Prima victorie a lui Ioan Timofte în calitate de președinte de club a avut loc chiar în fața echipei patronate de Gheorghe Hagi. Trei puncte de aur pentru Timișoara, dar și o condamnare pentru Viitorul, echipă tot mai apropiată de Liga a II-a. Nu intru în amănuntele acestei partide, în care trebuie spus că Poli a fost ajutată cumva și de noroc, și de arbitru. A fost însă un meci câștigat cu multă trudă, atitudine, determinare, mobilizare etc. Adică exact ceea ce așteptam de la echipă după venirea noii conduceri.
Vreau însă să ating aici un alt subiect despre care s-a discutat mai puțin. Cu toate că relațiile dintre Hagi și „Tim” sunt acum normale, poate chiar amicale, nu același lucru se întâmpla pe la mijlocul anilor ’90. Nu dezvălui aici vreun mare secret că Timofte a fost unul dintre cei mai nedreptățiți fotbaliști români în anii ’90. Cu toate că avea prestații foarte bune la Porto sau Boavista, a fost chemat extrem de rar la echipa națională. De fapt, n-a bifat decât zece meciuri, amicale în general, chit că era unul dintre cei mai buni mijlocași din România. Mai mult, n-avea loc nici măcar pe banca de rezerve. Motivul neconvocărilor se numea „Frații Becali”. De fapt, refuzând să semneze un contract de impresariat cu celebrii frați, lui „Tim” i s-a închis în față poarta Naționalei.
Or, influența fraților se manifesta și prin oamenii pe care-i aveau la lot, și în primul rând mă refer la Gică Hagi și Gică Popescu. A mai fost și un Ilie Dumitrescu, iar sluga preaplecată se numea Puiu Iordănescu. Cu ajutorul lor, cei doi actuali pușcăriași făceau regulile la națională, stabileau cine joacă, cine vine la lot și cine nu. Dacă cineva mai crâcnea, era scos pe tușă. Cu ajutorul cumnaților Hagi și Popescu. A simțit acest lucru și Pițurcă, demis după o calificare la Europenele din 2000. Nu spun acum că Hagi e vinovat de neconvocarea lui Tim. Dar, în calitate de „Rege”, de căpitan al naționalei, avea puterea de-a îndrepta o… nedreptate. Și n-a făcut-o.
Comentarii prin facebook