Îmi cumpăr o dronă și nu mă mai rog de nimeni. Și când viceprimarul Traian Stoia își va ridica pe cer drona lui, am să ies și eu cu a mea, să-l ajut pe edilul pesedist să facă rânduială în orașul ăsta. E cam scumpă, dar e bună la casa omului o sculă din asta. Zboară cu peste 100 km/oră, la înălțimi de peste 2.000 m, autonomie vreo trei ore. Filmează tot. Dintr-un astfel de avion fără pasager, „vicele” Stoia poate vedea clar ce societăți comerciale lasă să le crească bălăriile pe teren, cine lasă ruine de clădiri să strice aspectul orașului nostru atât de frumos. Poate vedea amintirea Kandiei, Abatorul, ghetourile de la UTT, casa aurolacilor din Tipografie și de la IRA, dărâmăturile de la Fructus, pușcăria de la Țigări, pustiul de la Guban, proiectul Solventul ori ILSA, debandada de la Arta Textilă, fabrica de zahăr… Dar câte nu poate imortaliza „vicele” Stoia cu o dronă, ca apoi să dea binemeritatele amenzi celor care nu vor să se încadreze în normele de civilizație urbană?
Ca să fiu sigur că nu ne interesectăm culoarele aeriene, eu voi zbura cu drona mea deasupra imperiului imobiliar al Fraților C. Acolo sigur drona moșului Stoia nu va filma nimic și aș pune pariu pe prețul liftului de la primărie că așa va fi. Am să încep din Calea Buziașului, unde o mândră întrepindere socialistă se topește ca ghețarul sub încălzirea globală. Se mai fac niște tablă perforată, cuști de iepuri și alte mărunțișuri, dovezi clare ale eficienței managementului sclipitor al proprietarilor. Mai spre Buziaș, s-a înălțat un centru de afaceri, după ce obiectivul a tot fost închiriat, inclusiv la o importantă instituție a statului. Cum a bătut vântul spre sud-est, drona a luat-o spre Calea Șagului. Acolo ce să vezi! Vaste întinderi cu betoane la sol. Ici-colo urme de moloz, semn că aici a existat o altă fabrică a regimului socialist de tip vechi. Iar proprietarii de acum, Frații C., nu fac decât să aștepte să cadă ceva din cer, poate un investitor cu inițiativă, cu idei, cu bani și toate cele, nu ca ei.
Ca să vă faceți o imagine cât de cât clară, să știți că e mai rău chiar decât la un alt obiectiv economic, cel de pe Circumvalațiunii, partea din spate, către calea ferată. Acolo unde, mai în centru fiind, chiriile au curs gârlă, astfel că fațadele au ajuns să fie ceva mai întreținute. Dintr-o curbă largă am ajuns cu drona lângă gară. De la bulevard nu observi că e chiar așa de grav, dar să vedeți din dronă cum se vede! Prin spate, dinspre Bega, treci de o poartă și-un paznic, după care ajungi în paradisul economiei de piață în varianta Fraților C. Ca o paranteză, întreprinderea a fost cumpărată cândva cu jumătate din suma obținută de respectivii oameni de afaceri după vânzarea unei clădiri către o instituție a statului, vânzarea unui teren pentru o benzinărie în apropiere și a cantinei fabricii. Ce-a rămas e aproape ca la Cernobâl. Munți de moloz, clădiri în care singurii doi-trei angajați rămași mișună printre echipamente vechi precum șobolanii prin conducte.
Gata, m-am plictisit. Am adus drona la sol și m-am gândit cum le-a trecut altora glonțul pe la ureche. Ălora de la Elba, de la Bere Timisoreana sau celor din AEM Luxten, cu toții mândri cetățeni contemporani ai Fraților C. Umblă o vorbă prin intersecții și bine zice: Nu te pune cu timișorenii! Cu timișorenii Frații C.
Comentarii prin facebook