Danut Groza, dezamagit de contestatiile Elenei Udrea

Primarul din Sânnicolau Mare este încercat de sentimente contradictorii după victoria lui Vasile Blaga la alegerile PD-L de la Bucureşti. Dănuț Groza este fericit de rezultat, dar, în același timp, dezamăgit de scandalul declanşat de Elena Udrea după anunţarea rezultatului votului. Fostul ministru al Turismului a contestat rezultatul votului şi a cerut verificarea listelor cu cei aproximativ 5.000 de delegaţi.

Sunt doar parţial fericit. Sunt bucuros că Vasile Blaga a câştigat alegerile, dar toată treaba cu contestaţiile de după nu cred că este o imagine bună pentru PD-L şi nu ne face cinste. Nu mă aşteptam să fie o diferenţă aşa de mică. Din câte ştiam noi, trebuia să fie o diferenţă mult mai mare. Fiecare vot a contat”, ne-a declarat cel mai important primar pe care îl mai are PD-L în Timiş.

Cu o zi înainte de vot, Dănuţ Groza susţinea că nu poate garanta că toţi cei 151 de delegaţi PD-L din Timiş vor vota cu Blaga. Asta în special pentru că, în 2011, deşi organizaţia timișeană a decis să-l susţină pe Blaga, mai mulţi „portocalii” au votat cu Boc. „Astăzi nu am nicio informaţie că au existat trădători în organizaţia de la Timiş. În 2011 am ştiut mai mulţi colegi care au votat împotriva celor stabilite în organizaţie. Din atmosfera de acolo şi cum au stat toţi grupaţi grămadă, nu cred că cineva a trădat. Noi, cei din Timiş, am plecat cu gândul şi cu sufletul curat că ne-am făcut datoria şi domnul Blaga a ieşit preşedinte”, ne-a mai spus Dănuț Groza.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Periuță a spus: (martie 24th, 2013 at 11:58 )

Limba dulce – mult aduce !

costin a spus: (martie 24th, 2013 at 15:23 )

ce sa zica acu? ca a votat cu udrea? asta o sa fie un secret pe care-l va duce cu el in mormant!!!…numa daca nu se scapa unul din delegatii lui sa spuna adevarul si ce le-a certut sa faca!…acum e bun blaga….ieri nu era…nesimtirea face casa buna cu danut cel mare de la sannicolau

Tavi a spus: (martie 24th, 2013 at 19:50 )

Ce frumos,a facut campanie Elenei,mai mult sau mai putin pe fata,dar de cand cu buldogul presedinte,a intors repede armele.

Elena a spus: (martie 24th, 2013 at 20:09 )

Groza vrea sa spuna cu asta ca a votat cu Blaga?Nici macar Udrea nu il poate crede:))):))).Pai cum ramane cu consilierii de la Sannicolau la care le ordonai sa voteze cu Udrea,ca sa vi tu in fruntea organizatiei de judet.

HAHAHA a spus: (martie 24th, 2013 at 20:32 )

Nu cunosti pe nimeni care sa fi tradat???Uita-te in oglinda!!!Dar de fapt tu ai fost pe fata cu Udrea,ai dreptate ca nu ai tradat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Top