Herzog nu a fost confirmat viceprimar! Diaconu ramane!

După o ședință cu multe scântei și acuze dure aruncate din toate părțile, țărănistul Bogdan Herzog nu este viceprimar! Votul secret a fost 13-1 în favoarea sa, dar nu a fost suficient. S-a votat în cabine, în lipsa liberalilor, a democrat-liberalilor, a lui Petrică Folică și a lui Adrian Orza. Practic, un singur vot a făcut, din nou, diferența.
IMG_20140606_094955

PSD are majoritate în Consiliul Local Timișoara, dar are probleme cu… un vot! La fel ca la vânzarea sediului de pe Spl. Vladimirescu, diferența între a fi sau a nu fi Bogdan Herzog viceprimar a stat în ștampila unui singur om. Cine a trădat rămâne să afle perdanții. Scorul a fost 13-1, teoretic zdrobitor în favoarea schimbării liberalului Dan Diaconu, dar practic insuficient pentru a-l impune pe țărănist. Într-un circ „a la Teleorman”, vorba unui consilier local, plenul extraordinar de vineri s-a desfășurat într-o sală arhiplină, unde jumătate din participanți au stat în picioare. A trecut pe acolo, la început, și președintele PSD Timiș, Titu Bojin, care, cu un zâmbet pe toată fața, n-a venit decât să vadă cum se desfășoară ostilitățile. Discuțiile au fost încinse de la început, prima problemă fiind desemnarea președintelui de ședință. Deși subiectul este derizoriu, s-a ajuns ca primarul Nicolae Robu să spună că-l sancționează sever pe secretarul Ioan Cojocari, pentru că, în ultimii doi ani, nu s-a votat niciodată un președinte de ședință. După un schimb rapid de replici între Radu Țoancă (PSD) și Ciprian Jichici (PNL), cei doi potențial președinți, s-a supus, în cele din urmă, la vot, iar social-democratul a câștigat.

IMG_20140606_113422

A urmat un nou scandal, de această dată despre excluderea sau neeexcluderea celor doi țărăniști, Boncea și Herzog. Cele două acte depuse de  grupările rivale din PNȚCD i-au stârnit pe liberali și social-democrați, care au început o discuție inutilă despre legalitatea acestora. Alfred Simonis i-a transmis primarului Nicolae Robu că situația este „de râsul curcilor”, dar edilul și-a continuat impasibil discursul. O mare parte din acesta s-a centrat pe articolele din „Vocea Rusiei” și simpatiile pro-Putin ale lui Bogdan Herzog, din care Robu a citat minute în șir, spre uimirea asistenței. După ce i-a spus țărănistului să-l cheme pe Putin ca „să-i împace”, Robu a fost întrerupt de Radu Țoancă, care a prezentat o diploma a lui Herzog emisă de… guvernul american! Ca să nu existe dubii, edilul a spus și care vor fi atribuțiunile viitorilor doi viceprimari. Bogdan Herzog urma să se ocupe de protecția copilului, a familiei și a persoanelor cu handicap, precum și cea a bătrânilor, iar Traian Stoia, care „are vârsta la care poate înțelege problemele acestor persoane”, de cantina socială, de asistența socială și de căminul de pensionari!

IMG_20140606_113559

I s-a dat cuvântul și lui Bogdan Herzog. „Nu voi veni cu sabia scoasă, vreau să duc înainte proiectele Timișoarei. Eu nu am cu ce să fiu șantajat, pentru că am avut naivitatea, dacă vreți, să-mi exprim deschis punctele de vedere. Sunt filo-german, nu filo-rus, dar cred că trebuie să avem relații bune și cu Rusia, și cu Serbia, și cu Ungaria”, a spus Herzog, care i-a reamintit primarului că a fost alături de liberali la lansarea candidaturii la președinție a lui Crin Antonescu. Robu a replicat că a aflat de curând de simpatiile pro-ruse ale lui Herzog și a fost stupefiat. Circul a continuat, „aplaudacii” politici de mai multe culori prezenți în sală strigând în cor tot felul de lozinci, dintre care s-a remarcat „PDL, DNA”, scandat intens în timpul discursului susținut de democrat-liberalul Ovidiu Ciuhandu. A existat un singur moment de stupoare, în momentul în care Petrică Folică, de la PP-DD, s-a ridicat și a plecat, afișând o figură ofuscată și declarând că nu poate vota un viceprimar cu simpatii rusofile. Plecarea lui Folică avea să fie esențială la final, în momentul votului. Cele două tabere s-au contrat apoi pe aproape fiecare propoziție și, după două ore de la începerea ședinței, s-a anunțat începerea procedurii de vot.

IMG_20140606_092527

Liberalii și democrat-liberalii au plecat, la fel ca și țărănistul Adrian Orza. Au ieșit din sală și cei doi consilieri PP-DD, iar lipsa lor era să dea peste cap votarea, fiindcă nu exista cvorum. Primarul Nicolae Robu a rămas în sală, pentru a asigura „corectitudinea votării”, și a ajuns repede la concluzia că nu se poate trece efectiv la votare, numărând consilierii rămași. Între timp, Alfred Simonis stătea agitat la telefon, vorbind probabil cu Lucian Taropa, colegul său de la aeroport și consilier PP-DD. În cele din urmă, oamenii „domnului Dan” și-au făcut apariția și a început votul, în cabina amplasată special. S-a terminat repede, s-a numărat repede și… stupoare! Scorul, așteptat să fie 14-0 în favoarea schimbării lui Dan Diaconu, a fost 13-1! Liberalii au revenit în sală și, la un moment dat, au început să cânte „Mulți ani trăiască!” pentru viceprimarul rămas pe funcție. Diaconu a primit astfel, de ziua lui, cel mai frumos cadou, iar social-democrații s-au dus să celebreze, pe jumătate, victoria. Și, eventual, să înceapă căutările pentru trădător.

IMG_20140606_113448

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

Lenin si cu Stalin a spus: (iunie 6th, 2014 at 12:48 )

Ce fata de Putin la betie are!

Noni a spus: (iunie 6th, 2014 at 12:57 )

Victorie!!! Victorie pentru Timisoara, nu pentru mine!

druckeria pesedista a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:21 )

ce camuflaj vor adopta mascotele pesediste Herzog si Boncea acum sa nu se mai pot ascunde sub masca taranista sau polista?

Dan a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:33 )

Jeg de PNL!!!

Anti - Robu a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:34 )

Votati schim,barea lui Robu

Lenin, Stalin si Ciuhandu a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:34 )

M(ulta)UE lui Putin si acolitilor sai din Timisoara!

pace a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:46 )

Lenin şi poporul rus
Pe Hertog n-i l-a adus
Dar uite că nu l-au pus

sorin a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:47 )

Felicitari pentru faptul ca a prevalat competenta si ratiunea in fata prostiei si hotiei!
Bravo Dan Diaconu!

securistii a spus: (iunie 6th, 2014 at 13:55 )

puciul comunistilor a dat gres. la gunoi cu ei.

galeria politica a spus: (iunie 6th, 2014 at 14:17 )

galeria polista subjugata intereselor de partid pesediste.urat.

cetatzean onorabil a spus: (iunie 6th, 2014 at 15:18 )

RESPECT PETRICA FOLICA !!!!!!!

marius a spus: (iunie 6th, 2014 at 15:54 )

Bravo Ramona pentru coloana vertebrala de care ai dat dovada!!!
Ramona Olteanu, chiar daca este pesedista a demonstrat ca o intereseaza comunitatea locala si mai putin partidul!

xxxx a spus: (iunie 6th, 2014 at 17:44 )

Bravo Adrian Orza. Ai demonstrat ca esti un om de caracter!!!

Tim a spus: (iunie 6th, 2014 at 20:26 )

Herzog e un Geoana mai mic. Si asta s-a culcat viceprimar si s-a trezit simplu consilier :)) mai lipeste ca dupa ce este dat afara sa nu se mai scoale doua zile de pe scaun :))

Ce RATARE:Timisoara putea deveni Putinsoara !!!! a spus: (iunie 7th, 2014 at 08:31 )

De UN MILION DE ORI mai BINE Palmisoara, decat PUTINSOARA!!!

SAM a spus: (iunie 7th, 2014 at 10:39 )

timisoara a fost permanent dumsmanul aprig al stangii….culmea si cu ciufi primar….. si copilul VITREG al dreptei ORASUL NOSTRU MERITA RESPECT

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top