Parlamentul Romaniei, ca o banda infractionala organizata

Pentru că Parlamentul reprezintă principalul exponent al democrației reprezentative și fiindcă democrația noastră este încă destul de firavă, nu am abuzat niciodată de critici la adresa parlamentarilor. Nu că n-ar fi meritat-o. Dar criticând otova tot ce aparține de parlamentarism, dai apă la moară celor care tânjesc după un tătuc unic, care nu înțeleg ce rost au partidele și – în fond – cu ce se mănâncă democrația. Ceea ce se și întâmplă de altfel, potrivit sondajelor marca Vasile Dâncu, care-l dau pe Ceaușescu drept cel mai iubit președinte din istoria României. Însă oricât de fan al parlamentarismului ai fi, nu poți să treci cu vederea peste tot ce se întâmplă acolo în ultimele zile.

Din capul locului trebuie remarcat faptul că avem cel numeros, dar și cel mai rudimentar parlament din istorie. E evident faptul că precaritea educațională, intelectuală și morală a multor indivizi din parlament și-a pus amprenta negativă asupra întregului grup. Astfel că banalizarea parlamentului are o cauză chiar din interior. Evident, s-a lucrat mult în ultima perioadă împotriva parlamentului. Un exemplu concret este Traian Băsescu (individ cu tendințe dictatoriale) care a dus o continuă campanie de denigrare a acestuia, cu sau fără motive. Sau ce motiv mai bun să dai vizavi de decredibilizare, atâta timp cât șef al Camerei Deputaților a fost pus un specimen aproape biped, cu numele de Valeriu Zgonea, devenit cunoscut fiindcă a fost coleg de clasă cu Mihai Viteazul? Dacă ai fi amator de teorii ale conspirațiilor, ai spune că există o ocultă undeva care își dorește neapărat să demonizeze acest for.

E de notorietate faptul că fiecare partid are câțiva parlamentari cu o anumită expertiză în domeniu, restul fiind niște indivizi parcă culeși de pe străzi. Așadar, nu e de mirare că prin parlament mișună tot felul de derbedei, a căror unică preocupare este traficul de influență. Fiindcă oricum nu se pricep la altceva. Chiar dacă mai aduc un ban în colegiul lor, în mod cert acest ban e cheltuit prin firmele alesului. O altă problemă a acestor indivizi aleși printr-o eroare a naturii a fost să-și asigure mega-imunități. Cu toate că, în acest moment, se bucură de cea mai mare imunitate dintre parlamentele europene, în „marțea neagră” au încercat să și-o sporească la infinit, ca potențiali infractori ce sunt.

Revenind la ultimele zile, ceea ce s-a întâmplat e chiar sfidător. Și mă refer aici la zidul pe care parlamenarii l-au făcut în jurul colegilor căutați de Justiție în dosarele retrocedărilor, respectiv Microsoft. Deja unii implicați au intrat după gratii în ambele dosare. Partenerii lor de potlogării sunt însă bine mersi, fac legi în continuare. Veți spune că nu trebuie generalizat, vinovați acum fiind cei de la PSD, UNPR, PC și „tăricenii”. Așa este. Dar îmi amintesc că și PDL făcea zid în jurul Monicăi Iacob Ridzi, astăzi o fană înfocată a lui Victor Ponta. Știu infractorii ce vor și cine îi ajută! Dacă un individ oarecare ascunde un posibil răufăcător căutat de Justiție, este acuzat de favorizarea acestuia. Dacă parlamentul face însă front comun în jurul unor pușcăriabili, se cheamă că e imunitate parlamentară. Prin urmare, nu e nicio exagerare când afirmi că acest parlament se comportă precum un grup infracțional organizat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ion a spus: (noiembrie 2nd, 2014 at 14:18 )

e simplu ca buna z’ua! tre sa invatam de la comunisti/securisti: un post tv, cu analize pe bune despre comunisti si istoria crimelor lor de tot rahatu, sa aratam idiotilor cum cheltuiesc hrebenciucii si voiculestii banii furati, documentare despre anchetele DNA etc etc..stiti voi mai bine.

Fara bani si media nu faci față!

Dup’aia poti schimba si fututul ala de parlament. Bine a facut Base c-a dat in el tot timpul, unde i greseala?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.