Doliu mare in Timisoara, conu Iancu’ vrea sa plece!

Mare supărare mare s-a abătut peste toată Timişoara. Dar ce spun Timişoara, chiar tot Banatul! Marele bărbat Marian Iancu vrea să plece de la Poli. Şi nu oricum, ci demn, cu fruntea sus, două kile de gel în păr şi pieptul scos în faţă. Dar numai după ce va câştiga procesul de la TAS. Taman cum s-ar fi întors acasă Leonidas dacă ar fi câştigat bătălia de la Termopile. Cică de astă dată, chiar trebuie să-l şi credem. Fiindcă nu e prima oară când ne ameninţă cu plecarea. De fiecare dată, conturile firmelor sale, mai mult sau mai puţin divizate, lichidate, falimentate, se umpleau cu purcoaie de bani din bugetele consiliului local şi consiliului judeţean. Cică omul făcea presiune pe autorităţi. Iar autorităţile, de frică să nu plece mangafaua, pac! cu banu’ în cont. Că doar omul se tot plictisise să împrumute clubul. Atenţie! Conu’ Iancu n-a finanţat-o pe Poli, ci doar a împrumutat-o. O perioadă, că apoi lucrurile au mers cu banii de la bugetele locale şi drepturi de televiziune.

Şi totuşi, mare doliu în Timişoara! Păi, în care altă perioadă, în afara ultimilor ani, Poli a avut o relaţie atât de bună cu Dinamo? Când un conducător al clubului s-a mai bătut pe burtă cu fostul miliţian, ex-pârnăiaş de drept comun, pe numele lui Mitică Dragomir? Când am mai avut atâtea speranţe la trofee, dar ne înecam ca Marian la mal de fiecare dată? Când mai mergeam pe alte stadioane din ţară şi toată lumea să te huiduie? Când am mai avut un conducător care să stea toată ziua, bună-ziua, în studiourile de televiziune, fizic sau la telefon? Mare pierdere pentru Poli! Dar ce vorbesc de Poli? Chiar fotbalul românesc este pe cale de-a pierde un imens personaj. Un fin şi profund analist din categoria Gigi Becali şi Vasile Turcu. Pentru binele şi progresul fotbalului românesc să sperăm că, din toamnă, o să-l vedem din nou pe micile ecrane analizând meciurile. De exemplu, împreună cu amicul său de la Digi, ăla care-i şi seamănă mult la stat şi la sfat. Ce dezvăluiri complete vom avea atunci despre fotbalişti beţivi, interlopi, blatişti la pariuri sportive etc. Sau poate îl ia Mitică la ligă! Să completeze fauna de acolo. Haide, coane Iancule, capu’ sus şi du-te cu bine! Şi făr’ să te mai întorci!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

poli a spus: (iunie 27th, 2011 at 11:51 )

Facem chef mare daca pleaca sacul cu rahat!

alegsandru a spus: (iunie 27th, 2011 at 11:57 )

faceti voi fruncenilor chef mare daca pleaca,ca voi o sa bagati bani in echipa . ati uitat cine era timisoara pana sa vina ranzosul asta,la fel ca si ultrasii de la steaua,voi aveti impresia ca sta lumea la coada sa preia cluburi de fotbal,mai ales in romania

tatae a spus: (iunie 27th, 2011 at 12:20 )

Sa administrezi banii primariei poate face oricine. Chiar si Cojocari, amicul sacului cu osanza.

rica venturiano a spus: (iunie 27th, 2011 at 12:31 )

Si pe noi cui de lasa? Nene Iancule, nu ne lasa asa orfani!

cristi a spus: (iunie 27th, 2011 at 13:14 )

Cata prostie si cate neadevaruri

mihaela a spus: (iunie 27th, 2011 at 14:00 )

Acest site ar trebui să se numească deMitici.ro!!!

tarantino a spus: (iunie 27th, 2011 at 14:16 )

Zau asa, Mihaela! Dar Iancu pe care-l iubesti de unde este? Din Cetate, din Kutl, din Mehala sau din Circumvalatiunii? N-o fi cumva din Ferentari? Care e pe undeva pe la mitici. Asa ca du-te dupa el, daca ti-i asa de drag!

alegsandru a spus: (iunie 27th, 2011 at 21:30 )

da mihaela,du-te sa te buhaiasca hipopotamul :))) in stil occidental asa ca la fruncea

delfinul a spus: (iunie 28th, 2011 at 01:14 )

Mihaela, cum li se spune iubitorilor de tigani? Tiganofili, rommmofli, ciorofili sau iancofili? Tu de care esti?

varza a spus: (iunie 29th, 2011 at 15:29 )

mda, ai grija ce-ti doresti …. s-ar putea sa se intample …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz

Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara

Primarul Dominic Fritz anunță o schimbare totală de optică în problema sălilor de jocuri de noroc. De la mutarea acestora într-o anumită zonă din oraș, el anunță că va cere eliminarea totală a acestor mijloace de distracție din oraș. Propunerea urmează a fi supusă votului Consiliului Local Timişoara. “Voi propune Consiliului Local interzicerea totală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu se putea mai rău. Cu cine joacă SCM Poli în semifinalele Supercupei

SCM Politehnica Timișoara va startul în noul sezon în Supercupa României. Patru echipe vor concura pentru trofeu. Alb-violeții vor înfrunta în semifinale Dinamo București, potrivit tragerii la sorți de ieri. Meciul este o reeditare a finalei de Cupa României, de la 19 aprilie 2026, din sala Constantin Jude. Bucureștenii s-au impus atunci cu 29-27. CS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu se putea mai rău. Cu cine joacă SCM Poli în semifinalele Supercupei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat un număr de 439 sancțiuni şoferilor care au parcat în stațiile mijloacelor de transport în comun. Valoarea totală a acestor sancţiuni este de 137.295 lei. Parcarea autoturismele în stațiile mijloacelor de transport pune în pericol siguranța călătorilor, atrage atenţia Poliţia Locală. În ultima perioadă a crescut numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 400 de sancţiuni date de Poliţia Locală şoferilor care au parcat în stațiile STPT
Primarul Dominic Fritz anunță o schimbare totală de optică în problema sălilor de jocuri de noroc. De la mutarea acestora într-o anumită zonă din oraș, el anunță că va cere eliminarea totală a acestor mijloace de distracție din oraș. Propunerea urmează a fi supusă votului Consiliului Local Timişoara. “Voi propune Consiliului Local interzicerea totală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara
Există momente în care istoria îți pune în mână o carte bună. Nu este obligată să-ți aducă și victoria. Victoria se cere. În noiembrie anul trecut scriam că Timișoara trăia un asemenea moment. Pentru prima dată după 1989, doi lideri naționali ai unor partide aflate în aceeași coaliție proveneau din același oraș. Sorin Grindeanu conducea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea care n-a fost folosită. Opt luni după „Grupul” de la Timișoara
Digitalizarea administrațiilor publice, în cadrul unor soluții integrate și nu total independente, va fi unul dintre trendurile care vor fi urmate în perioada următoare, s-a decis în cadrul ședinței Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). Organul consultativ al administrațiilor din Regiunea Vest a aprobat principalele direcții care vor modela economia, administrația și calitatea vieții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest
O parte dintre elevii care învață în prezent în clădirea liceului William Shakespeare vor fi mutați în cea din zona zero a Timișoarei, unde funcționează în prezent Liceul Tehnologic Brătianu, spune viceprimarul Timișoarei. Dar, pentru ca mutarea să devină realitate, copiii de la Brătianu vor fi trimiși pe Calea Martirilor, în clădirea unde funcționa Liceul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a gândit o nouă mutare între liceele timișorene. Cei de la Brătianu pleacă la fostul Azur, în centru vin cei de la Shakespeare
Luni, 20 iulie, la Bruxelles, a avut loc vernisajul expoziției „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități”, eveniment organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Visit Timișoara. Conferința a fost deschisă de Excelența Sa, doamna ambasador Andreea Păstârnac, care a subliniat importanța acestui demers de promovare a județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități” a ajuns la Bruxelles/Foto
Conform unei propuneri înaintate Consiliului Local Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” ar urma să primească în administrare fostul cinematograf Unirea, din Calea Șagului. Aceasta pentru cel puțin un an de zile, pentru a face acolo ”activități de repetiții și producție artistică, precum și pentru dezvoltarea, în perspectivă, a unui centru cultural de cartier...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara oferă în administrare Teatrului Maghiar Timișoara un al doilea cinematograf, după insuccesul cu proiectul Cinema Arta
De la începutul acestui an polițiștii locali au făcut 289 verificări pe linie de mediu și construcții pe șantierele din Timişoara. În urma acestora au fost aplicate  sancțiuni în valoare totală de 764.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat, de la începutul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 750 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pe şantierele din Timişoara
Demersurile pentru un nou punct de trecere a frontierei dintre România și Serbia, la Uivar, acolo unde Bega intră în țara vecină, au fost reluate, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu. Deocamdată se lucrează la găsirea unor surse de finanțare pentru proiect. ”Am reluat discuțiile cu autoritățile din țara noastră și Serbia pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi discuții pe tema unui punct de frontieră la Uivar. Vămile de la Moravița și Jimbolia vor fi modernizate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.