Lupta pentru scaune de la Cardiologie, mascata in grija pentru pacienti?

Boli Cardiovasculare

Miza scandalului de la Institutul de Boli Cardiovasculare nu e rezolvarea problemelor pacienților, ci pare să fie o luptă surdă pentru putere. Surse din sistem susțin că mesajul care a declanșat întreaga situație a fost transmis strategic duminică noaptea.

Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, dr. Marian Gașpar, susține în e-mailul respectiv că, pe 26 martie, a închis secția din cazua subfinanțării și a ilegalității practicii în care pacienții își plătesc materialele și medicamentele. El spune că pacienții sunt puși pe lista de așteptare, iar estimările, la cei zece cardio-chirurgi, ar fi de 100 de persoane.

Conform unor surse din sistem însă, altul este substratul poveștii, în condițiile în care, de ani buni, se știe că, dacă e nevoie să fii operat la Cardiologie, trebuie să-ți permiți să cumperi toate materialele pentru intervenție, plus medicația post-operatorie. În realitate, prof. Marian Gașpar ar vrea să fie viitorul director medical al Institutului de Boli Cardiovasculare. Cu alte cuvinte, ar viza „scaunul” lui Ștefan Drăgulescu. Acest lucru nu este însă posibil decât în momentul în care actualul manager, Ranko Szuhanek, va fi schimbat. Iar un candidat perfect ar fi dr. Petru Deutsch.

Niciunul din cei doi nu a fost disponibil să ofere telefonic informații despre drama de la Cardiologie. Puțin înainte de prânz, Gașpar a transmis, printr-un SMS, că e „la Casa de Sănătate”, după care a continuat să ignore zecile de apeluri telefonice primite din partea jurnaliștilor. Într-un final, el a putut fi văzut dând declarații pentru un post central de televiziune, unde a susținut că de vină pentru întreaga situație este subfinanțarea. Conform CJAS, anul trecut, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara a primit aproape 30 de milioane de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Marius a spus: (aprilie 1st, 2013 at 18:59 )

Pe banii tai te opereaza daca vrei sa te rezolve ca o prioritate Daca nu te grabesti, te pune pe lista de asteptare. Unchiul meu a marcat banul altfel nu stiu daca apuca randul pe lista de asteptare. E dubioasa atitudinea asta altruista acum, deodata…

Slogoi a spus: (aprilie 1st, 2013 at 20:07 )

Ranko Szuhanek este un slugoi a lui tuky (dolarescu=pdl) care e in buda! dar vrea sa-si puna urmasi manevrabili! si busulica (alt elev a lui tuky) trage sforile sa nu ajunga Prof. Sorin Pescariu care este mare/mare potrivnic al lui dolarescu (ca si la alegerile unft)!! hi! hy!

deontologie a spus: (aprilie 1st, 2013 at 20:23 )

Sa nu-mi spuneti ca dureaza mult moderarea comentariilor (de parca suntem pe luna) si de aceea le stergeti repede,repede!! daca tineti atat de mult la tuky&kompani NU trebuie sa mancati usturoiu di intrigaraiul casei copilului (cardio padurea verde)!!
Aseste comentarii o sa le sriu si la alte ziare (cu deontologoie evidenta!!)

enoriasii a spus: (aprilie 1st, 2013 at 20:28 )

Ranko Szuhanek este un slugoi a lui tuky (dolarescu=pdl) care e in buda! dar vrea sa-si puna urmasi manevrabili! si busulica (alt elev a lui tuky) trage sforile sa nu ajunga Prof. Sorin Pescariu care este mare/mare potrivnic al lui dolarescu (ca si la alegerile unft)!! hi! hy!

dan a spus: (aprilie 1st, 2013 at 21:01 )

🙂
eu cred ca lucrurile sunt mult mai simple:
interventia pe cord deschis se taxeaza la padurea verde cam cu suma de 2000-2500 de euro , asta in conditiile in care pacientul isi plateste toate „alea” de dinainte si de dupa operatie. banii astia intra in buzunarele chirurgilor. urgentele sunt ok si chiar se fac cinstit si pe bune, fara costuri suplimentare. pierderea insa a posibilitatii de a interveni altfel decat ca urgenta duce la golirea buzunarelor medicilor de acolo iar Gaspar e cam tata buzunarelor pline din clinica aia.

medicul a spus: (mai 9th, 2013 at 16:29 )

NICI PE DEPARTE::LUPTA E MAI CRUDA:: Vermesan sustine Szuhanek, mai mult si interesele lui personale, ca doar asta face mereu isi cauta slugi, Dumitrascu de la CJASTimis, Careba Cristian,..asa ca alianta comunista Vermesan _ Dragulescu..va functiona pana cand Bucurestiul va intele si DNA idem cum se face o declaratie de avere in tara noastra pitoreasca..

daru a spus: (martie 14th, 2016 at 14:54 )

da

daru a spus: (martie 14th, 2016 at 14:58 )

Aloooooo!!! DNA-ul doarme fratilor!!!!
Gaspar e tata al hotilor,e rusinea doctorilor,e un jeg de om. Il stiu foarte bine pe acest alcolist in afara spitalului care trage tepe oamenilor. Pai i-am facut casa de 100 de mii de euro la mascarici si m-a alungat apoi cu pretexte de nemultumire ca sa nu ma plateasca omeneste. Am stat 2 zile internat la el in sectie si am auzit si vazut vrut si nevrute. E mare spagar far 2500 euro nu se uita la tine. Sa-l urmariti pe jeg!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Top