DNA a facut ravagii printre presedintii de CJ! Titu Bojin a fost si el „calcat” de procurori

Președinții de consilii județene au avut un an foarte dificil. Aproape jumătate din cei 41 de oficiali au fost trimiși în judecată de DNA, arestați sau urmăriți penal. Unul dintre ultimii lideri de CJ care a dat cu subsemnatul în fața procurorilor a fost social-democratul Titu Bojin, dus cu mascații la audieri, la București, pe 10 decembrie.

dna

În 2014, Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată, arestat sau urmărit penal 17 din cei 41 de președinți de consilii județene. Acuzațiile sunt dintre cele mai grave: corupție, luare de mită, spălare de bani sau trafic de influență. Printre cei „călcați” de DNA se numără și șeful CJ Timiș, Titu Bojin. Acesta este, în prezent, cercetat sub control judiciar, după ce, pe 10 decembrie, procurorii DNA au făcut percheziții la CJ și l-au dus pe Bojin la audieri. Potrivit unor documente ale procurorilor, Titu Bojin, folosindu-se de funcția de președinte al CJ Timiș și de pozitia de lider al filialei județene a PSD, ar fi identificat 17 primari care au încheiat contracte de achiziții publice cu atribuire directă cu SC Ecomet West, deținută de George Didilă. Procurorii îl suspectează pe Bojin că direcționa alocări bugetare de la CJ către primăriile care aveau contracte cu SC Ecomet West SRL. Suma achizițiilor este de 300.000 de lei, adică aproximativ 67.000 de euro. Conform unor calcule, la „mercurialul” practicat în sistem, șpaga ar fi fost de circa 13.000 de euro, pe tot „lanțul trofic”.

bojin mascati 1

Președintele Consiliului Judetean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost suspendat din funcție după ce a fost arestat preventiv pe 7 decembrie 2014, pentru luare de mită în formă continuată. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce lua mită în parcarea blocului în care locuiește. Bîgiu a fost membru PNL timp de 17 ani, dar, pe 18 septembrie, a anunțat că s-a înscris în PSD, în baza ordonanței traseiștilor. Șeful CJ Hunedoara, Mircea Moloț, vicepreședintele CJ, Tiberiu Balint, ginerele lui Moloț, Roberto Patrik Venter, și oamenii de afaceri Vasile Axinte și Emanoil Milică Pup au fost reținuți pe 3 decembrie și sunt cercetați sub control judiciar. Moloț este acuzat de mai multe infracțiuni de trafic de influență în forma continuată, luare de mită în formă continuată, folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani, conflict de interese și deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat.

Președintele CJ Bacău, Dragoș Benea, este urmărit penal in rem de pentru fapte de corupție săvârșite în perioada 2005-2012. Pe 5 august, Benea a fost audiat la sediul central al DNA, după ce, în luna iulie, anchetatorii au facut percheziții la sediul CJ și la alte 27 de adrese din județ. Președintele CJ și al PNL Botoșani, Florin Turcanu, a fost condamnat, pe 11 decembrie 2014, la șase luni de închisoare cu suspendare, decizia fiind definitiva. Magistrații Curții de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Turcanu de fals și uz de fals, după ce a consemnat nereal că membri ai PNL Botoșani au fost excluși din partid, acestia pierzandu-și astfel funcțiile de consilieri județeni sau locali. Presedintele CJ Botosani își va pierde funcția.

Președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a fost arestat pe 26 octombrie, într-un dosar în care este acuzat de fapte de corupție. Căncescu (PNL) este cercetat pentru luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu și instigare la tentativă la abuz in serviciu. Potrivit procurorilor, în urma plăților nelegale făcute de CJ Brașov către o firmă, instituția publica a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro. Aristotel Căncescu era președintele CJ Brașov din anul 2000. Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost trimis în judecata de procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și conflict de interese. Bunea Stancu este acuzat că a atribuit ilegal mai multe contracte de achiziții publice. Pe 26 noiembrie, el a fost revocat din funcția de presedinte de CJ.

Horia Uioreanu, șeful CJ Cluj, a fost trimis în judecată pe 23 iunie, pentru luare de mită, fals în inscrisuri sub semnătură privată și complicitate la spălare de bani. Pe 3 octombrie, Uioreanu și-a depus demisia. El se află acum în arest la domiciliu. Președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, este cercetat sub control judiciar și a fost trimis în judecată în trei dosare penale. Printre acuzele care i se aduc se numără atribuirea ilegală de terenuri, luarea de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Șeful CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, este cercetat încă din 2013 pentru trafic de influență în legătură cu campania electorală de la alegerile locale din 2012. Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, este urmărit penal din decembrie 2013 într-un dosar privind atribuirea unor contracte finanțate din fonduri locale și europene. Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a fost trimis în judecată în septembrie 2013, acuzația fiind de abuz in serviciu contra intereselor publice. În acest dosar au fost trimise în judecată 13 persoane, prejudiciul estimat fiind de peste 1,1 milioane euro.

Președintele CJ Mehedinți, Adrian Duicu, a fost reținut în aprilie 2014, fiind trimis în judecată pentru corupție. El se află în prezent în arest la domiciliu. Acuzațiile care i se aduc sunt trafic de influență, cumpărare de influență, dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, primire de foloase necuvenite și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, au fost trimisi în judecată sub control judiciar în aprilie 2014, fiind acuzati de corupție. Mircea Cosma este acuzat de luare de mită si abuz în serviciu, iar Vlad Cosma, de trafic de influență.

Presedintele CJ Sibiu, Ion Cindrea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în decembrie 2014, pentru conflict de interese. Cindrea a fost acuzat că și-a angajat ilegal soția la biroul sau parlamentar. El a atacat cu recurs decizia. După condamnare, Cindrea a demisionat din toate funcțiile deținute în PSD. Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie 2006, pentru abuz in serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals. În noiembrie 2014, Judecătoria Cluj-Napoca a dat cel de-al 34-lea termen în procesul lui Oprișan.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Greavu a spus: (decembrie 28th, 2014 at 16:00 )

Pentru Titu acesta este doar inceputul calvarului. Cazul Didila-Mihoc reprezinta warm-up ul pentru procurorii DNA. Se va aprofunda si perioada tulbure de la Apele Romane, cu zecile de contracte care s-au dus catre „precini” si fini. 2015 = anul kaputt pt Titu. Se va ajunge la momentul in care nu va mai reusi sa isi indeplineasca obligatiile de sef al CJT deoarece nu va mai avea voie sa discute cu primarii din judet. Mie imi este simpatic Titu,sincer, dar prea si-a facut- o cu mana lui.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top