrii clanului Cârpaci. Cel de-al cincilea a fost achiziționat de Florin Ciobănescu, în baza Legii 112. Acum 15 ani, romii au făcut modificări în subsolul clădirii, dar fără a deține autorizație de la primărie. S-a ajuns la proces, iar municipalitatea a avut câștig de cauză. Din 2001, romii ar fi trebuit să readucă imobilul în starea inițială sau să plătească penalizări de 100 de lei pe zi. În 2013, pentru că aceștia nu s-au conformat, suma ajunsese la 438.000 de lei. Nu s-a plătit niciun leu și nici nu s-a reparat nimic. Acum, viceprimarul Traian Stoia susține că acest caz a ajuns și în atenția Poliției, la fel ca și alte câteva spețe similare. „Din păcate, nu s-a reușit mare lucru. Nu s-au urmărit lucrurile și, la ora actuală, situația este la fel. Actele se găsesc foarte greu, nu avem toate cărțile tehnice ale imobilelor, care sunt obligatorii pentru o clădire de asemenea natură. Ele arată tot ce s-a făcut la acestea – reparații, întrețineri, modificări, consolidări. Sper să se facă lumină în acest caz. La ora actuală se merge pe ideea că achiziția celor patru apartamente s-a făcut pe lângă lege”, a declarat social-democratul. Acesta admite că, într-un an, din suma datorată de clanul de romi nu s-a recuperat nici măcar un leu, dar spune că… nu e treaba lui. „Nu intră în competența mea, eu doar am constatat că nu se recuperează. Noi le facem publice, probabil cine are competențe în această privință se va ocupa. Eu doar îi informez pe unii că știm că nu se face”, spune Stoia. El aruncă totuși săgeți spre foștii angajați ai Biroului de Recuperare Creanțe, în prezent desființat. „Oamenii ăștia, nouă la numar, primeau aproape încă un salariu, pentru că recuperau creanțe. Lucrăm la un alt tip de structura prin introducerea în ecuație lui Adrian Bodo, un om în care eu am mare încredere”, spune viceprimarul. Stoia nu știe însă în ce fel va putea fi recuperată clădirea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Arbeit Macht Frei a spus: (mai 31st, 2014 at 09:51 )

Peste 5 milioane de exemplare 100% nereusite de corvus boratus => o singura solutie…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.