„Verde” la reabilitarea trotuarelor: trei firme impart 30 de milioane de lei

Un trotuar de pe Bd. Republicii costă mai mult decât dublu decât unul de pe strada Demetriade. Cel puțin conform sumelor cu care s-a câștigat licitația pentru reabilitarea trotuarelor. Per total, este vorba despre 30 de milioane de lei, fără TVA, pentru cele cinci sectoare, repartizați în mod egal în următorii patru ani.

trotuar praf

Ultimele cinci sectoare ale Timișoarei, în materie de trotuare, au fost atribuite unor firme care se vor ocupa, în următorii patru ani, de reabilitarea acestora. Cel de-al șaselea sector a fost repartizat anul trecut, contractul având aceeași durată. Societățile câștigătoare sunt Superconstruct SRL și Pro Samac Construct SRL, fiecare cu două sectoare, și Cipalser SRL, cu unul singur. Superconstruct se ocupă din 2013, și de cel de-al șaselea sector de trotuare.

„În urma finalizării licitaţiei am semnat contracte pe loturi, pe sectoare ale oraşului, cu mai multe firme şi vor începe lucrări de reparaţii cât mai curând. Întrucât starea trotuarelor din oraşul nostru este jalnică (…) vom trece în forţă la înlăturarea acestei stări de fapt, vom avea foarte multe lucrări în 2014 (…) Noi mergem cu predilecţie pe asfaltare. În zonele istorice este altceva, în tot centrul istoric vom avea numai piatră de pavaj, dar în rest în oraş mergem pe asfalt”, spune primarul Nicolae Robu.

Edilul a oferit și sumele care vor fi plătite pe fiecare sector în parte. Ele sunt cuprinse între 85 și 190 lei per unitate, fără a putea preciza însă exact ce înseamnă această „unitate”. „Sunt mai multe entităţi care definesc unitatea, nu e numai metrul pătrat sau metrul liniar, este un ansamblu de elemente care au fost prezentate în caietul de sarcini (…) În felul acesta s-a ajuns la un tarif de ansamblu pentru unitatea de trotuar şi, aşa cum este firesc, pentru fiecare sector a câştigat firma cu cel mai mic tarif”, a încercat să explice Nicolae Robu, încurcat vizibil de aceste detalii.

Cert este că valoarea pentru fiecare din cele cinci sectoare este de șase milioane de lei, fără TVA, pe patru ani. Nu se știe însă câți kilometri de trotuare vor fi reabilitați. „Preţurile sunt diferite pentru că aşa rezultă din licitaţie, fiecare lot a făcut obiectul unei licitaţii, pentru fiecare lot a fost o competiţie şi chiar aceeaşi firmă, în licitaţia electronică, a câştigat în loturi diferite cu tarife diferite (…) Aici este un contract cadru. În funcţie de cât se face atât se plăteşte. Dacă se fac 1.000 de unităţi se înmulţeşte 1.000 cu suma asta, care este per unitate. Asta e suma unitară, care cuprinde diverse elemente”, a repetat edilul.

Cum sunt atribuite contractele

Lot 1 – Sectorul 1, delimitat de str. Gării – bd. Republicii – Calea Circumvalaţiunii (exclusiv) – Calea Aradului (din Piața. Europei în str Demetriade) (exclusiv) – str. Demetriade (exclusiv) – str. Avram Imbroane (din str. Demetriade în Muzeul Satului) (exclusiv) – Canal Bega: SC Superconstruct SRL.

Lot 2 – Sectorul 2, delimitat de: Calea Torontalului (exclusiv) – Calea Aradului (inclusiv) (din Piața Europei în str. Demetriade) – str. Demetriade (inclusiv) – str. Avram Imbroane (din str. Demetriade în Muzeul Satului) (inclusiv: SC Pro Samac Construct SRL

Lot 3 – Sectorul 3, delimitat de: str. Dunărea – str. Nera – Calea Circumvalaţiunii (inclusiv) – Calea Torontalului (inclusiv): SC Superconstruct SRL

Lot 4 – Sectorul , delimitat de Canal Bega – str.Cluj (inclusiv) – str. Arieş (inclusiv) – Calea Martirilor (inclusiv) – Calea Buziaşului (exclusiv) – giraţie Buziaşului (exclusiv) – str. Stan Vidrighin (exclusiv) – str. Ştefan cel Mare (exclusiv) – str. Dacilor (exclusiv): SC Pro Samac Construct SRL

Lot – Sectorul , delimitat de Canal Bega – str. Dacilor (inclusiv) – str. Ştefan cel Mare (inclusiv) – str. Stan Vidrighin (inclusiv) – giraţie Buziaşului (inclusiv )- Calea Buziaşului (inclusiv): SC Cipalser SRL.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

stefanica a spus: (februarie 19th, 2014 at 11:29 )

Intrucat nu stiu sa citesc „printre randurile declarate” m-ar interesa daca trotuarele din zonele centrale se sau nu se reabiliteaza? (de exemplu zona dintre str. Doja bv. M. Viteazu, dar nu numai)

@stefanica a spus: (februarie 19th, 2014 at 11:36 )

Nu trebuie sa citesti printre randuri. Trebuie pur si simplu sa citesti: teoretic, se vor asfalta toate trotuarele din oras. Practic, ramane de vazut.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top