Hamlet si Subcarpati, cea mai noua provocare a Teatrului National Timisoara

„A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea… Mort sau viu: oare care este calea?” Întrebarea de acum 415 ani a lui Hamlet capătă, la Timișoara, noi sensuri și ritmuri. „demoHamlet. concert Subcarpați” începe în foaier, continuă în Sala Mare, în balcon, în stal. E o experiență nouă, care poate schimba felul în care vedeți lumea din jur.

08_resize

„Hamlet” este, probabil, unul dintre cele mai puternice texte ale lui Shakespeare, un text politic, social, dar, în același timp, o poveste a omului nepregătit pentru confruntarea cu agresivitatea politicului și a socialului. Piesa și-a păstrat nealterată actualitatea și de aici a plecat Ada Lupu Hausvater, care a „tradus-o” drept un manifest pentru normalitate, pentru dreptul oamenilor la fericire individuală, la libertate, la opinie liber exprimată și împărtășită. „Ideea montării lui Hamlet în imediata realitate mi-a apărut în momentul în care am făcut cunoștință cu Bean, înaintea unui concert Subcarpați (…) Am făcut cunoștință cu un om frumos, autentic, un om normal, calitate pe care o caut în jurul meu și pe care nu întotdeauna o găsesc. Atunci m-am întrebat dacă nu cumva publicul din jur are nevoie de propriul lui Hamlet”, spune Ada Lupu Hausvater. În „demoHamlet” se regăsesc elemente din folclorul românesc, retranspuse pe beat-uri hip-hop, dubstep sau muzică electronică, iar traducerea „remix” este semnată de cunoscutul dramaturg Peca Ștefan. Pe scenă vor urca Matei Chioariu (Hamlet), Ion Rizea (Claudius), Claudia Ieremia (Gertrude), Victor Manovici (Horatio), Cătălin Ursu (Marcellus), Bogdan Spiridon (Barnardo) și, nu în ultimul rând, Marius Andrei Alexe, liderul trupei Subcarpați, în rolul Fantomei. În mod excepțional, pentru spectacolul „demoHamlet. concert Subcarpați”, programat duminică, 6 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a TNTm, au fost puse în vânzare bilete și la galerie. Acestea pot fi achiziționate de la agențiile Teatrului Național, de pe strada Mărășești și din Parcul Civic, sau online. „demoHAMLET. concert Subcarpați” este un preambul pentru spectacolul pe care Teatrul Național din Timișoara îl pregătește pentru primăvara anului viitor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Pista de la Cioca va fi autorizata. CJ Timis da 15.000 de euro

Întâi autorizăm pista prin iarbă, apoi construim hangare. Sunt planurile pe care le anunță, pentru Aerodromul Cioca, vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu. Aviația Utilitară este, de mai multi ani, o piatră de moară atârnată de „gâtul” administrației județene și a fost la un pas de desființare. Încă se caută soluții pentru readucerea pe linia de plutire.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pista de la Cioca va fi autorizata. CJ Timis da 15.000 de euro
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Expoziţiile de animale şi păsări, dar şi de utilaje agricole, sunt, şi în acest an, „vedete” pentru publicul larg care vizitează cea mai nouă ediţie a Banat Agralim. Ajunsă la cea cu numărul 15, expoziţia s-a deschis vineri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întâi autorizăm pista prin iarbă, apoi construim hangare. Sunt planurile pe care le anunță, pentru Aerodromul Cioca, vicepreședintele CJ Timiș, Traian Stancu. Aviația Utilitară este, de mai multi ani, o piatră de moară atârnată de „gâtul” administrației județene și a fost la un pas de desființare. Încă se caută soluții pentru readucerea pe linia de plutire.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pista de la Cioca va fi autorizata. CJ Timis da 15.000 de euro
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top