Poli Timişoara pierde şi a doua finală din playout, iar jocurile de la matineu încep să se vadă tot mai evident. Evoluţia jucătorilor lui Petre Grigoraş a fost penibilă la Botoşani, unde Poli Timişoara a pierdut fără drept de apel, cu 1-6.
Se apropie Pastele: Atentie de unde cumparati carne si produse specifice
Sărbătorile de Paști se apropie, iar reprezentanții Direcției Santiar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș au început să pregătească punctele de sacrificare a mieilor. Pentru a fi siguri că nu vor apărea probleme, operatorii economici sunt instruiți asupra regulilor pe care trebuie să respecte dacă vor să vândă alimente specifice acestei perioade.
Vechile trepte ale Catedralei, recuperate si transformate in monument de UVT
Treptele Catedralei Mitropolitane, pe care, în decembrie 1989, au murit primii manifestanți anticomuniști, vor deveni parte a unui monument realizate de studenții de la Universitatea de Vest. La doi ani de când au fost înlocuite, vechile trepte au fost recuperate dintr-o groapă cu moloz de la Șag.
Trif de la PRM ar mai vrea totusi o tavaleala pentru Primaria Timisoara
Nemulțumit de modul în care politicienii locali tratează problemele orașului, Grigore Trif, liderul PRM Timiș, încă e nehotărât în ceea ce privește o posibilă candidatură la Primăria Timișoara. Deși își amintește pierderea din 2012, Trif spune că-l „mănâncă să mai dea o tăvăleală cu tovarășii” din alte partide.
Noua Clasa E: filosofia Mercedes-Benz in cel mai mic detaliu / FOTO
O nouă dimensiune a inovației așteaptă să fie descoperită la Casa Auto Timișoara. Din 11 aprilie, împătimiții vitezei și ai rafinamentului pot testa noua Clasa E. Această adevărată bijuterie a șoselelor se află deja în showroon și va fi disponibilă pentru drive test de săptămâna viitoare.
Colterm opreste caldura pe timpul zilei
Era și cazul: cu temperaturi diurne care ating și chiar depășesc 25 grade Celsius, Colterm a decis să închidă robinetul la căldură. Caloriferele se vor mai dezmorți doar noaptea, dar nu pentru multă vreme.
Medici de familie reiau lucrul, problemele din sistem raman
Doar câteva zeci de medici de familie din Timiș au semnat până luni, 4 aprilie, actul adițional la contractul cu CJAS. Cei mai mulți dintre ei au decis să continue protestul început pe 1 aprilie și nu au eliberat luni rețete și trimiteri. Medicii sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratați de casele de sănătate și că acestea au încercat, din nou, să le forțeze mâna.
Oamenii lui Basescu, in loc de oamenii domnului Dan! ALDE si BUN mai asteapta
Filiala PMP Timiș ar putea primi de la Primăria Timișoara un spațiu ultracentral. Asta, dacă vor fi de acord și consilierii locali. Este vorba despre aproape 80 metri pătrați dintr-o clădire de pe strada Vasile Alecsandri, în care a funcționat PP-DD, formațiune care însă nu mai există. Deși au cerut și ele spații, ALDE și Partidul BUN nu au îndeplinit criteriile.
Violatori, violati linistiti! Talhari, talhariti bine! Marii infractori sunt acum fumatorii
O adolescentă poate fi violată și bătută bestial ziua în amiaza mare în Parcul Botanic din buricul târgului. Nimeni nu vede nimic, nimeni nu intervine. Hoarde de hoți de buzunare își fac de cap în mijloacele de transport în comun, jefuind la drumul mare precum în Vestul Sălbatic.
Reabilitarea Operei dureaza sase luni, dar depinde de o expertiza care… n-a inceput inca
Fațada Operei va fi reabilitată în șase luni, de la o dată care nu este însă cunoscută. Întâi trebuie făcută o evaluare, care să stabilească exact câte plăci de travertin trebuie înlocuite. Lucrarea costă 170.000 euro, bani de la bugetul local.
Legea junglei in transportul in comun din Timisoara: calatori jefuiti, controlori batuti
O călătorie cu mijloacele de transport în comun în Timișoara a ajuns să fie un pericol atât pentru plătitorii de bilete și abonamente, care cad pradă hoților de buzunare, cât și pentru angajații RATT, care sunt agresați de călători. Doi controlori au fost luați la pumni pe linia tramvaiului 9, așa că RATT cere ajutorul… Poliției Locale!
Robu, tentat sa dea liber la hidrobiciclete in centrul Timisoarei
Ca tot românul speriat de medici că nu există viață fără mișcare, mi-am scos și eu bicicleta de la iernat. Nu e ușoară viața de biciclist în Timișoara, au dreptate căpeteniile clanului bicicliștilor, dar ce viață e ușoară în acest oraș?
Vacanta perfecta: Bavaria si castelele ei de poveste / FOTO
Există undeva în vestul Europei un ţinut de poveste, cu munţi decupaţi parcă din cărţi ilustrate, cu lacuri cu ape cristaline, cu orăşele medievale şi oameni ospitalieri, cu castele fastuoase şi biserici baroce în care te pierzi în timp. Ţinutul Bavariei este un loc în care poţi trăi bucuria în forma ei cea mai pură.
Curatenia de primavara: unde intervin echipele Retim
Primăria Timișoara și Retim Ecologic Service SA organizează, în perioada 4 – 19 aprilie, campania de curățenie generală de primăvară. În prima săptămână se acționează în zona situată la nord de Canalul Bega. Este interzisă scoaterea şi depozitarea pe domeniul public a obiectelor de uz casnic și gospodăresc și a deşeurilor vegetale mai devreme sau…
Fara apa calda
Colterm anunță că, având în vedere o notificare transmisă de Aquatim, va întrerupe luni, 4 aprilie, între orele 9 și 15, furnizarea apei calde la PT 44 și 46. Vor fi afectați consumatorii din imobilele situate pe străzile Bogdănești, Cetății (parțial), Circumvalațiunii (parțial), Gh. Cucu, Gh. Lazăr (parțial), Hamlet, Mendeleev, P. Laurențiu, Suceava, Zenit, Cascadei,…
Fara apa rece in zona Cetatii din Timisoara si la Recas
Aquatim anunță că luni, 4 aprilie, între orele 9 și 15, va întrerupe furnizarea apei reci în Timișoara, pe Calea Bogdăneștilor, între Bd. Cetății și str. D. I. Mendeleev, str. D. I. Mendeleev, inclusiv punctul termic, Bd. Cetății, între Calea Bogdăneștilor și str. Johann Sebastian Bach, și str. Suceava. Se va lucra la intersecția dintre…
Intreruperi de curent
Enel nu a programat luni întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Giarmata (p), Giroc – str. Muncitorilor (p), Timiș (p), Bârzava (p), Gloria (p), Biled nr. 846, Lăpușnic, orele 9 – 18; Racovița – fost Pompe MAN, orele 8 – 20; Comloșu Mare, Comloșu Mic, Lunga, orele 9 – 16;…
Angajari la IPJ Timis: se cauta 46 de politisti! Unii trebuie sa poata face… abdomene
La jumătatea lunii mai, la IPJ Timiș va avea loc un concurs pentru angajarea a 46 de polițiști. Cei interesați – dintre care unul obligatoriu fost polițist – trebuie să treacă o probă fizică, cu „abdomene” și alergare, de un test grilă și, dacă este nevoie, de un interviu de departajare.
Pedalare in plin soare! Biciclistii din Timisoara au sarbatorit bucuria de trai / FOTO
Peste 3.000 de timișoreni au profitat, duminică, de vremea frumoasă și au ieșit la prima pedalare organizată din acest an. Multă veselie, multă culoare și o plimbare de 12 kilometri pe străzile orașului, încheiată pe malul Begăi, la un picnic în stil… parizian. Totul, pentru a celebra viața și bucuria de a trăi.
FCSB, Dinamo, Rapid sau Viitorul, interesate de mai multi fotbalisti de la Poli
Chiar dacă Poli nu ocupă un loc onorant în Liga I şi se zbate în subsolul clasamentului, jucătorii antrenaţi de Petre Grigoraş au atras atenţia mai multor cluburi care vor evolua în cupele europene.