Ziua Z pentru Poli Timisoara

Marian Iancu speră ca, joi, proiectul său de promisiune de cumpărare a clubului Poli, adresat CJ și Universității Politehnice, să fie semnat. Lucrurile nu sunt însă deloc clare, atâta vreme cât Nicolae Robu spune că acest act este doar o bază de negociere, iar Viorel Sasca, de la CJ Timiș, afirmă că în plenul de joi nu se va discuta despre Poli.

Nicolae Robu, președintele Senatului Politehnicii, a reacționat la proiectul de promisiune de cumpărare, înaintat, miercuri, de Marian Iancu. El spune că acesta reprezintă o bază de negociere, dar numai dacă acționarii SC Politehnica Timişoara SA acceptă unele modificări. Printre acestea se numără reducerea prețului de vânzare a acțiunilor, de la 0,122 lei/acțiune la… 0 lei/ acțiune, precum și acceptarea de către S.C. Uton SRL, S.C. BKP Management & Invest Group și Marian Iancu a eșalonării recuperării creanțelor, dar nu din banii proveniți de la noii acționari, ci prin venituri realizate în timp, din vânzarea de jucători, de exemplu. „Având în vedere că (…) preluarea integrală a acţiunilor SC Politehnica Timişoara SA de către consorţiul autorităţilor publice, ar avea drept consecinţă pentru acestea o sarcină financiară imediată şi directă de cca 1.8 (eventual 2) milioane euro, necesari pentru îndeplinirea condiţiilor de licenţiere, iar ca sarcină pe un anumit orizont de timp şi indirectă – prin intermediul SC Politehnica Timişoara SA -, alţi cca 8 milioane euro – (…) consider că ar trebui reavută în vedere şi preluarea de către autorităţile publice doar a 51% din acţiunile SC Politehnica Timişoara SA”, mai spune Nicolae Robu.
Situația preluării clubului este din ce în ce mai complicată, în condițiile în care, până sâmbătă, Consiliul Județean Timiș, instituția care ar urma să preia majoritatea acțiunilor, ar trebui să plătească două milioane de euro, pentru licențiere. Şeful Comisiei Economice a CJ, ţărănistul Viorel Sasca, susţine că, în plenul de joi, nu va fi abordată problema Poli. „Pe ordinea de zi a CJT nu există niciun proiect ce o priveşte pe Poli. În plen nu se va discuta despre Poli. Nu le putem da niciun ban pentru licenţiere, nu există niciun articol de lege care să prevadă aşa ceva. Din punctul meu de vedere, trebuie făcută o separare totală la Poli. Asta înseamnă desprinderea totală a Societăţii Poli Timişoara din grupul de firme al lui Marian Iancu. Trebuie lucrat fără Iancu”, a declarat Sasca.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (martie 29th, 2012 at 09:52 )

pai ce vroiati sa va dea echipa cu 2 milioane de euro?! cand doar goga cu axente valoreaza atat; pai va dadea 51% pe 2 milioane; pentru 100% din actiuni trebuiau sa plateasca toate datoriile de 10 millioane! astia vroiau echipa gratis si iancu sa ramana cu datoriile?! de asta au spus politicieni ca vor 100% ca sa nu mai se realizeze nimic, normal era sa ia 51% cu 2 milioane, ca tot ei aveau puterea si cu 51% si plateau mai putin! asa au inventat un motiv sa nu ajute echipa!

eu a spus: (martie 29th, 2012 at 10:51 )

stiti pe cineva mai bun decat iancu care vrea sa investeasca la poli??? vreau sa-l vad si eu pe respectivu! deocamndat acest „mitic” a facut cele mai mari performante din istoria lui poli(ca noi banateni nu am fost instare): de doua ori vicecampioni, prima data calificati in grupele unei competiti europene, eliminarea detinatoarei cupei uefa, ani la rand echipa cu cel mai bun atac din divizia A, am dat golgheteri ai campionatului, am batut steaua si dinamo in ultimi ani cat nu i-am batut in toata istoria! toate acestea acest mitic le-a facut, ne-a scos din anonimat in fotbal!

banatean100% a spus: (martie 29th, 2012 at 11:02 )

ce trebuie sa facem noi suporterii acum este sa IDENTIFICAM candidul la primarie si candidatul la consiliul judetean, care este dispus si care isi va lua angajamentul in fata suporterilor ca odata ce va fi ales in functie ca va ajuta clubul!!! asta mai putem face acum! altceva nu se mai poate face din pacate! daca vrem ca acest club sa faca performanta si sa fie ajutat de autoritati, trebuie sa ne UNIM toti, sa ne INTELEGEM ce candidati vom vota la primarie si CJT la legeri!!!! daca ne UNIM toti putem aduna cateva mii de voturi si putem inclina balanta la alegeri!!! trebuie sa vorbim toti suporterii!!! trebuie sa fim destepti si uniti daca vrem sa ne mai bucuram la victoriile lui poli in campionat si in europa!!!!!!!!!!

cosaru a spus: (martie 29th, 2012 at 11:12 )

daca mergem la vot tot atatia cati mergem la jocurile lui poli, adica extrem d eputini, ii doare pe astia in baston. hai sa o mai lasam si pe asta cu politicienii si sa ne uitam putin ce se intampla in ograda lui poli, unde marian iancu a promovat dezastrul. pentru situatia in care se afla poli vina o poarta iancu. la fel cum a fost si in cazul meritului acordat lui iancu pentru performatele echipei. dar sa nu uitam ca in acea perioada orasul si judetul au pompat 12 milioane de euro in echipa. smenurile facute de iancu au facut ca poli sa ramana fara licenta. la fel si scandalurile cu mircea sandu.

banatean100% a spus: (martie 29th, 2012 at 11:32 )

este suficient sa adunam 5-6 mii de voturi aproape cati suntem la mciuri in divizia B si putem inclia balanta nu este neaparat necesar sa fim 30000 mii cat am fost la derbiuri! din 300 de mii de locuitori catuitori cati are timisoara cam jumatate au drept de vot, si din astia nici macar jumatate nu se prezinta la vot, avand in vederee prezenta la vot in romania in ultimii ani, deci 5-6 mii de voturi ar fi suficiente sa inclinam balanta!!! plus ca poli are suporteri in toate satele din banat! un comunicat de presa al CVUCS prin care recomanda suporterilor, pentru binele echipei cu cine sa voteze ar fi preluat de presa si mediatizat si ar putea sa vada si suporterii de la sate!!! haideti sa ne unim pentru viitorul echipei!!!!!!!!

cosaru a spus: (martie 29th, 2012 at 11:44 )

prietene, cvucs nu are voie sa ifluenteze oameni cu cine sa voteze. legal vorbesc de aceasta data. cvucs ar putea insa sa faca altceva in afara de a-i pupa fundul gras lui marian iancu, si anume sa indemne adevaratii polisti sa-si procure abonamente si sa mearga la meciuri. ma repet, sunt varza si politicienii, dar poli a fost adusa in acveasta situatie de iancu. de ce nu indemni lumea sa-l scuipe in gura pe iancu? ca doar el ne-a adus in situatia asta. la cum pui tu problema, cvucs ar trebui sa-si faca partid.
altceva… pai in 2001 mergeau pe stadion 72 de oameni. unde era cvucs in afara de cativa teribilisti? pe sub banci?

banatean100% a spus: (martie 29th, 2012 at 12:12 )

avem voie sa vorbim intre noi cu cine sa votam, avem voie sa ne intelegem, sa ne intalnim la stadion sa discutam si sa luam hotarari in interesul echipei, nimeni nu ne poate interzice, este perfect legal, daca nu vom putea sugera la televizor sau in presa cu cine sa votam noi suporterii, putem sa ne transmitem „din vorba-n vorba” se gaseste pana la urma o solutie, sa ne atingem obiectivu de a avea niste alesi care sa ne reprezinte interesul! orice lider de galerie are dreptul sa faca public daca el doreste de cuvinta cu cine voteaza el personal! si este suficient, se intelege mesajul!

cosaru a spus: (martie 29th, 2012 at 12:24 )

da, din vorba in vorba se poate. altfel, la modul organizat, nu se poate. eu vreau ca liderii din galerie sa-i convinga pe timisoreni se mearga la meciuri, nu sa faca politica. nu inteleg de ce nimeni nu sublineaza si numele lui iancu atunci cand vorbim de vinovati. lumea nu mai merge la stadion si din vina lui, mai putin dintr-a politicienilor. iancu l-a adus aici pe chivorchian, unul din inventatorii cooperativei. si ce a facut? nimic, tot in B am ajuns. este vina exclusiva a lui marian iancu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top