Obtinerea licentei e marul discordiei la Poli!

„Întâlnirea de familie”, convocată de Druckeria, pentru rezolvarea situației în care se află acum Poli, nu pare să fi liniștit apele. Liderii politici i-au transmis, marți la prânz, șefului alb-violeților, că preiau clubul doar dacă acesta îndeplinește condițiile pentru obținerea licenței. Marian Iancu a declarat, la ieșirea de la discuții, că dacă aceasta este condiția, nu va negocia cu autoritățile.

La întâlnirea care a avut loc la Casa Oamenilor de Ştiinţă au participat Adam Crăciunescu, Titu Bojin, Constantin Ostaficiuc, Adrian Orza și Nicolae Robu, respectiv Marian Iancu şi Gheorghe Chivorchian și, evident, reprezentanții Druckeria. Primii care au plecat, după câteva zeci de minute, au fost politicienii. „Dacă Marian Iancu este de acord cu condiţiile noastre pentru obţinerea licenţei, vom continua discuțiile. Trebuie să vedem și care va fi impactul divizării asupra procesului de licenţiere”, a spus președintele CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc. „I-am cerut lui Marian Iancu să conteste public auditul. Sunt probleme la club şi nu sunt create de noi. Nu sunt deloc optimist”, a declarat, la ieșirea de la întâlnire, viceprimarul Adrian Orza.
Liderii politici locali i-au transmis, marți, lui Marian Iancu, că vor cumpăra integral acțiunile clubului, dar numai în anumite circumstanțe. „Orice negociere porneşte de la asigurarea îndeplinirii condiţiilor necesare de către club în ceea ce priveşte licenţierea pentru sezoanele 2012/2013 şi 2013/2014 a echipei de fotbal Politehnica Timişoara. În cazul în care aveţi disponibilitate în acest sens, vă invităm la negocierea preluării clubului, într-un termen rezonabil (cel mult zece zile) de la data primirii prezentei”, se arată în scrisoarea liderilor politici din Timiş.
Șeful lui Poli a fost ultimul care a plecat de la locul întâlnirii. Marian Iancu a spus că, dacă licența trebuie obținută de club, nu va negocia. „Pentru a prelua clubul, autorităţile trebuie să rezolve problema datoriilor, atât a celor către acționari, cât și a celor curente. Dacă autorităţile pun condiția ca noi să obținem licența, nu vor avea loc negocieri”, a declarat Iancu. Acesta afirmase, cu doar câteva ore mai devreme, că, în prezent, clubul Poli nu poate primi licenţa.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

banateanugugulanu a spus: (martie 6th, 2012 at 21:32 )

…cu alte cuvinte politicieni nu vor sa se implice … jigodiille nu vor sa ajute cu nimic!….macar sa reusim noi suporterii sa gasim un politician care doreste sa ajute pe poli, si sa mergem pe mana lui la alegeri!

eu a spus: (martie 6th, 2012 at 21:36 )

daca drukeria.. prin intalnirea de astazi nu a reusit sa-i identifice pe aceeia dintre politicieni care vor cu adevarat sa sustina clubul si pe cei care nu vor si doar tergiverseaza lucrurile…. ATUNCI INTALNIREA A FOST UN ESEC! macar atat sa reusim sa-i identificam pe aceea care NU NE MERITA VOTUL!

sorin a spus: (martie 6th, 2012 at 21:50 )

Sa simplificam situatia : Autoritatile preiau clubul doar daca Iancu plateste 2,5 milioane euro ptr licentiere!!!!! . Intrebare : E gluma sau e amatorism din partea autoritatilor ? Pai tocmai de aia negociaza Iancu vinderea {cedarea} clubului : NU ARE BANI ! Iancu in contul datoriilor vinde{cedeaza} actiunile clubului . Pai cei care s-au prezentat la negocieri sunt ……politicieni NU ECONOMISTI , MANAGERI , JURISTI SAU FINANTISTI . Sunt politicieni care s-au prezentat la negocieri doar pentru imagine . Cum draqu sa crezi ca Iancu mai baga 2 milioane euro cand el nu mai plateste de luni bune nici macar salarile angajatilor . Simplu : Clubul sa fie preluat de autoriotati in contul achitarii datoriilor . Adica vrei sa cumperi un apartament iar proprietarul a-ti spune ca apartamentul are datorii de N lei . Normal ai platesti datoriile si le scazi apoi din pretul tranzactiei . E ceva putred in oferta autoritatilor : „preluam clubul” . ADICA IANCU SA BAGE 2 MIL EURO APOI SA-TI PREDEA CLUBUL LA CHEIE ! HAI SA FIM SERIOSI !

sorin a spus: (martie 6th, 2012 at 21:59 )

Nu-l suport pe Iancu dar…….efectiv are dreptate . Ba , vreti clubul Poli ? Platitii datoriile si luati-l . Astia de sau dus la negocieri cu Iancu n-au avut in viata lor o langoserie . Acolo trebuiau sa fie ceva economisti , avocati si consultanti economici nu profesori si agricultori .

suporter a spus: (martie 6th, 2012 at 22:12 )

si totusi, in final coliva cine o plateste ?

007 a spus: (martie 6th, 2012 at 22:16 )

Intrebare pt cei de mai sus: daca ar trebui autoritatile sa preia clubului de la Iancu, atunci pentru ce ar trebui preluat cu o tona de datorii si sa ii dea la imbecilul ala si bani pe el??? Voi astia care vorbiti de economisti si juristi: pai la cate datorii are clubul acum este pura stupizenie sa mai si platesti bani sa il preiei!! Sa preiei ce mai exact??? O epava ? Cine a adus clubul n starea asta? Iancu! Ce vrea sa Iancu!! Din nou bani!!! Cine ar trebui sa ii plateasca datoriile??? CLT si CJT, adica noi toti?? Ati innebunit complet? Daca vrei sa primesti si bani pe o societate, chiar daca este una in degringolada, macar trebuie sa fie una legala. Daca nu e nici una nici alta pentru ce dracu sa o iei???Se scufunda singura si dupa o aduci la mal. Sau iti construiesti alta barca!

008 a spus: (martie 6th, 2012 at 23:47 )

suporterii lui poli sunt ori naivi ori idioti. in loc sa il scuipe pe iancu, se iau de autoritati. ce aiurit ar baga bani in firma plina de nereguli a lui iancu?!?!

Todasca a spus: (martie 7th, 2012 at 06:19 )

Nu mai dati vina pe politicieni. CONDITIA ESENTIALA A LICENTIERII ESTE COMPENSAREA DE PE BKP FABER. Autoritatile nu pot interveni acolo. Nu pot sa cumpere toate firmele din grupul lui Iancu. Ce naiba!

castor a spus: (martie 7th, 2012 at 08:02 )

iancu si liderii politici, de asociere impotriva naturii! pacat de poli, care va avea o soarta ca si cea de acum 10 ani, cand zambon a mutat echipa la dragasani.

Aqwilla-Violla a spus: (martie 7th, 2012 at 09:40 )

daca d-asatia ca 007 au fost la negocieri e clar! Pai asta vorbeste, dar habar n-are cat sunt datoriile si cat sunt activele si valoarea clubului! Probabil ca el vrea sa arate ca el a avut o langoserie!Cum sa intelega asta ca mai sunt si bani de primit, de la unul Varsic,unul Nicolici etc Dar astia care se BAGA C-N …..politica

@Aqwilla-Violla a spus: (martie 7th, 2012 at 10:22 )

Singurul lucru cert este ceea ce nu ai tu baiatule! Neuroni! Altfel spus esti motivul involutiei umane! Exact pe din astia ca tine se bazeaza acest individ lipsit complet de caracter numit Marian Iancu!!!! Daca tu nici pana la aceasta vreme nu realizezi datorita cui Poli a fost retrogradata si nu realizezi ca acelasi nesimtit mai pretinde si bani pentru fapta-i mareata inainte sa isi rezolve problemele (dupa ce a primit cu duiumul inainte) inseamna ca ai probleme grave la sistemul central! Iar faptul ca autoritatile conditioneaza acum preluarea de rezolvarea situatiei legale a societatii si a licentierii…asta e singura chestie cu creier pe care au facut-o pana acum in ceea ce priveste fenomenul Poli in Timisoara! Daca ar fi dat dovada de acelasi creier si pana acum poate ca nu s-ar fi ajuns aici! Dar niciodata nu e prea tarziu; insa tu nu ai cum sa intelegi asta! Pt ca tie neuronii iti lipsesc cu desavarsire!

unu a spus: (martie 7th, 2012 at 11:13 )

e foarte simplu: se cedeaza 51% sau 100% sau cat o fi din actiunile clubului contra datoriilor in scopul obtinerii licentei! pai cum vrei sa primesti clubul gratis?! atunci de ce mai vii la negocieri?! doar pentru imagine?! pana si un retard isi da seama ca autoritatile nu vor sa se implice DELOC!
Adevarul este ca noi banateni am ajuns ultimii in romania la toate capitolele si la fotbal vom ajunge iarasi ultimi! daca ar fi dupa autoritati ar creste iarasi scaieti si balarii pe stadion! adevarul este ca noi banatenii nu suntem instare de nimic, a trebuit sa vina un mitic(iancu) sa ne scoata in europa in fotbal! si la conducerea orasului si judetului ar trebui sa aducem pe alti.. poate tot mitic sau poate de la piatra neamt sau ploiesti, sau severin sau cluj napoca, etc. ca pe acolo sunt oameni mai gospodari decat la noi! asta-i adevarul am ramas ultimii in tara asta!

unu a spus: (martie 7th, 2012 at 11:24 )

bah… inteleg: tu autoritati nu te pricepi la fotbal… ok… dar vad ca nu te pricepi la nimic.. nu infrastructura calumea, nu curatenie, in timisoara poluarea si praful sunt cu mult peste limite normale, nu dezapeziri, nu parcuri, nu parcari, nu drumuri, nu investitii, nu nimic! … auzi cica „fruncea”… avem cei mai slabi politicieni noi banatenii uitativa la aia de la cluj, investitii, atrag investitori, stadioane, centura, trag cu dinti astia de la cluj pentru orasul lor..si in moldova s-a facut infrastructura, drumuri cat a fost oprisan sau hrebeciuc la putere au tras pentru alegatorii lor.. nici un politician din banat nu se poate lauda ca a facut ceva pentru regiune lui… nu suntem in stare! suntem ultimi!

deja vu a spus: (martie 7th, 2012 at 11:44 )

Dupa Rafo si altele a venit vremea si pentru Poli. Era clar la ce sa te astepti cu un astfel de individ. Si totul a fost posibil cu sprijinul GUNOAIELOR de POLITICIENI care acum fac pe salvatorii lui Poli. Fiecare milion pompat de Orza & Co in buzunarul prietenului Iancu nu a facut decat sa bage Poli si mai adanc in groapa.

Aqwilla-Violla a spus: (martie 7th, 2012 at 14:41 )

bey,oo7 tu poti vorbi de creier, doar daca esti macelar, de creier ca organ de gandire, n-are rost la ce tampenii scoti din tine.Dar cred ca in realitaTE NU POTI FI ASA PROST(NU CRED CA POT EXISTA CHIAR ASA….), DAR PROBABIL PT. O BERICICA , SAU DOUA DE LA VREUN POLITICIAN, te-ai „SACRIFICAT”!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top