Bojin nu accepta (inca) schimbarea lui Stoia

Președintele PSD, Titu Bojin, solicită răbdare în scandalul care s-a creat în Primăria Timișoara, după ce Nicolae Robu a cerut schimbarea din funcție a lui Traian Stoia. Bojin spune că nu se poate vorbi despre retragerea sprijinului politic sau suspendarea unui membru PSD la o solicitare venită din afara partidului.

bojin

Totuși, Titu Bojin a declarat că, în interiorul partidului vor avea loc discuții legate de scandalul creat. „Să vedem dacă este o neînțelegere personală între domnul Robu și domnul Stoia sau e o problemă între PSD și PNL. Vom avea o discuție în partid pe această temă, dar dl Robu nu poate să ne ceară așa ceva. Vom vedea ce se spune în Biroul Municipal, ce au de spus consilierii locali. Apoi vom avea o discuție și în Biroul Județean, iar în cele din urmă, în cadrul USL”, ne-a declarat Bojin. La fel ca și Robu, președintele PSD Timiș a declarat că, până în prezent, nu au existat disensiuni în interiorul USL Timiș și nici nu dorește să se ajungă la așa ceva. „Cel mai bine ar fi ca ei să-și rezolve problemele acolo, în primărie. Ei le-au creat, ei să le rezolve. Eu cam știu despre ce probleme sunt acolo și nu aș vrea să mă bag”, a mai declarat Bojin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

soimul banatean a spus: (November 7th, 2013 at 17:02 )

mare pisicher dom presedinte bojin!
e uns cu toate alifiile…
sigur vizeaza postul de primar, probabil pt dl grindeanu…!

 
excavatoru' a spus: (November 7th, 2013 at 18:04 )

Domnul Grindeanu incearca sa-si frece mainile in cazul in care Stoia e demis si Robu pierde procesul cu ANI. Ce nu stie domnul Grindeanu si domnul Bojin este ca cetatenii Timisoarei nu vor vota PSD-ul niciodata. Asa ca primarul sigur nu va fi de la PSD.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Cu accent pe tineri! Politehnica a adus sase jucători noi

Până la reunirea oficială de la începutul lunii viitoare, „echipa suporterilor” lucrează la crearea unui efectiv pentru noul sezon. Politehnica nu mizează pe jucători consacraţi, dorind în primul rând să aducă jucători tineri de calitate. Doar primii doi veniţi, Bogdan Bozian și Bogdan Nicolescu, ambii de la CSM Lugoj, sunt jucători experimentaţi, restul, tineri de perspectivă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu accent pe tineri! Politehnica a adus sase jucători noi
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Polițiștii locali pe segway-uri în acțiune. Peste 400 de amenzi date șoferilor care ocupau pistele de biciclete

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care se deplasează pe două roți, polițiștii locali au continuat să efectueze verificări în căutarea conducătorilor auto care opresc sau staționează pe pistele pentru bicicliști. De altfel, patrulele de polițiști locali pe segway-uri au ca prioritate deplasarea pe aceste piste și luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor care ocupă traseele dedicate bicicliștilor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Polițiștii locali pe segway-uri în acțiune. Peste 400 de amenzi date șoferilor care ocupau pistele de biciclete

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Până la reunirea oficială de la începutul lunii viitoare, „echipa suporterilor” lucrează la crearea unui efectiv pentru noul sezon. Politehnica nu mizează pe jucători consacraţi, dorind în primul rând să aducă jucători tineri de calitate. Doar primii doi veniţi, Bogdan Bozian și Bogdan Nicolescu, ambii de la CSM Lugoj, sunt jucători experimentaţi, restul, tineri de perspectivă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu accent pe tineri! Politehnica a adus sase jucători noi
PSD-iștii locali au fost luați prin surprindere de ieșirea publică a primarului din Jebel, Sabin Bociu, vicepreședinte al PSD Timiș, care a cerut demisia lui Liviu Dragnea atât de la conducerea partidului, cât și a Camerei Deputaților. Dacă secretarul executiv al filialei, Adrian Negoiță, și o pretendentă la șefia PSD Timișoara îl atacă pe Bociu, deputatul Adrian Pau i-a luat apărarea.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabin Bociu pune PSD Timiș pe jar. Deocamdată bătălia se dă pe Facebook
Pentru a veni în sprijinul persoanelor care se deplasează pe două roți, polițiștii locali au continuat să efectueze verificări în căutarea conducătorilor auto care opresc sau staționează pe pistele pentru bicicliști. De altfel, patrulele de polițiști locali pe segway-uri au ca prioritate deplasarea pe aceste piste și luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor care ocupă traseele dedicate bicicliștilor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Polițiștii locali pe segway-uri în acțiune. Peste 400 de amenzi date șoferilor care ocupau pistele de biciclete
În luna august a anului 2017 a început implementarea proiectului „Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat”, finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. El reunește 4 parteneri: Regia Publică de Drumuri Serbia – lider de proiect, localitățile Jimbolia din România, Kikinda din Serbia și Asociația pentru Dezvoltare Socio-Economică Regională a Banatului din Serbia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat
Două străzi din Timișoara cu nume atât de răsunătoare sunt sufocate de-a dreptul de șoferii care parchează aiurea, fără noimă, în ciuda... altor conducători auto. Unde s-au găsit să parcheze „nesănătos”? Chiar pe Aleea Sănătății. Și pentru că nu sunt deloc... „poetici”, încalcă legea și normele morale și pe strada... Versului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără pic de simț… poetic, unii șoferi parchează „nesănătos” pe două străzi din Timișoara, blocând traficul
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com